Evrei 7:20-28
Evrei 7:20-28 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și, întrucât nu fără jurământ, el a fost făcut preot; (Fiindcă acei preoți au fost făcuți fără jurământ, dar acesta, cu jurământ, prin cel ce i-a spus: Domnul a jurat și nu se va pocăi, Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec); Cu atât mai mult Isus s-a făcut garantul unui testament mai bun. Și ei, într-adevăr, au devenit preoți mulți, pentru că nu le era permis să continue din cauza morții. Dar acesta, fiindcă rămâne pentru totdeauna, are o preoție neschimbătoare. De aceea și este în stare să îi salveze până la capăt pe cei ce vin la Dumnezeu prin el, văzând că el trăiește întotdeauna pentru a mijloci pentru ei. Fiindcă un astfel de mare preot ne era cuvenit nouă, care este sfânt, lipsit de răutate, neîntinat, separat de păcătoși și făcut mai presus de ceruri; Care nu are nevoie zilnic, ca acei înalți preoți, să ofere sacrificii, întâi pentru propriile sale păcate și apoi pentru ale poporului, fiindcă a făcut aceasta o singură dată, când s-a oferit pe sine însuși. Fiindcă legea îi face înalți preoți pe oamenii, care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, care a fost după lege, îl face pe Fiul, care este consacrat pentru totdeauna.
Evrei 7:20-28 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Această preoție a implicat un jurământ. Dar leviții deveniseră preoți fără jurământ. Isus a devenit Preot în baza unui jurământ formulat de Dumnezeu, atunci când a zis: „Iahve a jurat și nu va reformula acest jurământ: Tu ești preot pentru totdeauna!” În consecință, Isus a devenit garantul unui „legământ” mai bun. Înainte au existat mulți preoți, pentru că unii îi înlocuiau în slujbă pe alții, atunci când aceia mureau. Dar pentru că existența Lui nu are sfârșit, El deține funcția de Preot care nu poate fi transferată altora. Acest fapt explică de ce poate să salveze în mod perfect pe cei care vin la Dumnezeu prin intermediul Lui. El trăiește etern ca să intervină (continuu) în favoarea lor. Acesta este modelul de mare preot de care aveam nevoie: sfânt, fără păcat, curat, neafectat de păcătoși și înălțat deasupra cerului. Isus nu are nevoie să procedeze ca ceilalți mari preoți care sacrifică în fiecare zi animale întâi pentru păcatele lor și apoi pentru ale poporului. Când S-a sacrificat pe Sine (pentru alții), El a oferit un singur sacrificiu pentru totdeauna. Legea (mozaică) desemnează ca mari preoți pe niște oameni care au și ei imperfecțiuni. Dar acum, conform jurământului care a fost făcut după (ce a trecut) epoca acestei legi, Isus a fost desemnat ca preot perfect pentru eternitate.
Evrei 7:20-28 Noua Traducere Românească (NTR)
Și lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ. Căci ei au devenit preoți fără să depună un jurământ, dar El a devenit Preot prin jurământul Celui Ce I-a spus: „Domnul a jurat și nu-I va părea rău: «Tu ești Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek»“. Tocmai de aceea Isus a devenit garantul unui legământ mai bun. Într-adevăr, cei ce au devenit preoți au fost mulți la număr, pentru că erau împiedicați de moarte să-și continue lucrarea. Dar El, fiindcă rămâne în veci, are o preoție neschimbătoare. De aceea El poate să-i mântuiască pe deplin pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, fiindcă trăiește veșnic ca să mijlocească pentru ei. Căci era potrivit să avem un astfel de Mare Preot – sfânt, nevinovat, neîntinat, despărțit de păcătoși și înălțat deasupra cerurilor. El nu are nevoie, asemenea celorlalți mari preoți, să aducă în fiecare zi mai întâi jertfe pentru propriile lor păcate și apoi pentru ale poporului, fiindcă El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, atunci când S-a jertfit pe Sine. Căci Legea îi desemnează ca mari preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii, însă cuvântul jurământului care a venit mai târziu, după Lege, Îl desemnează pe Fiul, Care a fost făcut desăvârșit pe vecie.
Evrei 7:20-28 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Și fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ – căci, pe când leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat și nu Se va căi: ‘Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec’” –, prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezașul unui legământ mai bun. Mai mult, acolo au fost preoți în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoție care nu poate trece de la unul la altul. De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei. Și tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalți mari preoți, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale și apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuși. În adevăr, Legea pune mari preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârșit pentru veșnicie.