Evrei 2:1-3 - Compare All Versions
Evrei 2:1-3 BINT09 (Română Noul Testament Interconfesional 2009)
De aceea, noi trebuie să fim cu şi mai mare luare aminte faţă de cele auzite, ca nu cumva să ne îndepărtăm. Căci, după cum cuvântul rostit prin îngeri a fost întărit, aşa încât toate încălcările sau neascultările şi-au primit răsplată dreaptă, cum vom scăpa noi, dacă nu ne pasă de o asemenea mântuire ca cea pe care am primit-o, vestită de Domnul la început şi întărită, apoi, de cei ce L-au auzit
Evrei 2:1-3 BTF2015 (Biblia Traducerea Fidela 2015)
De aceea ar trebui să dăm cea mai mare atenție lucrurilor pe care le-am auzit, ca niciodată să nu le lăsăm să treacă pe lângă noi. Căci dacă cuvântul vorbit prin îngeri a fost neclintit, și fiecare încălcare de lege și neascultare a primit o dreaptă răsplătire; Cum vom scăpa noi dacă neglijăm o salvare atât de mare? Care, întâi a început să fie vorbită de Domnul, și ne-a fost confirmată prin cei ce l-au auzit
Evrei 2:1-3 EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024)
De aceea, trebuie cu atât mai mult să luăm aminte la cele auzite, ca să nu fim depărtați de ele. Căci, dacă Cuvântul rostit prin îngeri s-a dovedit neclintit și dacă orice abatere și orice neascultare și-au primit pedeapsa cuvenită, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care și-a avut începutul în cuvintele Domnului și care a fost confirmată de cei care au auzit-o
Evrei 2:1-3 EDC100 (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim îndepărtați de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit și dacă orice abatere și orice neascultare și-au primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o
Evrei 2:1-3 BVA (Biblia în Versiune Actualizată 2018)
Având în vedere aceste lucruri pe care le-am cunoscut, trebuie să le păstrăm cu mare atenție; pentru că altfel, există posibilitatea pierderii lor. Acel mesaj proclamat prin intermediul îngerilor a avut totală autoritate; și în consecință, oricine s-a conformat parțial lui sau nu l-a ascultat, a suportat pedeapsa meritată. Astfel, pentru noi pedeapsa va fi mult mai severă, dacă ignorăm o salvare atât de mare! Se va întâmpla așa, pentru că ea a fost proclamată întâi de Stăpân(ul Isus) și ulterior ne-a fost confirmată de cei care au auzit-o (de la El).
Evrei 2:1-3 BIV2014 (Biblia în versuri 2014)
„Cu-atât mai mult – zic eu apoi – Că trebuie-a ne ține noi, De-aceste lucruri – negreșit – Pe care-acum, le-am auzit, Să nu ajungem – iubiți frați – De ele-a fi îndepărtați. Dacă Cuvântul, cel vestit Prin îngeri, e nezguduit – Și dacă-n urmă, orișicare Abatere și ne-ascultare, O dreaptă plată și-au luat – Atunci, noi cum vom fi scăpat, Când arătăm doar nepăsare, Față de mântuirea care, După ce-ntâi a fost vestită De Domnul, e adeverită De cei care au auzit-o
Evrei 2:1-3 VBRC2020 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020)
De aceea trebuie și mai mult să fim atenți la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. Căci dacă cuvântul vestit de înger s-a dovedit sigur și orice greșeală și neascultare a primit răsplata cuvenită, cum vom scăpa noi dacă nu luăm în seamă o astfel de mântuire, care, fiind primită la început de la Domnul pentru a fi vestită, a fost confirmată pentru noi de cei care au auzit
Evrei 2:1-3 NTR (Noua Traducere Românească)
De aceea trebuie să dăm și mai multă atenție lucrurilor pe care le-am auzit, ca să nu ne depărtăm de ele. Căci, dacă Cuvântul rostit prin îngeri a fost ferm, iar fiecare abatere și neascultare și-a primit o răsplată dreaptă, cum vom scăpa noi, dacă suntem nepăsători față de o mântuire atât de mare, care, după ce a fost vestită la început prin Domnul, ne-a fost confirmată de către cei ce L-au auzit
Evrei 2:1-3 VDC (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o