Daniel 5:1-24 - Compară toate versiunile

Împărtășește

Împăratul Belșațar a făcut un mare ospăț celor o mie de mai-mari ai lui și a băut vin înaintea lor. Și, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui. Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și au băut din ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui. Au băut vin și au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră. În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om și au scris în fața sfeșnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris. Atunci, împăratul a îngălbenit și gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile șoldurilor și genunchii i s-au izbit unul de altul. Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cititorii în stele, haldeenii și ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvântul și a zis înțelepților Babilonului: „Oricine va putea citi scrisoarea aceasta și mi-o va tâlcui va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănțișor de aur la gât și va avea locul al treilea în cârmuirea împărăției.” Toți înțelepții împăratului au intrat, dar n-au putut nici să citească scrisoarea și nici s-o tâlcuiască împăratului. Din pricina aceasta, împăratul Belșațar s-a înspăimântat foarte tare, fața i s-a îngălbenit și mai-marii lui au rămas încremeniți. Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului și mai-marilor lui, a intrat în odaia ospățului, a luat cuvântul și a vorbit astfel: „Să trăiești veșnic, împărate! Să nu te tulbure gândurile tale și să nu ți se îngălbenească fața! În împărăția ta este un om care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți, și, pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere și o înțelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadnețar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai-mare peste vrăjitori, cititori în stele, haldeeni, ghicitori, și anume pentru că s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltșațar, un duh înalt, știință și pricepere, putința să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele și să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat dar Daniel, și el îți va da tâlcuirea!” Atunci, Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvântul și a zis lui Daniel: „Tu ești Daniel acela, unul din prinșii de război ai lui Iuda, pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul? Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor și că la tine se găsesc lumini, pricepere și o înțelepciune nemaipomenită. Au adus înaintea mea pe înțelepți și pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta și să mi-o tâlcuiască, dar n-au putut să tâlcuiască aceste cuvinte. Am aflat că tu poți să tâlcuiești și să dezlegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citești scrierea aceasta și să mi-o tâlcuiești, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănțișor de aur la gât și vei avea locul al treilea în cârmuirea împărăției!” Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: „Ține-ți darurile și dă altuia răsplătirile tale! Totuși voi citi împăratului scrierea și i-o voi tâlcui. Împărate, Dumnezeul cel Preaînalt dăduse tatălui tău, Nebucadnețar, împărăție, mărime, slavă și strălucire și, din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau și tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia și lăsa cu viață pe cine voia; înălța pe cine voia și cobora pe cine voia. Dar, când i s-a îngâmfat inima și i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc și a fost despuiat de slava lui; a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor și a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, și trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea. Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai smerit inima, măcar că ai știut toate aceste lucruri. Ci te-ai înălțat împotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta și ați băut vin cu ele, tu și mai-marii tăi, nevestele și țiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră, care nici nu văd, nici n-aud și nici nu pricep nimic, și n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia se află suflarea ta și toate căile tale! De aceea a trimis El acest cap de mână care a scris scrierea aceasta.

Împăratul Belșațar a dat un ospăț mare celor o mie de nobili ai săi și a băut vin împreună cu ei. În cheful vinului, Belșațar a poruncit să fie aduse vasele de aur și de argint pe care tatăl său, Nebucadnețar, le luase din Templul de la Ierusalim, pentru ca împăratul să bea din ele împreună cu nobilii săi, cu soțiile sale și cu țiitoarele sale. Așadar, au adus vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și împăratul împreună cu nobilii săi, cu soțiile sale și cu țiitoarele sale au băut din ele. Au băut vin și i-au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de bronz, de fier, de lemn și de piatră. Chiar în clipa aceea, au apărut degetele unei mâini de om care scria în fața sfeșnicului, pe tencuiala peretelui din palatul împărătesc. Împăratul a văzut palma mâinii care scria. Atunci împăratul a pălit la față și gândurile l-au îngrozit atât de tare, încât i-au slăbit încheieturile coapselor, iar genunchii i s-au izbit unul de altul. Împăratul a strigat cu glas tare să fie aduși descântătorii, astrologii și ghicitorii. Împăratul le-a zis înțelepților Babilonului astfel: „Oricine va citi scrierea aceasta și-mi va spune interpretarea ei, va fi îmbrăcat în purpură, va avea un lanț de aur la gât și va fi al treilea la conducerea împărăției“. Au intrat toți înțelepții Babilonului, dar nu au putut nici să citească scrierea și nici să facă cunoscută împăratului interpretarea ei. Atunci împăratul Belșațar s-a îngrozit și mai tare, a pălit la față, iar nobilii au rămas înmărmuriți. Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului și ale nobililor lui, a intrat în sala de ospăț și a zis: „Să trăiești veșnic, împărate! Să nu te înspăimânte gândurile tale și să nu pălești la față! Există în împărăția ta un om care are în el duhul sfinților dumnezei și despre care, în zilele tatălui tău, s-a descoperit că are lumină, agerime și o înțelepciune ca înțelepciunea dumnezeilor. Împăratul Nebucadnețar, tatăl tău, l-a desemnat căpetenie peste magicieni, peste descântători, peste astrologi și peste ghicitori, deoarece s-au găsit în el, adică în Daniel – numit de împărat și Beltșațar – un duh deosebit, știință și agerime în interpretarea viselor, în deslușirea enigmelor și în dezlegarea lucrurilor încâlcite. Acum, deci, să fie chemat Daniel, și el îți va spune interpretarea!“. Daniel a fost adus înaintea împăratului, iar acesta l-a întrebat pe Daniel: ‒ Tu ești acel Daniel, unul dintre exilații lui Iuda, pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul? Am auzit că ai în tine duhul dumnezeilor și că s-a găsit în tine lumină, agerime și înțelepciune deosebită. Până acum au fost aduși înaintea mea înțelepți și descântători, ca să citească scrierea aceasta și să-mi facă cunoscută interpretarea ei, dar nu au putut să-mi spună interpretarea cuvintelor. Despre tine însă am auzit că poți să dai interpretări și să dezlegi lucrurile încâlcite. Acum, dacă vei putea să citești scrierea și să-mi faci cunoscută interpretarea ei, vei fi îmbrăcat în purpură, vei avea un lanț de aur la gât și vei fi al treilea la conducerea împărăției. Daniel i-a răspuns împăratului: ‒ Păstrează-ți darurile pentru tine și dă altuia răsplătirile tale! Totuși, voi citi împăratului scrierea și-i voi face cunoscută interpretarea. Împărate, Dumnezeul cel Preaînalt îi dăduse tatălui tău, Nebucadnețar, o împărăție, măreție, onoare și faimă, iar din cauza măreției pe care i-o dăduse, toate popoarele, națiunile și oamenii de orice limbă tremurau și se temeau de el, căci împăratul omora pe cine voia și lăsa în viață pe cine voia, înălța pe cine voia și smerea pe cine voia. Dar, când a devenit arogant, în inima lui, și i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost dat jos de pe tronul împărăției sale și i-a fost luată gloria. A fost alungat dintre oameni, inima lui a devenit ca inima animalelor sălbatice și a locuit la un loc cu măgarii sălbatici. L-au hrănit cu iarbă ca pe boi, iar trupul i-a fost udat de roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea. Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai smerit inima, cu toate că ai știut toate acestea, ci te-ai înălțat împotriva Domnului cerurilor. Vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta, iar tu, împreună cu nobilii tăi, cu soțiile tale și cu țiitoarele tale, ați băut vin din ele. Ai lăudat dumnezeii de argint, de aur, de bronz, de fier, de lemn și de piatră, care nici nu văd, nici nu aud și nici nu pricep, în loc să-L glorifici pe Dumnezeul în mâna Căruia este suflarea ta și toate căile tale. De aceea a trimis El palma acestei mâini pentru a fi scrisă inscripția aceasta.

Regele Belșațar a organizat un mare banchet la care au fost invitați să participe cei o mie de oameni educați ai lui; și a băut vin împreună cu ei. Atunci când era binedispus din cauza consumului de vin, Belșațar a ordonat să fie aduse vasele de aur și de argint pe care tatăl lui – numit Nabucodonosor – le luase din templul de la Ierusalim. Regele a dorit atunci să bea din ele împreună cu onorabilii lui invitați, cu soțiile lui și cu femeile care îi erau concubine. Deci au adus vasele de aur care fuseseră luate din acel templu – din casa lui Dumnezeu care fusese în Ierusalim – și apoi regele, împreună cu invitații lui de onoare, cu soțiile lui și cu femeile concubine pe care le avea, au băut din ele. Au consumat astfel (din nou) vin; și au lăudat zeii de aur, de argint, de bronz, de fier, de lemn și de piatră. Atunci au apărut degetele unei mâini de om care scria în fața suportului surselor de lumină, pe tencuiala peretelui palatului regal. Regele a fost cel care a văzut acea parte a mâinii care scria. Atunci fața lui și-a schimbat culoarea; și a avut gânduri care l-au determinat să intre în panică. Astfel i-au slăbit articulațiile șoldurilor, iar genunchii i s-au lovit (involuntar) unul de altul. Regele a strigat cu voce tare să fie aduși vrăjitorii, astrologii și ghicitorii. El le-a zis înțelepților Babilonului: „Oricine va citi această scriere și îmi va oferi interpretarea ei, va fi îmbrăcat cu haine roșii, va avea un lanț de aur la gât și va fi al treilea în conducerea regatului!” Atunci au venit acolo toți înțelepții Babilonului; dar nu au putut nici să citească scrierea și nici să îi spună regelui cum se interpretează ea. Atunci regele Belșațar a fost speriat, i s-a schimbat (din nou) culoarea feței, iar invitații lui educați au fost foarte afectați. Când a auzit cuvintele regelui și ale demnitarilor lui, regina a intrat în sala unde fusese organizat banchetul; și a zis: „Să trăiești etern, rege! Să nu te sperie gândurile tale; și să nu ți se schimbe culoarea feței! Există în regatul tău cineva care are în el spiritul zeilor sfinți. În timpul guvernării tatălui tău, la acel om s-a descoperit că are o capacitate specială de înțelegere a lucrurilor și o înțelepciune ca a zeilor. Regele Nabucodonosor – tatăl tău –, l-a desemnat să fie șeful vrăjitorilor, al astrologilor și al ghicitorilor; pentru că s-au descoperit în el – adică în Daniel, căruia regele i-a pus numele Beltșațar – un spirit special, știință și perspicacitate în ce privește interpretarea viselor, elucidarea enigmelor și rezolvarea lucrurilor încurcate. Acum, eu propun să fie chemat acest Daniel; și el îți va oferi interpretarea (scrierii)!” Atunci Daniel a fost adus înaintea regelui, care l-a întrebat: „Tu ești Daniel, unul dintre exilații veniți din teritoriul numit Iuda pe care i-a adus aici acel rege care a fost tatăl meu? Am auzit că ai spiritul zeilor și că s-a constatat în tine o capacitate specială de înțelegere a lucrurilor, inteligență și înțelepciune pe care nu o mai are nimeni (în tot regatul). Până acum au fost aduși înaintea mea înțelepți și vrăjitorii – ca să citească această scriere și să îmi ofere interpretarea ei; dar nu au putut să îmi spună ce înseamnă aceste cuvinte. Am aflat despre tine că poți să oferi interpretări și să rezolvi lucrurile încurcate. Acum, dacă vei putea să citești scrierea și să îmi oferi interpretarea ei, vei fi îmbrăcat în haine roșii, vei avea un lanț de aur la gât și vei fi al treilea în conducerea regatului.” Daniel i-a răspuns regelui: „Păstrează-ți darurile pentru tine; și oferă altuia recompensele! Totuși, voi citi regelui scrierea; și îi voi spune interpretarea ei. Să știi, rege, că acel Dumnezeu care se (mai) numește «Cel foarte înalt» îi oferise tatălui tău, numit Nabucodonosor, un regat, dominare absolută, onoare și faimă. Din cauza autorității pe care i-o dăduse, toate popoarele, etniile și ceilalți oamenii care vorbesc orice fel de limbă, tremurau înaintea lui și le era frică de el. Regele omora și lăsa să trăiască pe cine dorea el. Punea în funcții respectabile și destituia din ele pe oricine, conform dorinței lui suverane. Dar când inima lui a devenit arogantă și i s-a împietrit spiritul până la mândrie, a fost dat jos de pe tronul regatului lui; și i-a fost luată gloria. A fost alungat dintre oameni. Inima lui a devenit ca a animalelor sălbatice; și a locuit împreună cu măgarii sălbatici. L-au hrănit cu iarbă ca pe boi; și corpul lui a fost udat de roua cerului – până când a recunoscut că Dumnezeul foarte înalt guvernează deasupra regatului oamenilor și că El îl oferă cui vrea. Dar tu, Belșațar, care ești fiul lui, nu ai fost modest în inima ta, deși ai știut toate aceste lucruri; ci te-ai manifestat cu aroganță împotriva Celui care este Stăpânul cerului. Ai ordonat ca vasele din casa Lui să fie aduse înaintea ta; și împreună cu demnitarii tăi, cu soțiile tale și cu femeile tale concubine, ați băut (sfidător) vin din ele. Ai lăudat zeii de argint, de aur, de bronz, de fier, de lemn și de piatră – care nici nu văd, nici nu aud și nici nu înțeleg ce li se spune – în loc să îl glorifici pe Dumnezeul în mâna Căruia este respirația ta și toată viața pe care o trăiești. Din această cauză, El a trimis mâna care a făcut inscripția.

Împăratul Belșațar a făcut un mare ospăț pentru o mie dintre domnii lui și a băut vin înaintea celor o mie. Belșațar, în timp ce gusta vinul, a poruncit să aducă vasele de aur și argint pe care tatăl său Nebucadnețar le scosese din templul din Ierusalim; pentru ca împăratul și prinții lui, soțiile lui și concubinele lui, să bea din ele. Atunci au adus vasele din aur care au fost scoase din templul casei lui Dumnezeu din Ierusalim; și împăratul și prinții lui, soțiile lui și concubinele lui, au băut din ele. Au băut vin și au lăudat dumnezeii din aur și din argint, din aramă, din fier, din lemn și din piatră. În același moment au ieșit degetele unei mâini de om și au scris în partea opusă sfeșnicului pe tencuiala peretelui din palatul împăratului; și împăratul a văzut partea mâinii care scria. Atunci înfățișarea împăratului s-a schimbat și gândurile lui l-au tulburat, astfel încât i s-au dezlegat încheieturile coapselor sale și genunchii i s-au lovit unul de altul. Împăratul a strigat cu voce tare să aducă astrologii, caldeenii și ghicitorii. Și împăratul a vorbit și a spus înțelepților Babilonului: Oricine va citi această scriere și îmi va arăta interpretarea ei, va fi îmbrăcat cu stacojiu și va avea un lanț din aur la gâtul lui și va fi al treilea domnitor în împărăție. Atunci au intrat toți înțelepții împăratului; dar nu au putut citi scrisul, nici să facă cunoscută împăratului interpretarea lui. Atunci împăratul Belșațar s-a tulburat mult și înfățișarea lui s-a schimbat în el și domnii lui au fost înmărmuriți. Și împărăteasa, din cauza cuvintelor împăratului și a domnilor lui, a venit în casa banchetului și împărăteasa a vorbit și a spus: Împărate, să trăiești veșnic; să nu te tulbure gândurile tale, nici nu lăsa înfățișarea ta să fie schimbată; Este un om în împărăția ta, în care este duhul dumnezeilor sfinți; și în zilele tatălui tău lumină și înțelegere și înțelepciune, ca înțelepciunea dumnezeilor, s-a găsit în el; pe el împăratul Nebucadnețar tatăl tău, împăratul, spun eu, tatăl tău l-a făcut stăpân al magilor, astrologilor, caldeenilor și ghicitorilor; Căci un duh ales și cunoaștere și înțelegere, interpretare de vise și arătare de vorbe grele și dezlegarea îndoielilor, s-au găsit în acest Daniel, pe care împăratul l-a numit Belteșațar; acum să fie chemat Daniel, iar el va arăta interpretarea. Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Și împăratul a vorbit și i-a spus lui Daniel: Ești tu acel Daniel, care ești dintre copiii captivității lui Iuda, pe care împăratul, tatăl meu, i-a scos din Iudeea? Și am auzit despre tine, că duhul dumnezeilor este în tine și că lumină și înțelegere și aleasă înțelepciune se găsește în tine. Și acum înțelepții, astrologii, au fost aduși înaintea mea, ca să citească această scriere și să îmi facă cunoscută interpretarea ei; dar nu au putut să arate interpretarea lucrului; Și am auzit despre tine, că poți face interpretări și să dezlegi îndoieli; acum dacă poți să citești scrisul și să îmi faci cunoscută interpretarea lui, vei fi îmbrăcat în stacojiu și vei avea un lanț din aur la gâtul tău și vei fi al treilea domnitor în împărăție. Atunci Daniel a răspuns și a zis înaintea împăratului: Să îți rămână ție darurile și dă răsplățile tale altuia; totuși voi citi scrierea împăratului și îi voi face cunoscută interpretarea. Împărate, Dumnezeul cel preaînalt i-a dat lui Nebucadnețar tatăl tău o împărăție și maiestate și glorie și onoare; Și pentru maiestatea pe care i-a dat-o, toate popoarele, națiunile și limbile, au tremurat și s-au temut înaintea lui; pe cine voia, ucidea; și pe cine voia, ținea în viață; și pe cine voia, înălța; și pe cine voia, umilea. Dar când i s-a înălțat inima și i s-a împietrit mintea în mândrie, a fost deposedat de tronul lui împărătesc și i-au luat gloria; Și a fost alungat dintre fiii oamenilor; și inima lui a fost făcută ca a fiarelor și locuința lui a fost cu măgarii sălbatici; l-au hrănit cu iarbă ca pe boi și trupul i-a fost udat cu roua cerului; până când a cunoscut că Dumnezeul cel preaînalt a domnit în împărăția oamenilor și că rânduiește peste ea pe oricine voiește. Și tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai umilit inima, cu toate că ai cunoscut toate acestea; Ci te-ai ridicat împotriva Domnului cerului; iar ei au adus vasele casei lui înaintea ta și tu și domnii tăi, soțiile tale și concubinele tale, ați băut vin din ele; și ai lăudat dumnezeii din argint și aur, din aramă, fier, lemn și piatră, care nu văd, nici nu aud, nici nu cunosc; și pe Dumnezeul în a cărui mână este suflarea ta și ale căruia sunt toate căile tale, tu, nu l-ai glorificat; Atunci a fost trimisă partea de mână de la el; și această scriere a fost scrisă.

Împăratul Belșațar a dat un mare ospăț pentru cei o mie de mai-mari ai lui și a băut vin înaintea lor. Și, în cheful vinului, a poruncit să fie aduse vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui. Atunci au fost aduse vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și au băut din ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui. Au băut vin și au lăudat zeii de aur, de argint, de aramă, de fier, de lemn și de piatră. În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om și au început să scrie pe tencuiala zidului palatului împărătesc, în fața sfeșnicului. Împăratul a văzut mâna care scria. Atunci, împăratul a îngălbenit și gândurile lui l-au înspăimântat într-atât, încât i s-au slăbit încheieturile șoldurilor și genunchii i se izbeau unul de altul. Împăratul a strigat cu putere să vină descântătorii, caldeenii și astrologii. Apoi împăratul a luat cuvântul și le-a zis înțelepților Babilonului: „Oricine va putea citi scrierea aceasta și îmi va spune tâlcuirea ei va fi îmbrăcat în purpură, va purta un lanț de aur la gât și va avea locul al treilea în cârmuirea împărăției.” Toți înțelepții împăratului au intrat, dar n-au putut să citească scrierea, nici să i-o tălmăcească. Atunci, împăratul Belșațar s-a tulburat foarte tare, fața i s-a îngălbenit și mai-marii lui au rămas înmărmuriți. La auzul cuvintelor împăratului și ale mai-marilor lui, împărăteasa a intrat în sala ospățului, a luat cuvântul și a vorbit astfel: „Veșnic să trăiești, împărate! Să nu te tulbure gândurile și să nu ți se îngălbenească fața! În împărăția ta este un om care are în el Duhul Dumnezeului sfânt. Pe vremea tatălui tău s-a aflat în el iluminare, pricepere și o înțelepciune dumnezeiască. Iar tatăl tău, împăratul Nebucadnețar – da, tatăl tău, o, împărate! – îl pusese mai-mare peste vrăjitori, descântători, caldeeni și astrologi, pentru că Daniel, pe care împăratul l-a numit Beltșațar, are un duh nemaipomenit, cunoaștere, pricepere și darul de a tâlcui visele, de a lămuri întrebările grele și de a dezlega lucrurile încurcate. Să fie chemat acum Daniel, și el îți va spune tâlcuirea!” Atunci, Daniel a fost adus înaintea împăratului, și împăratul i-a zis lui Daniel: „Tu ești acel Daniel dintre prizonierii de război pe care i-a adus din Iuda tatăl meu, împăratul? Am aflat despre tine că ai Duhul lui Dumnezeu și că în tine se găsește iluminare, pricepere și o înțelepciune nemaipomenită. Au fost aduși înaintea mea înțelepții și descântătorii, ca să citească scrierea aceasta și să-mi spună tâlcuirea ei, dar n-au putut să-mi lămurească tâlcul acestor cuvinte. Am aflat că tu poți să tâlcuiești lucruri și să dezlegi întrebări grele. Acum, dacă vei putea să citești scrierea aceasta și să-mi dai tâlcuirea ei, vei fi îmbrăcat în purpură, vei purta un lanț de aur la gât și vei avea locul al treilea în împărăție!” Atunci, Daniel a răspuns înaintea împăratului: „Ține-ți darurile, iar răsplătirile tale dă-le altuia! Totuși, îi voi citi împăratului scrierea și îi voi desluși tâlcul. O, împărate, Dumnezeul preaînalt îi dăduse tatălui tău Nebucadnețar împărăție, mărire, slavă și strălucire. Din pricina măririi pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile și limbile tremurau de frica lui. El dădea la moarte pe cine voia și lăsa cu viață pe cine voia; înălța pe cine voia și dădea jos pe cine voia. Dar, când i s-a înălțat inima și i s-a îngâmfat duhul, devenind foarte semeț, a fost aruncat de pe tronul lui împărătesc și i s-a luat slava. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor și a locuit împreună cu măgarii sălbatici. I-au dat să mănânce iarbă ca la boi și trupul i-a fost udat de roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El. Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai smerit inima, cu toate că știai aceste lucruri, ci te-ai înălțat împotriva Domnului din cer. Au fost aduse înaintea ta vasele din Casa Lui și ați băut vin cu ele tu, mai-marii tăi, nevestele și țiitoarele tale. Și ai lăudat zeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră, care nu văd, nu aud și nu știu nimic, și nu L-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia se află suflarea ta și toate căile tale. De aceea a trimis El mâna care a lăsat scrierea aceasta.

Împăratul Belșațar le-a făcut un mare ospăț celor o mie de mai-mari ai lui și a băut vin înaintea lor. Și în cheful vinului a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui. Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și au băut din ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui. Au băut vin și au lăudat dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră. În clipa aceea s-au arătat degetele unei mâini de om și au scris în fața sfeșnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris. Atunci împăratul a îngălbenit, și gândurile atât l-au tulburat, că i s-au desfăcut încheieturile șoldurilor și genunchii i s-au izbit unul de altul. Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cititorii în stele, haldeenii și ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvântul și le-a zis înțelepților Babilonului: „Oricine va putea citi scrisoarea aceasta și mi-o va tâlcui va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănțișor de aur la gât și va avea locul al treilea în cârmuirea împărăției.” Toți înțelepții împăratului au intrat, dar n-au putut nici să citească scrisoarea și nici să i-o tâlcuiască împăratului. Din pricina aceasta împăratul Belșațar s-a înspăimântat foarte tare, fața i s-a îngălbenit, și mai-marii lui au rămas încremeniți. Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului și ale mai-marilor lui, a intrat în odaia ospățului, a luat cuvântul și a vorbit astfel: „Să trăiești veșnic, împărate! Să nu te tulbure gândurile tale și să nu ți se îngălbenească fața! În împărăția ta este un om care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți; și pe vremea tatălui tău s-au găsit la el lumini, pricepere și o înțelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadnețar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai-mare peste vrăjitori, cititori în stele, haldeeni, ghicitori, și anume pentru că s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltșațar, un duh înalt, știință și pricepere, putința să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele și să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat dar Daniel, și el îți va da tâlcuirea!” Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvântul și i-a zis lui Daniel: „Tu ești Daniel acela, unul dintre prinșii de război ai lui Iuda pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul? Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor și că la tine se găsesc lumini, pricepere și o înțelepciune nemaipomenită. I-au adus înaintea mea pe înțelepți și pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta și să mi-o tâlcuiască, dar n-au putut să tâlcuiască aceste cuvinte. Am aflat că tu poți să tâlcuiești și să dezlegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citești scrierea aceasta și să mi-o tâlcuiești, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănțișor de aur la gât și vei avea locul al treilea în cârmuirea împărăției.” Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: „Ține-ți darurile și dă-i altuia răsplătirile tale! Totuși, îi voi citi împăratului scrierea și i-o voi tâlcui. Împărate, Dumnezeul cel Preaînalt îi dăduse tatălui tău, Nebucadnețar, împărăție, mărime, slavă și strălucire; și din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile se temeau și tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia și lăsa cu viață pe cine voia; înălța pe cine voia și cobora pe cine voia. Dar când i s-a îngâmfat inima și i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc și a fost despuiat de slava lui; a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor și a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, și trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea. Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai smerit inima, măcar că ai știut toate aceste lucruri, ci te-ai înălțat împotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta și ați băut vin cu ele tu și mai-marii tăi, nevestele și țiitoarele tale; ai lăudat dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră, care nici nu văd, nici nu aud și nici nu pricep nimic, și nu L-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia se află suflarea ta și toate căile tale. De aceea a trimis El acest cap de mână care a scris scrierea aceasta.

Baltazár, regele, a făcut un ospăț mare pentru cei o mie de nobili ai săi și înaintea celor o mie a băut vin. Baltazár, regele, a spus în timp ce degusta vinul să fie aduse vasele din aur și din argint pe care le luase Nabucodonosór, tatăl său, din templul de la Ierusalím, ca să bea din ele regele, nobilii săi, soțiile și concubinele sale. Atunci au adus vasele din aur, cele luate din templul casei Domnului care era în Ierusalím, și au băut din ele regele, nobilii săi, soțiile și concubinele sale. Au băut vin și i-au lăudat pe dumnezeii din aur, din argint, din bronz, din fier, din lemn și din piatră. În acea clipă, s-au arătat degetele unei mâini de om care scriau în fața candelabrului, pe tencuiala zidului din palatul regelui. Și regele vedea palma mâinii care scria. Atunci, regele s-a schimbat la față și gândurile lui s-au tulburat; încheieturile picioarelor s-au înmuiat și genunchii se loveau unul de altul. Regele a strigat puternic să fie aduși ghicitorii, caldéii și astrologii. Regele a luat cuvântul și le-a spus înțelepților din Babilón: „Oricine va citi scrierea aceasta și va face cunoscută interpretarea ei va fi îmbrăcat în purpură, i se va pune un lanț de aur la gât și va fi al treilea în regat”. Atunci au venit toți înțelepții regelui, dar nu au putut să citească scrierea și nici să facă cunoscută regelui interpretarea ei. Atunci, regele s-a tulburat foarte mult și s-a schimbat la față, iar nobilii lui au înmărmurit. Regina, [auzind] cuvintele regelui și ale nobililor săi, a venit în încăperea ospățului, a luat cuvântul și a zis: „În veci să trăiești, rege! Să nu se tulbure gândurile tale și fața ta să nu se schimbe! Este un om în regatul tău în care este duhul Dumnezeului celui Sfânt; în zilele tatălui tău s-au găsit în el lumină, pricepere și înțelepciune ca înțelepciunea lui Dumnezeu. Și regele Nabucodonosór, tatăl tău, l-a stabilit mai-mare peste magii, ghicitorii, caldéii și astrologii tatălui tău, regele. Deoarece s-a găsit în el, în Daniél, un duh deosebit de cunoaștere și pricepere pentru interpretarea viselor, pentru arătarea celor ascunse și pentru rezolvarea lucrurilor grele, în el, căruia regele i-a pus numele de Beltșațár, acum să fie chemat Daniél și el va face cunoscută interpretarea!”. Atunci, Daniél a fost adus înaintea regelui. Regele a luat cuvântul și i-a spus lui Daniél: „Tu ești acel Daniél dintre fiii deportaților iudei pe care tatăl meu, regele, i-a făcut să vină din Iudéea? Am auzit despre tine că duhul lui Dumnezeu este în tine și că s-au găsit în tine lumină, pricepere și o înțelepciune deosebită. Acum, au fost aduși înaintea mea înțelepții și ghicitorii ca să citească scrierea aceasta și să-mi facă cunoscută interpretarea ei, dar nu au putut să-mi facă cunoscută interpretarea cuvântului. Eu am auzit despre tine că tu poți să dai interpretări și să rezolvi lucrurile grele. Acum, dacă poți să citești scrierea și să-mi faci cunoscută interpretarea ei, vei fi îmbrăcat în purpură, ți se va pune un lanț de aur la gâtul tău și vei fi al treilea în regat”. Atunci, Daniél a răspuns și i-a zis regelui: „Darurile tale să rămână ale tale și răsplata dă-o altcuiva! Dar voi citi regelui scrierea și-i voi face cunoscută interpretarea ei. Tu, rege, Dumnezeul cel Preaînalt i-a dat lui Nabucodonosór, tatăl tău, domnia, măreția, puterea și gloria. Datorită măreției pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile și limbile tremurau și se înspăimântau înaintea lui. El omora pe cine voia și lăsa în viață pe cine voia; înălța pe cine voia și înjosea pe cine voia. Dar când inima i s-a mărit și duhul i s-a împietrit până la orgoliu, a fost coborât de pe tronul domniei lui și puterea lui a fost luată de la el. A fost alungat dintre fiii oamenilor și inima lui a fost ca a animalelor; locuința lui a fost cu măgarii sălbatici; îl hrăneau cu iarbă ca pe boi și trupul lui a fost udat de roua cerului până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpânește peste regatele oamenilor și că stabilește peste ele pe cine vrea. Dar tu, Baltazár, fiul său, nu ți-ai înjosit inima, deși cunoșteai toate acestea. Te-ai ridicat împotriva Dumnezeului cerului. Au adus înaintea ta vasele casei sale și ați băut din ele vin tu, nobilii tăi, soțiile și concubinele tale și i-ați lăudat pe zeii din argint și din aur, din bronz și din fier, din lemn și din piatră, care nu văd, nu aud și nu înțeleg, iar pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta și ale căruia sunt toate cărările tale nu l-ai preamărit. De aceea, el a trimis palma unei mâini ca să înfățișeze scrierea aceasta.

Cel care fost-a împărat – Și Belșațar era chemat – Dete-un ospăț la toți cei cari Erau slujbașii săi mai mari. Slujbași-aceștia se vădeau O mie-n număr că erau. Vin, la ospăț, ei au avut, Iar împăratul a băut, În fața lor, din vinu-acel. De cheful vinului prins, el – Slujbașilor – porunci le-a dat, Ca să-i aducă de îndat’, Vasele cele minunate – Din aur și argint lucrate – Ce le răpise tatăl lui, Tocmai din Templul Domnului, Pentru că Nebucadențar Tată-i era lui Belșațar. Templul acesta, precum știm, Fusese la Ierusalim. A cerut vasele acela, Cu gândul ca să bea din ele El, precum și aceia cari Se dovedeau a fi mai mari, Cu soațele-mpăratului Și țiitoare de-ale lui. Ai săi slujbași grabnic s-au dus, Și-apoi în față i-au adus Vasele cele minunate, Din aur, ce au fost luate Chiar de la Templul Domnului, Când jefuit-au Casa Lui – A Celui care e, mereu, Adevăratul Dumnezeu. Templul acela, precum știm, Fusese la Ierusalim. Luară vasele acele Și-n urmă, au băut din ele Și împăratul și cei cari Erau slujbașii săi cei mari, Cu soațele-mpăratului Și țiitoare de-ale lui. Au băut vin și-au lăudat Idolii care s-au turnat Din aur, fier, argint și-aramă. Au lăudat – de bună seamă – Și dumnezei-nchipuiți, În piatră sau în lemn, ciopliți. În acea clipă, au văzut O mână cum a apărut, ‘Naintea sfeșnicului. Ea – Pe tencuiala ce-o avea Zidul care a străjuit Acel palat – a scrijelit Niște cuvinte, de îndat’. Lucrul acest l-a observat Și împăratul, căci zărise Mâna aceea care scrise Ceva, atunci, pe tencuială. A-ngălbenit – fără-ndoială – De spaimă, marele-mpărat, Iar gândul i s-a tulburat. Spaima aceea a făcut, pe loc, De i s-a desfăcut Strânsoarea-ncheieturilor Ce sunt ale șoldurilor Și-unul de altul, negreșit, Genunchi-atunci i s-au izbit. În gura mare, a strigat, În urmă, marele-mpărat, Să vină ai săi vrăjitori, Cu cei care sunt cititori În stele, precum și cu cei Ce se vădeau a fi Haldei. Când toți în față-i au venit, În acest fel el le-a vorbit: „Cel care poate să citească Scrisul și să mi-l tălmăcească, Are să fie îmbrăcat În purpură și-i va fi dat Un lănțișor de aur care, La gât, ca să îl poarte, are. La cârmă, în împărăție, Al treilea el are să fie.” Toți înțelepții cei pe care Ținutul Babilon îi are, Au încercat ca să citească Scrisoarea și s-o tălmăcească, Dar orișicât s-au străduit, Nici unul nu a izbutit. Din pricina aceasta, iar Se-nspăimântase Belșațar. Groaza care l-a stăpânit, La față l-a îngălbenit. Ai săi, văzându-l, au rămas Încremeniți și fără glas. Împărăteasa auzise Cuvintele ce le rostise Chiar împăratul și cei cari Erau în slujba lui mai mari. Îndată, ea s-a-nfățișat ‘Naintea lor și-a cuvântat: „Măria-ta, să ne trăiești Veșnic și să împărățești! Nu trebuie a fi mâhnit Și nici de gânduri, răvășit. Fața să nu-ți îngălbenească! Spaima să nu te cotropească! Măria-ta, precum se știe, Este-n a ta împărăție, Un om. Află că omu-acel, Un duh anume are-n el, Un duh pe care îl vădeau Doar dumnezeii sfinți că-l au. Pe vremea-n care-a-mpărățit Al tău părinte, s-au găsit Pricepere, lumini – la fel – Și-nțelepciune-n omu-acel, Ce se vădea dumnezeiască, Peste puterea omenească. Află-mpărate Belșațar, Că tocmai Nebucadențar, În clipa-n care a văzut Cât este el de priceput, L-a pus, mai mare, peste cei Care se dovedeau Haldei, Peste cei cari sunt vrăjitori Sau sunt în stele cititori, Și peste cei care, din fire, Pricepere au, la ghicire. Să știi dar că omul acel – Care se cheamă Daniel Și căruia, drept Beltșațar, Îi zise Nebucadențar – Ajuns-a a fi pus mai mare, Pentru priceperea ce-o are, Pentru acel duh ‘nalt vădit A fi în el și, negreșit, Pentru putința ce o are De-a lămuri orice-ntrebare, De a da tâlcul viselor, Precum și al lucrurilor Ce se arată încâlcite Și nu pot a fi deslușite. Cheamă-l – acum – pe Daniel, Căci o să-ți tâlcuiască el Cuvintele care s-au scris! Fă dar, așa precum ți-am zis!” Îndată, slugile-au plecat Să îl aducă la palat, Pe Daniel. Când l-au găsit, La împărat au revenit, Care a cuvântat astfel: „Așadar, tu ești Daniel? Tu ești – așa precum știm noi – Unul din prinșii de război, Luat din Iuda, de-al meu tată? Aflat-am despre tine – iată – Că ai un duh, precum vădeau Doar dumnezeii sfinți că au. Pricepere ai căpătat; Lumini, în tine-ai adunat Și-o-nțelepciune dovedită Că este nemaipomenită. Adus-au înaintea mea, Pe înțelepți și-asemenea Pe cei care sunt vrăjitori Sau sunt în stele cititori, Ca scrierea să mi-o citească Și-n urmă să mi-o tâlcuiască. Oameni-aceștia n-au putut Să împlinească ce-am cerut. Dar știu că tu te dovedești În stare ca să tâlcuiești Toate-ntrebările acela Ce se arată a fi grele. Acum, scrisul să mi-l citești Și-n urmă să mi-l tălmăcești. De vei putea, vei fi-mbrăcat În purpură și-ți va fi dat Un lănțișor, nemaivăzut, Care din aur e făcut, Ca să îl porți la gât. Să știi Că tu, al treilea, ai să fii Pus, în a mea împărăție. Iată ce cinste îți dau ție.” Dar Daniel, către-mpărat, În acest fel a cuvântat: „Aceste daruri, le păstrează Și altora le-ncredințează! Totuși, scrisul eu ți-l citesc Și-apoi am să ți-l tălmăcesc. Cel Prea Înalt care, mereu, E-adevăratul Dumnezeu, Lui Nebucadențar – cel care Îți este tată – slavă mare I-a dăruit. I-a dat tărie, I-a dat această-mpărăție Și-o strălucire minunată. Mărimea care i-a fost dată Făcutu-l-a – cum ai văzut – În toată lumea, cunoscut. Popoarele neamurilor – Indiferent de limba lor – De-a lui putere, se temeau Și înainte-i tremurau, Căci împăratul a putut Să facă după cum a vrut, Pentru că viața omului Era-n mâna-mpăratului. Putea ucide sau putea, Cruțare vieții să îi dea. Putea să-nalțe pe acel Pe care îl ales el, Sau să coboare el putea Pe orișicine, cum voia. Când duhul i s-a împietrit Și când mândrie a vădit – Căci inima i s-a-ngâmfat – Ajuns-a a fi alungat De la domnie, de îndată, Iar slava lui a fost luată. În acest fel, s-a pomenit Precum că este izgonit Din mijlocul oamenilor. Apoi, asemeni fiarelor Ajunse-a fi inima lui, Iar locul împăratului S-a dovedit a fi-n pustie, Acolo unde – cum se știe – Măgari sălbatici se găsesc, Căci ei acolo viețuiesc. Doar iarba ce se dă la boi A fost mâncarea lui apoi, Și doar cu roua cerului Udat fusese trupul lui, Până când el a priceput Și până a recunoscut Căci Cel Prea-Nalt Se dovedește Singurul care stăpânește Asupra-mpărățiilor Ce sunt ale oamenilor, Și că El poate, precum vrea, Doar cui voiește, să le dea. Deși îi ești fiu, Belșațar, Nu faci ca Nebucadențar, Căci inima nu ți-ai smerit, Cu toate că ai auzit Ce s-a-ntâmplat cu tatăl tău Și cât a dus-o el, de rău. Tu – precum văd – ai cutezat Acuma, de te-i ridicat În contra Celui cari, mereu, E-al cerurilor Dumnezeu. Vasele-aflate-n Casa Lui – Vase-nchinate Domnului – ‘Naintea ta, tu ai cerut A fi aduse și-ai băut Din ele, tu și toți cei cari Sunt slujitorii tăi cei mari, Cu soațele-mpăratului Și țiitoare de-ale lui. Ați băut viu și-ați lăudat Idolii care s-au turnat Din aur, fier, argint și-aramă. Ați lăudat – de bună seamă – Și dumnezei-nchipuiți, Din piatră sau din lemn, ciopliți, Care nu văd, n-aud nimic Și n-au pricepere, vă zic! Nu ai dat slavă Domnului, Cel care are-n mâna Lui Suflarea ta. Căile tale Se află în mâinile Sale! Tocmai de-aceea, a trimis El, astă mână care-a scris Cuvintele ce te-au speriat.