Faptele Apostolilor 26:4-7 - Compară toate versiunile
Faptele Apostolilor 26:4-7 VDC (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Viața mea, din cele dintâi zile ale tinereții mele, este cunoscută de toți iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. Dacă vor să mărturisească, ei știu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre. Și acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinței pe care a făcut-o Dumnezeu părinților noștri și a cărei împlinire o așteaptă cele douăsprezece seminții ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi și noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei!
Faptele Apostolilor 26:4-7 NTR (Noua Traducere Românească)
Toți iudeii cunosc felul în care mi-am trăit viața încă din tinerețe, pentru că mi-am petrecut-o de la început în poporul meu, inclusiv în Ierusalim. Dacă doresc să mărturisească, ei mă cunosc de mult timp și știu că am trăit ca fariseu, după cea mai strictă grupare a religiei noastre. Iar acum, stau aici ca să fiu judecat din cauza speranței în promisiunea făcută de Dumnezeu strămoșilor noștri, promisiune pe care cele douăsprezece seminții ale noastre, slujindu-I lui Dumnezeu cu seriozitate zi și noapte, speră s-o primească. Pentru această speranță, rege, sunt acuzat eu de către iudei!
Faptele Apostolilor 26:4-7 BVA (Biblia în Versiune Actualizată 2018)
Toți iudeii mă cunosc încă de când eram tânăr, pentru că am trăit între ei în Ierusalim. Dacă ar recunoaște, ei știu și ar putea confirma despre mine că am trăit ca fariseu, conformându-mă celei mai stricte grupări a oamenilor noștri religioși. Iar acum sunt acuzat pentru că sper că Dumnezeu Își va respecta promisiunea pe care a făcut-o strămoșilor noștri. De fapt, toate cele douăsprezece familii din care s-a dezvoltat poporul nostru, slujesc lui Dumnezeu ziua și noaptea, sperând că Dumnezeu va respecta această promisiune. Să știi, rege, că acuzațiile iudeilor sunt în directă legătură cu acest lucru.
Faptele Apostolilor 26:4-7 BTF2015 (Biblia Traducerea Fidela 2015)
Felul meu de viață din tinerețe, care a fost de la început în națiunea mea la Ierusalim, îl cunosc toți iudeii; Care m-au cunoscut de la început, dacă ei doresc să aducă mărturie, că am trăit conform cu partida cea mai strictă a religiei noastre, ca fariseu. Și acum stau în picioare și sunt judecat pentru speranța promisiunii făcute de Dumnezeu părinților noștri; Promisiune, la care speră să ajungă, cele douăsprezece triburi ale noastre, servind neîncetat lui Dumnezeu zi și noapte. Despre această speranță sunt acuzat, împărate Agripa, de iudei.
Faptele Apostolilor 26:4-7 EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024)
Viața mea, petrecută de la început, încă din tinerețe, în mijlocul neamului meu, în Ierusalim, le este cunoscută tuturor iudeilor. Ei mă știu de multă vreme și, dacă vor, pot da mărturie că am trăit după cea mai strictă grupare a religiei noastre, ca fariseu. Și acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinței pe care a făcut-o Dumnezeu părinților noștri și pe care cele douăsprezece seminții ale noastre, slujind cu râvnă lui Dumnezeu zi și noapte, nădăjduiesc să o vadă împlinită. Pentru această nădejde, o, rege, sunt învinuit eu de iudei!
Faptele Apostolilor 26:4-7 EDC100 (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Viața mea, din cele dintâi zile ale tinereții mele, este cunoscută de toți iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. Dacă vor să mărturisească, ei știu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre. Și acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinței pe care le-a făcut-o Dumnezeu părinților noștri și a cărei împlinire o așteaptă cele douăsprezece seminții ale noastre, care-I slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi și noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei.
Faptele Apostolilor 26:4-7 BINT09 (Română Noul Testament Interconfesional 2009)
Viaţa mea, încă din primele zile ale tinereţii mele, în neamul meu şi în Ierusalim, este cunoscută de toţi iudeii. Ei mă ştiu de multă vreme, dacă vor să dea mărturie, căci am trăit ca fariseu în cea mai strictă grupare a religiei noastre. Şi acum stau aici să fiu judecat pentru nădejdea făgăduinţei făcute de Dumnezeu părinţilor noştri, pentru care cele douăsprezece seminţii ale noastre slujesc fără încetare, zi şi noapte, nădăjduind să ajungă la ea. Pentru această nădejde sunt eu acuzat de iudei, o, rege Agripa!
Faptele Apostolilor 26:4-7 VBRC2020 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020)
Așadar, toți iudeii cunosc viața mea încă din tinerețe, căci de la început am trăit în mijlocul neamului meu, ba chiar la Ierusalím. Ei mă cunosc de mult timp și, dacă vor, pot să dea mărturie că am trăit ca fariseu în gruparea cea mai strictă a religiei noastre. Și acum sunt judecat aici pentru speranța în promisiunea făcută de Dumnezeu părinților noștri, la care cele douăsprezece triburi ale noastre speră să ajungă aducând cu stăruință cult [lui Dumnezeu] noaptea și ziua. Pentru această speranță sunt eu acuzat de iudei, o, rege.
Faptele Apostolilor 26:4-7 BIV2014 (Biblia în versuri 2014)
Acum dar, viața-mi e știută, De toți, căci fost-a petrecută, Din tinerețe, tot mereu, În mijlocul neamului meu, Chiar în Ierusalim. Aș vrea S-adaug, cum că ar putea Iudeii – de au să voiască – Acuma, să mărturisească, Pentru că bine știu că eu Trăit-am ca un Fariseu, În felu-n care o cerea Strâmta partidă ce-o avea Religiunea noastră. Iată, Că am fost dat în judecată, Pentru că am nădăjduit În ceea ce-a făgăduit, Părinților noști’, Dumnezeu; Pentru-mplinirea ei, și eu, Și-alături mie-mi sunt – să știi – Douăsprezece seminții, Din Israel, cari așteptăm – Și zi și noapte ne rugăm Lui Dumnezeu și Îi slujim – Făgăduința, s-o primim. Deci, pentru-a mea nădejde, iată, Sunt dat, acum, în judecată, De-acești Iudei, azi, împărate!