Faptele Apostolilor 17:24-27
Faptele Apostolilor 17:24-27 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Dumnezeul care a creat lumea şi tot ce este în ea, El este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâna omului, nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum I-ar trebui ceva, căci El dă tuturor viaţa, suflarea şi toate. El a creat dintr-un singur om toate neamurile omeneşti, ca să locuiască pe toată faţa pământului, şi le-a pus vremuri şi hotare în care să trăiască, să-L caute pe Dumnezeu şi să-L găsească, măcar şi bâjbâind, deşi El nu este departe de nici unul dintre noi.
Faptele Apostolilor 17:24-27 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dumnezeu care a făcut lumea și toate lucrurile în ea, fiindcă este Domnul cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute prin mâini; Nici nu este adorat cu mâinile oamenilor, ca și cum ar avea nevoie de ceva, el care dă tuturor viață și suflare și toate; Și a făcut dintr-un singur sânge toate națiunile oamenilor să locuiască pe toată fața pământului, și a hotărât timpurile dinainte rânduite și granițele locuinței lor; Ca să îl caute pe Domnul, dacă, ar putea cumva să îl caute bâjbâind și să îl găsească, deși nu este departe de fiecare dintre noi
Faptele Apostolilor 17:24-27 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Dumnezeul care a făcut lumea și tot ce cuprinde ea este Domnul cerului și al pământului; El nu locuiește în temple făcute de mâini omenești, nici nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea nevoie de ceva; căci El le dă tuturor viață, suflare și toate lucrurile. El a făcut dintr‑unul singur toate neamurile de oameni, ca să locuiască pe toată fața pământului; le‑a rânduit vremuri și a pus hotare locuirii lor, ca ei să‑L caute pe Dumnezeu și chiar și bâjbâind să‑L găsească, deși nu este departe de niciunul dintre noi.
Faptele Apostolilor 17:24-27 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care le dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile. El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să-L caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
Faptele Apostolilor 17:24-27 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Este vorba despre Dumnezeul care a creat atât Universul, cât și pământul. El nu locuiește în temple construite de mâna omului; și nici nu are nevoie de ajutorul vreunui om; pentru că tocmai El este Cel care dă tuturor viață, energia pentru a trăi și toate celelalte lucruri necesare existenței. Dintr-un singur om, El a făcut ca pământul să fie locuit de toate națiunile existente acum pe el; și le-a stabilit anticipat atât timpul, cât și zona lor de existență. Le-a oferit astfel (oamenilor) posibilitatea să Îl caute și să încerce să Îl identifice, chiar dacă El nu este departe de niciunul dintre noi.
Faptele Apostolilor 17:24-27 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Aflați acum, că Dumnezeu, Cel care, lumea, a făcut – Cu tot ce-n ea a fost văzut – Este chiar Domnul cerului, Precum și al pământului, Care, nicicând, n-a locuit, În templele ce le-au zidit Mâini omenești. Lui nu-i slujesc Astfel de mâini – nu-i trebuiesc. Căci El este Acela care Dă, tuturor, viață, suflare, Și toate lucrurile. El Făcut-a dar, în așa fel, Încât toți oameni-au ieșit Din unul, și au locuit Pământul tot; le-a așezat Vremuri anume, și le-a dat Hotare, locuinței lor, Ca orișicare muritor Să-L caute, pe Dumnezeu; Să se silească, tot mereu, Să-L afle, bâjbâind apoi, Deși, aproape e, de noi.
Faptele Apostolilor 17:24-27 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Dumnezeu, care a făcut lumea și toate câte sunt în ea, cel care este Domnul cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute de mână [de om], nici nu este slujit de mâini omenești ca și cum ar avea nevoie de ceva, el care dă tuturor viață, suflare și toate. El a făcut dintr-unul singur tot neamul omenesc care să locuiască pe toată suprafața pământului, i-a stabilit timpuri determinate și hotare între care să locuiască pentru a-l căuta pe Dumnezeu – fie și numai bâjbâind – și să-l găsească, deși nu este departe de fiecare dintre noi.
Faptele Apostolilor 17:24-27 Noua Traducere Românească (NTR)
Dumnezeul Care a făcut lumea și tot ce este în ea este Domnul cerului și al pământului; El nu locuiește în temple făcute de mâini și nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea nevoie de ceva, El, Care dă tuturor viață, suflare și toate lucrurile. Dintr-un singur om, El a făcut fiecare neam de oameni, ca ei să locuiască pe toată fața pământului, hotărând anumite vremuri și stabilind granițele locuinței lor, pentru ca ei să-L caute pe Dumnezeu și, poate, să-L și găsească, în timp ce bâjbâie după El, cu toate că nu este departe de niciunul dintre noi.
Faptele Apostolilor 17:24-27 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile. El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.