YouVersion
Pictograma căutare

2 Tesaloniceni 2:1-12

2 Tesaloniceni 2:1-12 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)

Cu privire la venirea Domnului nostru Iisus Hristos şi întâlnirea noastră cu El, vă rugăm fraţilor, să nu vi se tulbure aşa de uşor mintea şi să nu vă înspăimântaţi de vreun duh, nici de vreun cuvânt şi nici de vreo scrisoare care ar părea venită de la noi, cum că ziua Domnului ar fi sosit deja. Nimeni să nu vă amăgească în nici un fel, pentru că ziua Domnului nu va veni înainte de părăsirea credinţei şi de dezvăluirea omului fărădelegii, a nimicitorului, a potrivnicului, a celui care se înalţă peste tot ceea ce se numeşte Dumnezeu sau este vrednic de închinare. Astfel, el se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte că v-am spus acestea pe când eram încă la voi? Şi acum ştiţi ce-l împiedică să nu se arate decât la timpul lui. Căci taina fărădelegii lucrează deja; trebuie doar să fie dat la o parte cel care o împiedică acum. Atunci se va arăta cel nelegiuit, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici prin arătarea venirii Sale. Venirea celui nelegiuit va fi prin lucrarea Satanei, cu toată puterea, cu semne şi minuni false, cu toată amăgirea adusă de nedreptatea celor care sunt nimiciţi pentru că nu au primit iubirea adevărului ca să fie mântuiţi. De aceea, Dumnezeu le trimite o putere care înşeală ca să ajungă să creadă o minciună, aşa încât să fie pedepsiţi toţi cei care nu s-au încrezut în adevăr, ci s-au complăcut în nelegiuire.

2 Tesaloniceni 2:1-12 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Și vă implorăm, fraților, referitor la venirea Domnului nostru Isus Cristos și adunarea noastră la el, Ca voi să nu vă lăsați repede clătinați în minte, nici tulburați, nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolă ca de la noi, de parcă ziua lui Cristos este aici. Nimeni să nu vă înșele în niciun fel, pentru că ziua aceea nu va veni înainte să vină o apostazie și să fie revelat omul păcatului, fiul pieirii, Care se opune și se înalță pe sine însuși peste tot ce este numit Dumnezeu sau lucru ce este demn de închinare; așa că el, ca Dumnezeu, șade în templul lui Dumnezeu, arătându-se pe sine însuși că este Dumnezeu. Nu vă amintiți că, atunci când încă eram cu voi, v-am spus acestea? Și acum știți ce îl oprește ca el să fie revelat la timpul său. Fiindcă misterul nelegiuirii lucrează deja, numai că cel ce îl oprește acum îl va opri până când va fi luat din cale. Și atunci va fi revelat cel nelegiuit, pe care Domnul îl va mistui cu duhul gurii sale și îl va nimici cu strălucirea venirii sale, Cel nelegiuit, a cărui venire este după lucrarea lui Satan, cu toată puterea și semnele și minunile mincinoase, Și cu toată înșelătoria nedreptății în cei ce pier, pentru că nu au primit dragostea adevărului, ca să fie salvați. Și din această cauză Dumnezeu le va trimite o puternică amăgire, ca ei să creadă o minciună, Ca să fie damnați toți cei ce nu au crezut adevărul ci și-au găsit plăcerea în nedreptate.

2 Tesaloniceni 2:1-12 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024 (EDCR)

În ce privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă clătinați așa de repede în mintea voastră și, de asemenea, să nu vă lăsați tulburați de vreun duh, un cuvânt sau o epistolă care ar fi de la noi – cum că ziua Domnului ar fi venit. Nimeni să nu vă amăgească în vreun fel, căci ziua aceea nu va sosi înainte să fi venit lepădarea de credință și să se fi descoperit omul fărădelegii, fiul pierzării, cel care se împotrivește și se înalță mai presus de orice așa-zis dumnezeu sau obiect care primește închinare, până acolo încât să se așeze în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri? Și acum știți ce-l oprește să nu se descopere decât la vremea lui. Taina fărădelegii este deja la lucru; trebuie doar ca cel care îl oprește acum să fie luat din drum. Și atunci se va descoperi Cel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea celui nelegiuit se va face prin lucrarea Satanei, cu tot felul de minuni, semne și puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării pentru că n-au primit dragostea de adevăr ca să fie mântuiți. De aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună și astfel să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire.

2 Tesaloniceni 2:1-12 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Cât privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte să fi venit lepădarea de credință și să se fi descoperit Omul Fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Și acum știți bine ce-l oprește ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum să fie luat din drumul ei. Și atunci se va arăta Cel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și de puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiți. Din această pricină Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți.

2 Tesaloniceni 2:1-12 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Fraților, vă scriem acum cu privire la modul în care vom fi adunați atunci când va veni Stăpânul nostru Isus Cristos. (În primul rând,) să nu vă schimbați convingerile pe care deja le aveți cu privire la „ziua Stăpânului”. Să nu acceptați ca adevărată afirmația care susține că deja a venit această „zi”. Să o respingeți (ca falsă) chiar dacă cineva ar pretinde că v-o prezintă ca pe o învățătură specială sau că această concepție ar exista în vreo epistolă scrisă de noi! Deci fiți atenți la toate modurile în care puteți fi înșelați. Pentru că, de fapt, acea „zi” nu va veni înainte de apariția apostaziei, când va fi revelat acel om foarte păcătos care (în final) va fi distrus. El va fi adversarul Dumnezeului adevărat; și se va opune închinării (autentice) existente. Astfel, își va permite (aroganța) să intre în templul lui Dumnezeu și se va autointitula „Dumnezeu”! Amintiți-vă că deja v-am spus aceste lucruri atunci când am fost împreună cu voi. Și voi știți ce îi oprește apariția înainte de termen. Deși această conspirație păcătoasă este într-o continuă activitate, ea nu poate acționa (împotriva pământului) decât din momentul în care i se va permite. Atunci își va face apariția acel om foarte păcătos. Dar Stăpânul Isus Se va revela ca să îl distrugă; și îl va omorî cu suflarea gurii Sale. (Până atunci,) el se va putea manifesta susținut de forța lui Satan. Astfel, va duce în eroare (pe oameni) făcând demonstrații miraculoase și minuni. Tot sistemul lui păcătos de înșelare va avea efect doar față de cei care vor fi pierduți. Ei refuzaseră (să creadă) adevărul care i-ar fi putut salva. Acest refuz al lor Îl va determina pe Dumnezeu să le trimită o autoritate care le va oferi iluzii și care îi va face să creadă o minciună. În acest mod, Dumnezeu va face ca toți cei care nu au crezut adevărul ci s-au bucurat de nedreptate, să fie condamnați.

2 Tesaloniceni 2:1-12 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

„Cât despre acea vreme-n care, Domnul Iisus Hristos apare – Când, laolaltă, o să stăm, Cu El – dorim să vă rugăm, Ca nu cumva, dragii mei frați, Să vă lăsați voi, clătinați, Așa de repede, cumva, În mintea voastră, de ceva: Nici de-o vorbire-amăgitoare Și-asemeni, nici de vreo scrisoare Care, s-ar presupune-apoi, Că ar veni chiar de la noi, Zicând că ziua – negreșit – A Domnului, a și venit. Deci, nimeni să nu reușească, În nici un chip, să v-amăgească. Ziua aceea, de apoi, Are să vină, însă, voi S-aveți deplină cunoștință, Că lepădarea de credință Trebuie, mai întâi, să vină Și să se-arate, la lumină, Omul fărădelegilor – Fiul pierzării – fraților, Potrivnicul care, mereu, Mai sus de tot ce-i „Dumnezeu”, Vrea ca să fie înălțat Și peste tot ce-i arătat Vrednic a fi, de închinare. Din astă pricină, el are Să intre-n Templul Domnului, Ca să se-așeze-n locul Lui – Așa cum și-a dorit, mereu – Și să se dea, drept Dumnezeu. Nu vă aduceți voi, aminte, Că eu v-am spus, mai dinainte, Lucrul aceste, când eram, Încă, la voi și vă-nvățam? Acum știți bine ce-l oprește, Încât nu se descoperește. Taina fărădelegi-i trează Și iată, ne-ncetat, lucrează. Cel care o oprește-acum, Trebuie, doar, luat din drum. Atuncea, se va fi ivit Cel care e Nelegiuit, Iar Domnul nost’, Hristos Iisus, Venit din înălțimi, de sus, Are ca să îi iasă-n cale Și, cu suflarea gurii Sale, Pe loc, are să-l nimicească Și, astfel, o să-l prăpădească, De-ndată, la a Sa venire. Nelegiuitul – peste fire – S-arată prin puterea care Satana-n stăpânire-o are, Cu tot felul de semne mari Și cu minunile, pe cari, Puterile întunecate – Și mincinoase arătate – Le fac, sub ochii omenirii – Și prin ale nelegiuirii, Mari amăgiri – pentru cei care Sunt pe-a pierzaniei cărare, Căci dragostea, adevărată, Nu au primit-o, niciodată, Spre a putea fi mântuiți. Din astă pricină – să știți – Că Dumnezeul nostru are Să le trimită, o lucrare, De rătăcire, ca drept bună, Și au să creadă o minciună, Căci toți cei care nu au vrut, În adevăr, să fi crezut – Ci în minciună și-au găsit A lor plăcere – negreșit, Să fie, astfel, osândiți.

2 Tesaloniceni 2:1-12 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

Referitor la venirea Domnului nostru Isus Cristos și la adunarea noastră împreună cu el, vă rugăm, fraților, să nu vă [lăsați] tulburați repede la minte sau înspăimântați nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ce [pare] a fi de la noi, cum că ziua Domnului ar fi aproape! Nimeni să nu vă amăgească în niciun fel, pentru că nu va veni înainte de renegarea credinței și descoperirea omului nelegiuirii, a fiului pierzării, cel care se împotrivește și se ridică peste tot ce se cheamă Dumnezeu sau e vrednic de închinare, așa încât se așază el însuși în templul lui Dumnezeu și se prezintă că este Dumnezeu! Nu vă aduceți aminte că vă spuneam acestea pe când eram încă la voi? Iar acum știți ce-l împiedică să nu se arate decât la timpul lui, căci misterul nelegiuirii lucrează deja, numai că ceea ce-l împiedica până acum va fi dat la o parte. Atunci va fi descoperit Nelegiuitul pe care Domnul Isus îl va nimici cu răsuflarea gurii sale și-l va distruge cu manifestarea venirii sale. Venirea lui va fi lucrarea Satanei, însoțită de tot felul de fapte puternice, semne și minuni înșelătoare și de toate amăgirile nelegiuirii pentru cei care se pierd, pentru că ei n-au primit iubirea adevărului ca să fie mântuiți. De aceea Dumnezeu le trimite o putere de amăgire ca să creadă în minciună, pentru ca toți cei care nu cred în adevăr, ci își găsesc bucuria în nedreptate, să fie judecați.

2 Tesaloniceni 2:1-12 Noua Traducere Românească (NTR)

În ce privește venirea Domnului nostru Isus Cristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați sau tulburați așa de repede în mintea voastră nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca venind din partea noastră, care spune că ziua Domnului a și venit. Nimeni să nu vă înșele în niciun fel, fiindcă nu va veni înainte să vină apostazia și să fie descoperit omul nelegiuirii, fiul pierzării, cel care se împotrivește și se înalță pe sine deasupra a orice este numit „dumnezeu“ sau obiect de închinare. El se va așeza în Templul lui Dumnezeu, proclamându-se pe sine însuși Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte că v-am spus aceste lucruri când eram cu voi? Și acum știți ce-l oprește, astfel încât să fie descoperit doar la vremea lui. Căci taina nelegiuirii lucrează deja. Trebuie doar ca acela care-l oprește acum să se dea la o parte. Și atunci va fi descoperit cel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va omorî cu suflarea gurii Sale și-l va distruge la arătarea venirii Sale. Venirea celui nelegiuit va fi potrivit cu lucrarea lui Satan, cu tot felul de lucrări puternice, semne și minuni mincinoase și cu tot felul de înșelăciuni ale nelegiuirii, pentru cei ce pier, având în vedere că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. De aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, așa încât toți cei care n-au crezut adevărul, ci și-au găsit plăcerea în nedreptate, să fie condamnați.

2 Tesaloniceni 2:1-12 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Cât privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi? Și acum știți bine ce-l oprește ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum să fie luat din drumul ei. Și atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți.