2 Corinteni 8:1-7 - Compare All Versions

Împărtășește

Fraților, voim să vă aducem la cunoștință harul pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți. Și au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. Noi dar am rugat pe Tit să isprăvească această strângere de ajutoare pe care o începuse. După cum sporiți în toate lucrurile: în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi, căutați să sporiți și în această binefacere.

Vă facem cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu, care a fost dat în bisericile Macedoniei, pentru că, în timp ce treceați printr-un mare necaz, belșugul bucuriei lor și sărăcia lor mare au generat o abundență de generozitate din partea lor. Mărturisesc că ei au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterea lor, cerându-ne cu multă insistență favoarea de a fi părtași la această slujire pentru sfinți, și nu așa cum ne-am așteptat, ci s-au dat pe ei înșiși, mai întâi Domnului, apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. Astfel, l-am îndemnat pe Titus ca, după cum a început, tot așa să ducă la capăt printre voi și această lucrare a harului. Căci, așa cum vă remarcați în toate – în credință, în vorbire, în cunoaștere, într-un devotament deplin și în dragostea pe care ați învățat-o de la noi – să vă remarcați și în această lucrare a harului.

Fraților, dorim să vă informăm acum despre harul pe care ni l-a oferit Dumnezeu în comunitățile creștinilor din Macedonia. Cei de-acolo au fost greu încercați prin necazurile pe care le-au suportat. Totuși, nelimitata lor bucurie și sărăcia extremă în care erau, au condus la o mare generozitate. Vă asigur că au oferit benevol conform capacităților lor și chiar dincolo de limitele acestora… Ei ne-au rugat insistent să acceptăm ca să fie parteneri cu noi la harul de a contribui la ajutorarea sfinților. Au acționat în acest sens nu numai așa cum speram, ci mai întâi s-au dedicat pe ei înșiși Stăpânului (nostru) și apoi s-au dăruit nouă în conformitate cu dorința lui Dumnezeu. Atunci l-am îndemnat pe Titus să continue așa cum a început și să finalizeze această acțiune a harului printre voi. Constat că excelați în orice lucru: în credință, în vorbire, în cunoaștere, în dedicare totală și în dragostea voastră pentru noi. În același mod (vă sugerez) să excelați și în această acțiune a harului.

Dar vă facem cunoscut, fraților, despre harul lui Dumnezeu, dăruit bisericilor Macedoniei; Că, într-o mare încercare a necazului, abundența bucuriei lor și adânca sărăcie a lor au abundat spre bogățiile generozității lor. Căci conform puterii lor, aduc eu mărturie, și peste puterea lor au dat de bună voie; Rugându-ne cu multă insistență să primim noi darul și să luăm asupra noastră părtășia servirii pentru sfinți. Și aceasta au făcut, nu cum am sperat, ci întâi s-au dat pe ei înșiși Domnului și nouă, prin voia lui Dumnezeu. Încât am îndemnat pe Titus, ca așa cum a început, așa să și împlinească în voi același har. De aceea așa cum abundați în toate, în credință și cuvântare și cunoaștere și în orice sârguință și în dragostea voastră față de noi, vedeți ca și în acest har să abundați.

Fraților, vă facem cunoscut harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. În mijlocul multor încercări și necazuri, bucuria lor nespus de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dăruit de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. Și ne-au cerut cu mari stăruințe favoarea de a lua parte la strângerea de ajutoare pentru sfinți. Și, peste așteptările noastre, s-au dăruit pe ei înșiși mai întâi Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. Astfel, l-am rugat pe Tit ca, după cum a început această binefacere, tot astfel să o ducă la bun sfârșit. După cum sporiți în toate lucrurile – în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi –, căutați să sporiți și în această binefacere!

Fraților, voim să vă aducem la cunoștință harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți. Și au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, ci s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. Noi dar l-am rugat pe Tit să isprăvească această strângere de ajutoare pe care o începuse. După cum sporiți în toate lucrurile – în credință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă și în dragostea voastră pentru noi –, căutați să sporiți și în această binefacere!

Fraţilor, vă facem cunoscut harul pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile din Macedonia. Căci în mijlocul marii suferinţe cu care au fost încercaţi, belşugul bucuriei şi sărăcia lor grea au prisosit prin bogăţia dărniciei lor. Eu dau mărturie că au dat de bunăvoie după puterile lor, ba chiar peste puterile lor şi ne-au cerut cu multe rugăminţi harul de a lua parte la ajutorarea sfinţilor. Şi nu aşa cum speram noi, ci mai întâi s-au dăruit pe ei înşişi Domnului şi apoi nouă, prin voinţa lui Dumnezeu, aşa încât l-am rugat pe Tit să ducă la capăt şi printre voi această strângere de ajutoare pe care o începuse. Dar, aşa cum prisosiţi în toate, în credinţă şi în cuvânt, în cunoaştere şi zel şi în dragostea pe care aţi primit-o de la noi, să prisosiţi şi în această binefacere.

Vă facem cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu care le-a fost dat Bisericilor din Macedónia, pentru că bucuria lor a prisosit în mijlocul necazurilor grele și a sărăciei cumplite și a devenit și mai mare prin bogăția generozității lor. Dau mărturie că au dat de bunăvoie, după puterile lor, ba chiar peste puterile lor. Mi-au cerut cu multă stăruință favoarea de a participa la slujirea sfinților, dar nu numai după cum sperasem noi, ci s-au dăruit mai întâi pe ei înșiși Domnului, apoi nouă prin voința lui Dumnezeu. Noi l-am rugat pe Tit să ducă la bun sfârșit între voi această binefacere, așa cum a început-o. Dar, așa cum sunteți mai presus în toate, în credință și în cuvânt, în cunoaștere și în orice străduință și în iubirea pe care v-am împărtășit-o, la fel să fiți mai presus și în această binefacere.

„Iată, dorim, acum, dragi frați, Ca voi, cu toții, să aflați Știri, despre harul minunat, Pe care Dumnezeu l-a dat, Peste Biserici, câte sânt, Pe-al Macedoniei pământ. Peste acestea au trecut Multe necazuri, și-am văzut Precum că toate fost-au mari. Ele, în schimb, s-au ținut tari, Și-atunci, din marea bucurie Și lucia lor sărăcie, Belșug de dărnicie-apare. Mărturisesc că, fiecare – De bună voie – a donat Cât a putut, ba chiar au dat, Cu mult, peste puterea lor. Ei ne-au rugat dar, fraților – Și, tot mereu, au stăruit – Căci, să ia parte, au dorit, Și ei, la lucru-acesta mare, De strângere și-ajutorare A sfinților. Eu am văzut Că, acest lucru, l-au făcut, Nu numai cum aș fi dorit, Ci mai mult, căci s-au dăruit – Întâi de toate – Domnului, Și nouă-apoi, prin voia Lui. Pe Tit, atunci, noi l-am rugat, Să isprăvească de-adunat, Sfârșind strângerea ‘ceea mare, Făcută pentru-ajutorare – Pe cari, de altfel, o conduse, Pentru că el o începuse. Așa precum o dovediți, Că știți, în toate, să sporiți – Și în cuvânt și în credință, În râvnă și în cunoștință – Și în iubire, pentru noi, Cătați ca să sporiți apoi, Și-n binefacerea pe care, O facem, spre-ntrajutorare.