1 Împăraţilor 7:1-51
1 Împăraţilor 7:1-51 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dar Solomon și-a construit casa lui treisprezece ani și și-a terminat toată casa. A construit de asemenea casa pădurii Libanului; lungimea ei era de o sută de coți și lățimea ei de cincizeci de coți și înălțimea ei de treizeci de coți, pe patru rânduri de stâlpi de cedru, cu bârne de cedru peste stâlpi. Și aceasta a fost acoperită cu cedru pe deasupra bârnelor care au fost așezate pe patruzeci și cinci de stâlpi, cincisprezece într-un rând. Și erau ferestre în trei rânduri și era lumină lângă lumină pe trei rânduri. Și toate ușile și ușorii erau pătrate, cu ferestre; și era lumină lângă lumină pe trei rânduri. Și el a făcut un portic din stâlpi; lungimea lui era de cincizeci de coți și lățimea lui de treizeci de coți; și porticul era înaintea lor; și ceilalți stâlpi și bârna groasă erau înaintea lor. Apoi a făcut un portic pentru tronul unde judeca, Porticul Judecății; și acesta era acoperit cu cedru de la o parte a podelei până la cealaltă. Și casa lui unde a locuit avea o altă curte în interiorul porticului, care era de lucrare asemănătoare. Solomon a făcut de asemenea o casă pentru fiica lui Faraon, pe care o luase de soție, asemenea acestui portic. Toate acestea erau din pietre de preț, conform cu măsura pietrelor cioplite, tăiate cu ferăstrăul, pe interior și pe exterior, de la temelie până la streașină, și tot astfel pe exterior spre curtea cea mare. Și temelia era din pietre de preț, pietre mari, pietre de zece coți și pietre de opt coți. Și deasupra erau pietre de preț, după măsurile pietrelor cioplite și cedri. Și curtea cea mare de jur împrejur era cu trei rânduri de pietre cioplite și un rând de bârne de cedru, deopotrivă pentru curtea interioară a casei DOMNULUI și pentru porticul casei. Și împăratul Solomon a trimis și a adus pe Hiram din Tir. El era fiul unei văduve din tribul lui Neftali și tatăl lui era un bărbat din Tir, un lucrător în aramă; și el era umplut cu înțelepciune și înțelegere și iscusit să lucreze orice fel de lucrări în aramă. Și el a venit la împăratul Solomon și i-a lucrat toată lucrarea. Fiindcă a turnat doi stâlpi de aramă, de optsprezece coți înălțime fiecare; și un fir de doisprezece coți cuprindea pe fiecare dintre ei. Și a făcut două capiteluri de aramă turnată, de pus pe vârfurile stâlpilor; înălțimea unui capitel era de cinci coți și înălțimea celuilalt capitel era de cinci coți; Și rețele de lucrare înlănțuită și împletituri de lucrare cu lanț, pentru capitelurile care erau pe vârful stâlpilor; șapte pentru un capitel și șapte pentru celălalt capitel. Și a făcut stâlpii și două rânduri cu rodii de jur împrejur pe fiecare rețea, pentru a acoperi capitelurile care erau pe vârful stâlpilor; și astfel a făcut pentru celălalt capitel. Și capitelurile, care erau pe vârful stâlpilor, erau din lucrarea de crin a porticului, de patru coți. Și capitelurile de pe cei doi stâlpi aveau de asemenea rodii deasupra, în fața pântecelui care era lângă rețea; și rodiile erau două sute în rânduri de jur împrejur pe celălalt capitel. Și a pus stâlpii în porticul templului; și a pus stâlpul din dreapta și i-a pus numele Iachin; și a pus stâlpul din stânga și i-a pus numele Boaz. Și pe vârful stâlpilor era o lucrare de crin; astfel a fost lucrarea stâlpilor terminată. Și a făcut o mare turnată, de zece coți de la o margine la cealaltă; era rotundă de jur împrejur și înălțimea ei era de cinci coți; și un fir de treizeci de coți o înconjura de jur împrejur. Și sub marginea ei de jur împrejur erau butoni înconjurând-o, zece la un cot, înconjurând marea de jur împrejur; butonii erau turnați în două rânduri, când aceasta a fost turnată. Stătea pe doisprezece boi, trei privind spre nord și trei privind spre vest și trei privind spre sud și trei privind spre est; și marea era pusă deasupra lor și toate părțile dinapoi ale lor erau în interior. Și aceasta era groasă de un lat de palmă; și marginea ei era lucrată ca marginea unei cupe, cu flori de crini; conținea două mii de bați. Și a făcut zece postamente de aramă; de patru coți era lungimea unui postament și de patru coți lățimea lui și de trei coți înălțimea lui. Și lucrătura postamentelor era astfel, aveau margini late și marginile erau între îmbinări; Și pe marginile care erau între îmbinări erau lei, boi și heruvimi; și peste îmbinări era un postament deasupra; și dedesubtul leilor și al boilor erau anumite adăugări făcute din lucrătură subțire. Și fiecare postament avea patru roți de aramă și osii de aramă; și cele patru colțuri ale lui aveau suporturi; sub lighean erau suporturi turnate, pe partea fiecărei adăugări. Și gura lui din interiorul capitelului și până deasupra era de un cot; dar gura lui era rotundă după lucrătura postamentului, de un cot și jumătate; și de asemenea pe gura ei erau sculpturi cu marginile lor, pătrate, nu rotunde. Și sub margini erau patru roți; și osiile roților erau prinse de postament; și înălțimea unei roți era de un cot și o jumătate de cot. Și lucrătura roților era ca lucrătura unei roți de car; osiile lor și obezile lor și butucii lor și spițele lor erau toate turnate. Și erau patru suporturi la cele patru colțuri ale unui postament; și suporturile erau parte din postament. Și în capătul postamentului era un cerc de jur împrejur de o jumătate de cot; și pe capătul postamentului îmbinările lui și marginile lui erau din aceeași bucată. Fiindcă pe plăcile îmbinărilor lui și pe marginile lui, a cioplit heruvimi, lei și palmieri, conform cu proporția fiecăreia și adăugări de jur împrejur. Astfel a făcut cele zece postamente, toate aveau o singură turnare, o singură măsură și o singură mărime. Apoi a făcut zece lighene de aramă, un singur lighean conținea patruzeci de bați; și fiecare lighean era de patru coți; și pe fiecare din cele zece postamente era un lighean. Și a pus cinci postamente în partea dreaptă a casei și cinci în partea stângă a casei; și a pus marea în partea dreaptă a casei spre est, în fața sudului. Și Hiram a făcut lighenele și lopețile și oalele. Astfel Hiram a terminat de făcut toată lucrarea pe care a făcut-o împăratului Solomon pentru casa DOMNULUI: Cei doi stâlpi și cele două vase ale capitelurilor care erau pe vârful celor doi stâlpi; și cele două rețele, pentru a acoperi cele două vase ale capitelurilor care erau pe vârful stâlpilor; Și patru sute de rodii pentru cele două rețele, două rânduri de rodii pentru fiecare rețea, pentru a acoperi cele două vase ale capitelurilor care erau pe stâlpi; Și cele zece postamente și zece lighene pe postamente; Și o mare și doisprezece boi sub mare; Și vasele și lopețile și oalele; și toate aceste vase, pe care Hiram le-a făcut împăratului Solomon pentru casa DOMNULUI, erau din aramă strălucitoare. În câmpia Iordanului le-a turnat împăratul, în pământ argilos între Sucot și Țartan. Și Solomon a lăsat toate vasele necântărite, pentru că erau foarte multe; nici nu s-a aflat greutatea aramei. Și Solomon a făcut toate vasele care aparțineau casei DOMNULUI: altarul de aur și masa de aur, pe care erau pâinile punerii înainte, Și sfeșnicele de aur pur, cinci la dreapta și cinci la stânga, înaintea oracolului, cu florile și lămpile și mucările de aur, Și vasele și mucările și oalele și lingurile și cenușarele de aur pur; și balamalele de aur, deopotrivă pentru ușile casei interioare, locul preasfânt, și pentru ușile casei, adică, ale templului. Astfel a fost terminată toată lucrarea pe care împăratul Solomon a făcut-o pentru casa DOMNULUI. Și Solomon a adus în ea lucrurile pe care David, tatăl său, le dedicase; argintul și aurul și vasele, le-a pus în tezaurele casei DOMNULUI.
1 Împăraţilor 7:1-51 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024 (EDCR)
Solomon a construit și palatul lui, la care a lucrat treisprezece ani, până când l-a terminat. A construit Palatul „Pădurea Libanului”, care era lung de o sută de coți, lat de cincizeci de coți și înalt de treizeci de coți, pe patru rânduri de coloane de cedru, cu grinzi de cedru deasupra coloanelor. Iar camerele de la toate nivelurile au fost acoperite cu tavan de cedru. Ele erau mărginite de patruzeci și cinci de stâlpi în total – câte cincisprezece pentru fiecare nivel. A pus ferestre la cele trei niveluri, aliniate câte trei. Toate ușile și tocurile lor, care avea patru muchii, erau aliniate cu ferestrele la toate cele trei niveluri. A făcut și Sala Coloanelor, care avea cincizeci de coți în lungime și treizeci de coți în lățime; în fața ei era un portic cu coloane și marchiză. A făcut sala tronului, adică sala de judecată, și a acoperit-o cu cedru, de la pardoseală până la tavan. Palatul lui, în care urma să locuiască, era în cealaltă curte, în interiorul porticului, fiind construit la fel. Solomon a mai ridicat un palat asemănător acestui portic pentru fiica lui Faraon, pe care o luase de nevastă. Toate acestea erau din pietre masive și grele, tăiate pe măsură și ferestruite pe o parte și pe cealaltă, din temelie până la cornișă, și din afară până în curtea cea mare. Temeliile erau și ele din pietre grele, masive, de zece coți și de opt coți. Deasupra erau iarăși pietre grele, tăiate pe măsură, și lemn de cedru. Curtea cea mare avea de jur împrejurul ei trei șiruri de pietre cioplite și un șir de grinzi de cedru, ca și curtea interioară a Casei DOMNULUI și pridvorul ei. Regele Solomon a trimis soli la Tir și l-a adus pe Hiram, care era fiul unei văduve din seminția lui Neftali; tatăl lui era un bărbat din Tir, care fusese meșter arămar. Hiram era plin de înțelepciune, de pricepere și de cunoaștere în săvârșirea oricărei lucrări din aramă. El a venit la regele Solomon și i-a făcut toată lucrarea. Hiram a turnat cei doi stâlpi de aramă. Fiecare stâlp era înalt de optsprezece coți și putea fi înconjurat cu un fir de doisprezece coți. A făcut două capiteluri pentru vârful stâlpilor, din aramă turnată; cel dintâi era înalt de cinci coți și tot de cinci coți era și al doilea. A făcut ornamentații sub formă de împletituri, ghirlande și lănțișoare pentru capitelurile de pe vârful stâlpilor: șapte pentru cel dintâi capitel și șapte pentru cel de-al doilea capitel. A făcut două șiruri de rodii în jurul fiecărei împletituri, ca să acopere capitelurile care erau pe vârful stâlpilor; tot așa a făcut și pentru celălalt capitel. Capitelurile din vârful stâlpilor din pridvor erau ca floarea de lotus și aveau patru coți înălțime. Capitelurile celor doi stâlpi erau chiar deasupra bolții formate de acea împletitură de ghirlande, iar fiecare capitel înfățișa, de jur împrejur, câte două sute de rodii așezate în două șiruri. Apoi a așezat stâlpii în pridvorul Templului: a așezat stâlpul din dreapta și l-a numit Iachin; apoi a așezat stâlpul din stânga și l-a numit Boaz. Vârfurile celor doi stâlpi aveau forma florii de lotus. Astfel s-a încheiat lucrarea stâlpilor. Apoi Hiram a făcut, prin turnare, bazinul de aramă numit „marea”. Avea zece coți de la o margine la alta; era rotund și adânc de cinci coți, iar pentru a-l măsura de jur împrejur era nevoie de un fir de treizeci de coți. Sub marginea bazinului, de jur împrejur, turnate dintr-o bucată cu el, erau decorațiuni în formă de cantalup, câte zece pe fiecare cot, formând două șiruri. Bazinul era așezat pe doisprezece boi, trei întorși spre miazănoapte, trei întorși spre apus, trei întorși spre miazăzi și trei întorși spre răsărit. Bazinul era deasupra lor, iar crupa lor era în întregime sub el. Grosimea bazinului era de un lat de palmă, și marginea lui era ca marginea unui potir, ca floarea de lotus. Putea cuprinde două mii de bați. Hiram a mai făcut zece suporturi din aramă. Fiecare suport era lung de patru coți, lat de patru coți și înalt de trei coți. Aceasta era forma suporturilor: aveau tăblii, iar tăbliile erau prinse în traverse, pe tăbliile prinse în traverse erau figuri de lei, de boi și de heruvimi, iar deasupra traverselor și dedesubtul figurilor de lei și de boi erau pandantive răsucite. Fiecare suport avea patru roți de aramă, cu osii de aramă, iar la cele patru colțuri avea rezemătoare turnate pe care se sprijinea un bazin. Rezemătoarele erau în spatele ornamentelor. Gura fiecărui bazin forma o coroană înaltă de un cot, iar deschiderea ei rotundă era de un cot și jumătate de la baza ei și avea ornamente în relief. Tăbliile lor erau pătrate, nu rotunde. Cele patru roți erau sub fiecare tăblie, și osiile lor erau prinse de suport; înălțimea unei roți era de un cot și jumătate. Forma lor era ca a roților de car. Osiile, obezile, spițele și butucii lor erau toate turnate. Cele patru rezemători din cele patru colțuri ale fiecărui suport erau dintr-o bucată cu suportul. În partea de sus a suportului era ca un inel de o jumătate de cot înălțime. În partea de sus a suportului, mânerele și tăbliile erau dintr-o bucată cu el. Pe fețele mânerelor și pe tăblii a făcut figuri de heruvimi, lei, palmieri și ornamente spiralate, de jur împrejur. Așa a făcut cele zece suporturi. Toate erau turnate în același fel, după aceeași măsură și în aceeași formă. A făcut apoi zece bazine de aramă; fiecare cuprindea patruzeci de bați și avea diametrul de patru coți. Fiecare bazin era pus pe câte un suport. A pus cinci suporturi în partea dreaptă a Casei și cinci suporturi în partea stângă a Casei; iar bazinul de aramă numit „marea” l-a pus în partea dreaptă a Casei, la răsărit-miazăzi. Hiram a făcut bazinele, lopețile și ligheanele. Astfel a încheiat Hiram toată lucrarea pe care o făcuse pentru regele Solomon, la Casa DOMNULUI: cei doi stâlpi; cele două spirale pentru capitelurile din vârfurile celor doi stâlpi; cele două împletituri care acopereau spiralele de la capiteluri; cele patru sute de rodii de la cele două împletituri, câte două șiruri la fiecare împletitură, pentru acoperirea celor două spirale de la capiteluri; cele zece suporturi; cele zece bazine așezate pe suporturi; „marea” de aramă; cei doisprezece boi de sub „mare”; cenușarele, lopețile și ligheanele. Toate aceste lucruri pe care le-a făcut Hiram la cererea regelui Solomon pentru Casa DOMNULUI erau din aramă lustruită. Regele a pus să fie turnate în câmpia Iordanului, într-un pământ argilos, între Sucot și Țartan. Solomon a lăsat necântărite toate aceste lucruri, căci erau atât de multe, că nu s-a mai socotit greutatea aramei. Solomon a făcut și toate lucrurile pentru Casa DOMNULUI: altarul de aur; masa de aur, pe care se puneau pâinile pentru înfățișare; sfeșnicele de aur curat, cinci în dreapta și cinci în stânga, înaintea sanctuarului – cu flori, candele și clești de aur; potirele, foarfecile, ligheanele, cupele, cenușarele de aur curat și balamalele de aur pentru ușa de la încăperea cea mai ferită, anume Locul Preasfânt, și pentru ușa Casei, adică a navei. Astfel, s-a încheiat toată lucrarea pe care a făcut-o regele Solomon pentru Casa DOMNULUI. Apoi Solomon a adus toate lucrurile hărăzite de tatăl său, David, anume argintul, aurul și uneltele, și le-a pus în vistieriile Casei DOMNULUI.
1 Împăraţilor 7:1-51 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Solomon și-a mai zidit și casa lui și a durat treisprezece ani până când a isprăvit-o de tot. A zidit mai întâi casa Pădurea Libanului: lungă de o sută de coți, lată de cincizeci de coți și înaltă de treizeci de coți. Se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru, și pe stâlpi erau grinzi de cedru. A acoperit cu cedru odăile care erau sprijinite de stâlpi și care erau în număr de patruzeci și cinci, câte cincisprezece de fiecare cat. Erau trei caturi, și fiecare din ele avea ferestrele față în față. Toate ușile și toți ușorii erau din bârne în patru muchii și, la fiecare din cele trei caturi, ușile erau față în față. A făcut un pridvor de stâlpi, lung de cincizeci de coți și lat de treizeci de coți, și un alt pridvor înainte cu stâlpi și trepte în față. A făcut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecății, și l-a acoperit cu cedru de la pardoseală până în tavan. Casa lui de locuit a fost zidită în același fel, într-o altă curte, în dosul pridvorului. Și a făcut o casă la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui Faraon pe care o luase de nevastă. Pentru toate aceste clădiri a întrebuințat pietre minunate, cioplite după măsură, ferestruite cu fierăstrăul înăuntru și în afară, și aceasta din temelii până la streașină și afară până la curtea cea mare. Temeliile erau din pietre foarte de preț și mari: pietre de zece coți și pietre de opt coți. Deasupra erau iarăși pietre foarte de preț, tăiate după măsură, și lemn de cedru. Curtea cea mare avea de jur împrejurul ei trei șiruri de pietre cioplite și un șir de bârne de cedru, ca și curtea dinăuntru a Casei Domnului și ca și pridvorul casei. Împăratul Solomon a trimis și l-a adus din Tir pe Hiram, fiul unei văduve din seminția lui Neftali și al unui tată din Tir, care lucra în aramă. Hiram era plin de înțelepciune, de pricepere și de știință în săvârșirea oricărei lucrări de aramă. El a venit la împăratul Solomon și i-a făcut toate lucrările. A turnat cei doi stâlpi de aramă. Cel dintâi avea optsprezece coți în înălțime, și un fir de doisprezece coți măsura grosimea celui de al doilea. A turnat două coperișuri de aramă, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor; cel dintâi era înalt de cinci coți și al doilea era înalt de cinci coți. A mai făcut niște împletituri în chip de rețea, niște ciucuri făcuți cu lănțișoare, pentru coperișurile de pe vârful stâlpilor: șapte pentru coperișul dintâi și șapte pentru coperișul al doilea. A făcut câte două șiruri de rodii împrejurul uneia din rețele, ca să acopere coperișul de pe vârful unuia din stâlpi; tot așa a făcut și pentru al doilea. Coperișurile de pe vârful stâlpilor, în pridvor, erau lucrate așa de parcă erau niște crini și aveau patru coți. Coperișurile de pe cei doi stâlpi erau înconjurate de două sute de rodii sus, lângă umflătura care era peste rețea; de asemenea, erau două sute de rodii înșirate în jurul celui de al doilea coperiș. A așezat stâlpii în pridvorul Templului: a așezat stâlpul din dreapta și l-a numit Iachin; apoi a așezat stâlpul din stânga și l-a numit Boaz. În vârful stâlpilor era o lucrătură în chip de crini. Astfel s-a isprăvit lucrarea stâlpilor. A făcut marea turnată din aramă. Avea zece coți de la o margine până la cealaltă, era rotundă de tot, înaltă de cinci coți, și de jur împrejur se putea măsura cu un fir de treizeci de coți. Sub buza ei erau săpați niște colocinți, câte zece la fiecare cot, de jur împrejurul mării; colocinții, așezați pe două rânduri, erau turnați împreună cu ea dintr-o singură bucată. Era așezată pe doisprezece boi, din care trei întorși spre miazănoapte, trei întorși spre apus, trei întorși spre miazăzi și trei întorși spre răsărit; marea era deasupra lor și toată partea de dinapoi a trupurilor lor era înăuntru. Grosimea ei era de un lat de mână și marginea ei era ca marginea unui potir, făcută ca floarea crinului. Avea o încăpere de două mii de vedre. A mai făcut zece temelii de aramă. Fiecare temelie era lungă de patru coți, lată de patru coți și înaltă de trei coți. Iată cum erau temeliile acestea. Erau făcute din tăblii, legate la colțuri cu încheieturi. Pe tăbliile dintre încheieturi erau niște lei, boi și heruvimi, și pe încheieturi, deasupra și dedesubtul leilor și boilor, erau niște împletituri care atârnau în chip de ciucuri. Fiecare temelie avea patru roți de aramă, cu osii de aramă; și la cele patru colțuri erau niște polițe turnate sub lighean și lângă ciucuri. Gura temeliei dinăuntrul coperișului până sus era de un cot; gura aceasta era rotundă, ca pentru lucrările de felul acesta, și era lată de un cot și jumătate; avea și săpături. Tăbliile erau în patru muchii, nu rotunde. Cele patru roți erau sub tăblii, și osiile roților erau prinse de temelie; fiecare era înaltă de un cot și jumătate. Roțile erau făcute ca ale unui car. Osiile, obezile, spițele și butucii lor erau toate turnate. La cele patru colțuri ale fiecărei temelii erau niște polițe dintr-o bucată cu temelia. Partea de sus a temeliei se sfârșea cu un cerc înalt de o jumătate de cot și își avea proptelele cu tăbliile ei făcute dintr-o bucată cu ea. Pe plăcile proptelelor și pe tăblii a săpat heruvimi, lei și finici, după locurile goale, și ciucuri de jur împrejur. Așa a făcut cele zece temelii; turnătura, măsura și chipul erau la fel pentru toate. A mai făcut zece ligheane de aramă. Fiecare lighean avea o încăpere de patruzeci de bați, fiecare lighean avea patru coți, fiecare lighean era pe câte una din cele zece temelii. A pus cinci temelii pe partea dreaptă a Casei și cinci temelii pe partea stângă a Casei, iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a Casei, la miazăzi-răsărit. Hiram a făcut cenușarele, lopețile și ligheanele. Așa a sfârșit Hiram toată lucrarea pe care i-o dăduse împăratul Solomon s-o facă pentru Casa Domnului: doi stâlpi, cu cele două coperișuri și cu cununile lor de pe vârful stâlpilor; cele două rețele ca să acopere cele două cununi ale coperișurilor de pe vârful stâlpilor; cele patru sute de rodii pentru cele două rețele, câte două rânduri de rodii de fiecare rețea, ca să acopere cele două cununi ale coperișurilor de pe vârful stâlpilor; cele zece temelii și cele zece ligheane de pe temelii; marea și cei doisprezece boi de sub mare; cenușarele, lopețile și ligheanele. Toate aceste unelte pe care i le-a dat împăratul Solomon lui Hiram să le facă pentru Casa Domnului erau de aramă lustruită. Împăratul a pus să le toarne în Câmpia Iordanului, într-un pământ humos, între Sucot și Țartan. Solomon a lăsat toate aceste unelte necântărite, căci erau foarte multe, și greutatea aramei nu se putea socoti. Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa Domnului: altarul de aur; masa de aur, unde se puneau pâinile pentru punerea înaintea Domnului; sfeșnicele de aur curat, cinci la dreapta și cinci la stânga, înaintea Locului Preasfânt, cu florile, candelele și mucările de aur; ligheanele, cuțitele, potirele, ceștile și cățuile de aur curat și țâțânile de aur curat pentru ușa dinăuntrul Casei, la intrarea în Locul Preasfânt, și pentru ușa Casei de la intrarea Templului. Astfel s-a isprăvit toată lucrarea pe care a făcut-o împăratul Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul și uneltele pe care le hărăzise tatăl său, David, și le-a pus în vistieriile Casei Domnului.
1 Împăraţilor 7:1-51 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Solomon a construit și pentru el un palat, pe care l-a terminat în treisprezece ani. Acela a fost „palatul Pădurii Libanului” care avea o sută de coți lungime, cincizeci de coți lățime și treizeci de coți înălțime. El era susținut de patru rânduri de stâlpi făcuți din lemn de cedru, pe care pusese grinzi tot de cedru. Acest palat era acoperit cu cedru deasupra camerelor susținute de patruzeci și cinci de stâlpi. Erau câte cincisprezece stâlpi pe un rând. Palatul avea trei rânduri de ferestre așezate față în față, pe trei nivele. Toate ușile și toate tocurile lor erau făcute în patru muchii; iar ferestrele erau poziționate una în fața celeilalte, pe trei nivele. Solomon a făcut o galerie din coloane. Aceasta avea cincizeci de coți lungime și treizeci de coți lățime. În fața ei era un portic cu stâlpi; iar la marginea acestuia făcuse o prelungire protectoare ca o streașină. Solomon a mai construit porticul tronului unde judeca. Era numit „Porticul de judecată”. El l-a acoperit cu lemn de cedru începând de la pardoseală și până la tavan. Palatul în care urma să locuiască Solomon, era poziționat într-o altă curte: în spatele porticului; și era construit în același fel. Solomon a construit un alt palat asemănător acestui (edificiu cu) portic. El a fost făcut pentru fiica faraonului pe care Solomon o luase ca soție. Toate aceste clădiri au fost făcute din pietre scumpe, tăiate cu fierăstrăul conform dimensiunilor stabilite – atât pe fața lor pentru interior, cât și pe fața pentru exterior a zidului – de la temelie până la cea mai înaltă parte a construcției și din exterior până la marea curte. Temeliile erau făcute din pietre mari și valoroase. Unele aveau latura de zece coți, iar altele de opt coți. Deasupra erau puse (alte) pietre valoroase, tăiate conform dimensiunilor stabilite; și peste ele erau puse grinzi făcute din lemn de cedru. Curtea mare era înconjurată cu un zid făcut din trei rânduri de pietre cioplite și un rând de grinzi din lemn de cedru – exact ca acea curte interioară a casei lui Iahve și ca porticul ei. Regele Solomon a trimis pe cineva la Tir. Acela l-a adus de acolo pe Hiram, care era fiul unei văduve din tribul urmașilor lui Neftali. Tatăl lui fusese un tirian care făcea lucrări în bronz. Hiram era plin de înțelepciune, de inteligență și de cunoaștere pentru conceperea oricărei lucrări din bronz. El a venit la regele Solomon și i-a făcut toată această lucrare. A turnat doi stâlpi de bronz. Un stâlp avea o înălțime de optsprezece coți, iar grosimea lui se putea măsura cu un fir care avea lungimea de doisprezece coți. Al doilea stâlp era identic cu primul. Hiram a turnat și două ornamente de bronz, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor. Fiecare ornament avea o înălțime de cinci coți. Apoi a făcut niște rețele de lanțuri împletite pentru ornamentele de legătură care erau pe vârful stâlpilor. A turnat câte șapte rețele pentru fiecare ornament. A făcut nu numai stâlpii, ci și două șiruri de rodii. Acestea înconjurau fiecare rețea și erau făcute ca podoabă pentru ornamentele de pe vârful stâlpilor. A făcut același lucru pentru fiecare ornament. Ornamentele de legătură care erau pe vârful stâlpilor porticului semănau cu niște crini și aveau dimensiunea de patru coți. Pe ornamentele de pe cei doi stâlpi – deasupra zonei în formă de cupă de lângă rețea – erau două sute de rodii așezate în șiruri care le înconjurau. A pus stâlpii în poziție verticală în fața porticului care era în fața principalei săli. L-a pus inițial pe cel din dreapta; și l-a numit Iachin. Apoi l-a pus pe cel din stânga; și l-a numit Boaz. Ornamentele de pe vârful stâlpilor erau făcute în formă de crin. Astfel s-a finalizat lucrarea stâlpilor. Apoi a făcut „marea” turnată. Aceasta era rotundă și avea diametrul de zece coți. Înălțimea ei era de cinci coți; și se putea măsura diametrul de la bază cu un fir de treizeci de coți. Sub marginea ei erau ornamente în formă de plantă agățătoare care o înconjurau – câte zece la fiecare muchie, pe toate părțile „mării”. Ornamentele erau așezate în două șiruri, fiind turnate dintr-o singură piesă cu „marea”. Această „mare” era așezată pe doisprezece boi: trei orientați spre Nord, trei orientați spre Vest, trei orientați spre Sud și trei orientați spre Est. „Marea” era pusă deasupra boilor. Partea din spate a corpurilor boilor era spre interior. Grosimea „mării” era cât lățimea palmei; iar marginea ei era prelucrată ca aceea a unei cupe, asemănătoare florii de crin. „Marea” avea o capacitate două mii de bați de lichid. Hiram a făcut și zece postamente de bronz. Fiecare postament avea patru coți lungime, patru coți lățime și trei coți înălțime. Aceste postamente aveau ornamente fixate în rame. Pe aceste ornamente fixate în rame, cât și pe rame, erau sculptați lei, boi și heruvimi. Deasupra leilor și a boilor, cât și sub aceștia, erau ghirlande suspendate. Fiecare postament avea câte patru roți de bronz, cu osii de bronz; iar la cele patru colțuri ale lui existau suporturi decorate cu ghirlande pe fiecare parte pe care era fixat un bazin. Deschizătura unui asemenea bazin din interiorul centurii pe care erau făcute gravuri, se prelungea în exterior cu un cot și era rotundă. Împreună cu baza ei, aceasta avea lungimea de un cot și jumătate. Ramele postamentelor erau pătrate, nu rotunde. Cele patru roți erau fixate sub ornamente, iar osiile lor erau prinse de postament. Diametrul fiecărei roți era de un cot și jumătate. Roțile erau făcute ca cele ale unui car: atât osiile, obezile, spițele cât și butucii lor se executaseră prin turnare. La cele patru colțuri ale fiecărui postament erau patru suporturi care formau o singură piesă cu postamentul. În partea de sus a postamentului era o centură rotundă. Ea avea o jumătate de cot înălțime; iar suporturile și ramele din partea de sus a postamentului formau o singură piesă cu acesta. Pe suprafețele ramelor și ale suporturilor au fost sculptați heruvimi, lei și palmieri, înconjurați de ghirlande. Așa a făcut Hiram cele zece postamente. Toate au fost turnate după același tipar. Ele aveau aceleași dimensiuni și aceeași formă. Apoi el a construit zece bazine de bronz. Fiecare dintre acestea avea patru coți și capacitatea de patruzeci de bați. Fiecare bazin era așezat pe câte unul dintre cele zece postamente. A pus cinci dintre postamente în partea dreaptă și cinci în partea stângă a casei; și a pus „marea” în partea dreaptă, în colțul de sud-est al clădirii. Hiram a mai făcut și ligheanele, lopețile și cupele. Astfel a finalizat Hiram toată lucrarea pe care a făcut-o regelui Solomon pentru casa lui Iahve. El a construit: cei doi stâlpi, cele două cupe ale ornamentelor care erau pe vârfurile lor și cele două seturi de rețele care împodobeau cele două cupe ale ornamentelor de pe vârfurile stâlpilor. Mai lucrase la realizarea celor patru sute de rodii pentru cele două seturi de rețele. Apoi a făcut cele două șiruri de rodii care erau pe fiecare rețea, rețelele care acopereau cele două cupe ale ornamentelor de pe vârfurile stâlpilor, cele zece postamente și cele zece bazine de pe postamente. A făcut și „marea” cu cei doisprezece boi de sub ea, oalele, lopețile și cupele. Toate aceste obiecte pe care Hiram i le-a făcut regelui Solomon pentru casa lui Iahve, erau din bronz lustruit. Regele le-a turnat într-un pământ argilos din Câmpia Iordanului, într-o zonă care era între Sucot și Țortan. Solomon a lăsat toate aceste obiecte necântărite, pentru că erau foarte multe. Astfel, greutatea bronzului folosit pentru aceste obiecte, nu s-a putut cântări. Solomon a făcut și toate celelalte obiecte care erau în casa lui Iahve: altarul de aur, masa de aur pentru pâinea care era prezentată înaintea lui Iahve, suporturile pentru sursele de lumină făcute din aur curat: cinci în partea dreaptă și cinci în partea stângă – în fața sanctuarului interior. Solomon a mai făcut mugurii, candelele și cleștii – din aur –, ligheanele, uneltele pentru stingerea focului, cupele, ceștile și tăvițele din aur curat. A făcut din aur chiar și balamalele atât pentru ușile din interiorul casei, unde era intrarea în Locul Foarte Sfânt, cât și pentru ușile de la principala sală a casei. După ce a fost terminată toată lucrarea pe care o făcuse la casa lui Iahve, regele Solomon a adus lucrurile pe care tatăl lui – David – le închinase lui Iahve: argintul, aurul și vasele. El le-a pus pe toate în locul unde se aduna tezaurul casei lui Iahve.
1 Împăraţilor 7:1-51 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Alți treișpe ani i-au trebuit Lui Solomon, când și-a zidit Casa în care-apoi a stat. El – mai întâi – și-a ridicat O casă – cum avea în plan – Chiar în pădurea din Liban. O sută fost-au coții care Casa-n lungimea ei îi are. Cincizeci de coți avea-n lățime Și alți treizeci în înălțime. Stâlpii de cedru se-nșirau Pe patru rânduri și țineau Întreaga casă. Peste ei – Adică peste stâlpi-acei – Din cedru, grinzi au fost cioplite, Pentru-ntărire folosite. Cu cedru s-au acoperit Odăile care-au venit Pe stâlpi și care se vădeau Că patruzeci și cinci erau. Toate odăile acele Tot câte cincisprezece-s ele Și în trei caturi se găseau. Ferestrele ce le aveau – Și cari în ziduri sunt tăiate – Față în față-au fost aflate. Și ușile odăilor, Precum și toți ușorii lor, Erau din bârne-alcătuite, În patru muchii rostuite. La fiecare cat, erau Astfel de uși și se aflau Față în față așezate, Toate fiind, la fel, lucrate. Și un pridvor de stâlpi avea Casa. Acesta cuprindea Cincizeci de coți pentru lungime Și alți treizeci pentru lățime. Un altu-n față-i s-a făcut, Cari stâlpi și trepte a avut. Tot un pridvor avea să fie Pentru-al său scaun de domnie. Acolo, Solomon ședea Atunci când judecăți ținea. Pridvoru-acele – negreșit – „Al judecății” s-a numit. Scânduri de cedru a luat, Cu care-apoi a îmbrăcat Pridvorul tot – fără-ndoială – De la tavan, la pardoseală. În altă curte, s-a zidit Și casa lui, de locuit. În spatele pridvorului, Fost-a-nălțată casa lui. Ea poate fi asemuită Cu prima ce-a fost construită. Apoi, fiicei lui Faraon, O altă casă, Solomon I-a ridicat, căci cum se știe, Aceasta îi era soție. El pentru toate-a folosit Pietre ce s-au ferăstruit Cu fierăstrăul, ca mărețe Să fie toate-ale lor fețe. Cu pietrele astfel cioplite, Casele fost-au construite Din temelii și până sus, Căci în pereți, ele s-au pus Și înăuntru și-n afară. La temelie se-așezară Pietre de preț, ce se vădeau Că opt sau zece coți aveau. Cele de-asupra așezate, După măsură-au fost tăiate – De mare preț fiind și ele – Iar peste pietrele acele, Lemne de cedru au fost puse. Curtea cea mare-n jur avuse Pietre cioplite înșirate Și pe trei rânduri așezate, Iar peste ele s-au adus Bârne de cedru de s-au pus, Asemenea pridvorului Și-a curții casei Domnului. În Tir, un om era aflat Care, Hiram, a fost chemat, Iar Solomon, oameni, a pus Care au mers de l-au adus. Hiram acela se vădea Că din Neftali se trăgea, Iar tatăl său din Tir venise. După un timp, însă, murise Și-a rămas văduvă-a lui mamă. Hiram știa lucra-n aramă. Era-nțelept și priceput Și-n meșteșug, neîntrecut. La Solomon, el a venit, Făcându-i tot ce-a trebuit. Doi stâlpi de-aramă a turnat. Primul din ei a măsurat La optsprezece coți lungime, Iar cel de-al doilea – în grosime – Cu-n șnur fusese-nconjurat, Cari doișpe coți a arătat. Pe stâlpi s-au pus, de bună seamă, Acoperișuri de aramă. Cinci coți întâiul dovedea, Și-al doilea tot cinci coți avea. S-au mai făcut împletituri, Asemeni unei țesături Ce pare-a fi ca o rețea. Ciucuri apoi, de-asemenea, S-au mai făcut, iar fiecare Fusese prins cu lănțișoare. Ei, paisprezece, s-au vădit, Căci după cum s-a socotit, Șapte, pe-acoperiș, veneau. Rețelele, în jur, aveau Și niște rodii așezate, Pe două rânduri, înșirate. Stâlpii cari fost-au la pridvor, Aveau acoperișul lor. Cu crinii se asemănau Și patru colțuri ele-aveau. Acoperișurile-aflate Pe cei doi stâlpi, înconjurate Au fost de rodii, fiecare, Chiar lângă umflătura care, Peste rețea se împletește Și împrejuru-i se-nvârtește. La două sute se vădeau Acele rodii ce erau Pe un acoperiș aflate; Deci patru sute-au fost de toate Și-acoperișurile-acele, La fel, au fost făcute ele. La Templu, stâlpi-au fost aduși Și în pridvor ei au fost puși. Stâlpul – în dreapta așezat – Iachin, drept nume-a căpătat; Iar cel în stânga rânduit, Boaz, drept nume, a primit. Pe vârful stâlpilor ședea O lucrătură ce părea Ca niște crini la-nfățișare. Astfel, a stâlpilor lucrare Când s-a-ncheiat, ei au fost duși Pentru a fi, la Templu, puși. A mai făcut – de bună seamă – Apoi, o mare de aramă Care rotundă se vădea Și zece coți lățime-avea. Cinci coți ‘nălțime a avut Și-apoi, în urmă, s-a văzut Că dacă se punea un șnur, Pe margine – jur împrejur – Acela în lungime-avea, Treizeci de coți. Apoi, sub ea – Sub buza ei – au fost săpați Mulți colocinți și așezați Zece, la fiecare cot, Jur împrejur, conturul tot Fiind astfel ornamentat. Pe două rânduri s-au aflat Ăști colocinți, cu marea toată Turnați fiind dintr-o bucată. Marea, pe doisprezece boi, Fusese sprijinită-apoi. Trei către miazăzi erau; Spre miazănoapte-alți trei priveau, Apoi alți trei spre răsărit Și încă trei spre asfințit. Marea ședea pe acești boi, Iar toată partea dinapoi A trupurilor, se vădea Precum că-n mare se pierdea. Grosimea ei s-a arătat Că este cât al mâinii lat. Marginea mării – roată, roată – Cu meșteșug era lucrată – Ca marginea potirului – Asemeni florii crinului. Vedrele care încăpeau În mare, două mii erau. Și zece temelii de-aramă A mai făcut, de bună seamă. O temelie se vădea Că patru coți lungime-avea, Alți patru fost-au în lățime Și numai trei în înălțime. Din tablă, ele s-au făcut, Iar pe la colțuri, s-au ținut Prinse-n încheieturi. Pe ele – Deci, pe tăbliile acele – Au fost puși heruvimi apoi Și de asemeni, lei și boi. Sub ei, chiar la încheieturi, Erau niște împletituri Care, drept ciucuri, se vădeau. Sub temelie se aflau Și patru roți – de bună seamă – Prinse cu osii de aramă. În cele patru colțuri, late, Erau și polițe turnate. Chiar sub lighean, ele ședeau, Căci lângă ciucuri se aflau. Gura pe care o avea O temelie – și venea Pân’ la acoperiș – cu tot, Era adâncă de un cot. Rotundă era făurită, Cu săpături împodobită, Iar cât despre lățime, ea Un cot și jumătate-avea. Tablele n-au fost rotunjite, Ci-n patru muchii rostuite. Roțile, puse sub tăblie, Prinse erau în temelie Cu osiile lor, și toate Aveau un cot și jumătate. O temelie-a fost aflată Pe patru roate așezată. Aceste roate erau dar, La fel ca roțile de car. Butucii, osiile lor, La fel obada roților, Precum și spițele lor toate, Dintr-o bucată-au fost turnate. În patru colțuri ce erau Pe-o temelie, se vădeau Și patru polițe-așezate, Care deodată-au fost turnate. Pe temelie – sus – ședea Un cerc cu cari ea se sfârșea. În înălțime, cercul tot Era de jumătate cot. Proptelele ce îl țineau Și care pe tăblii veneau, Făcute-au fost dintr-o bucată Cu temelia, totodată. Pe plăcile proptelelor, Pe fețele tăbliilor, Lei și finici au fost săpați. De-asemeni, fost-au încrustați Și heruvimi, ciucuri urmând, Jur împrejurul lor șezând. Sunt zece temelii aflate Și sunt la fel, toate, durate. Măsura, chipul ce-l aveau, La fel, la toate, se vădeau. Tot din aramă s-au turnat Zece lighene. S-a luat Câte-un lighean ca pus să fie Pe fiecare temelie. Adânci, de patru coți, erau Și patruzeci de bați intrau, În fiecare dintre ele. Din temeliile acele, Odată, cinci au fost luate Și-n dreapta casei, așezate; Iar alte cinci au fost aduse Și-apoi, pe partea stângă, puse. Marea de-aramă își avea, În partea dreaptă, loc, și ea, Spre miazăzi și răsărit. Apoi, Hiram a făurit Lopeți, lighene, cenușare, Și a sfârșit a sa lucrare. Astfel, Hiram a terminat Lucrarea dată de-mpărat, Căci pentru Casa Domnului Făcut-a, la porunca lui, Doi stâlpi care, pe vârf, purtau Acoperișuri și aveau Cununi. Apoi a mai făcut Rețelele care-au ținut Acoperișurile-acele, Căci fost-au puse peste ele. Pentru rețele, a turnat Rodii, care s-au ridicat La patru sute. O rețea, Rodii, avuse prinse-n ea, Pe două rânduri rostuite, Pentru a fi acoperite Cununile care erau Două la număr și ședeau Pe-acoperișul stâlpilor, Să-mpodobească vârful lor. Și temelii a mai turnat Și-apoi lighenele-au urmat. Zece lighene-a făcut el Și zece temelii, la fel. A făcut marea, iar apoi, Făcut-a doisprezece boi, Cari fost-au așezați sub mare. Lopeți, lighene, cenușare – În urmă – a mai făurit, Așa precum i-a poruncit Chiar Solomon. De bună seamă, Fost-au unelte de aramă, Iar pentru ele, folosită, A fost arama lustruită. Toate aceste s-au turnat Într-un anume loc, aflat În a Iordanului câmpie, Unde s-a potrivit să fie Pământ humos. Locul ales – De Solomon, bine-nțeles, Așa precum avuse-n plan – E-ntre Sucot și-ntre Țartan. Toate uneltele pe care El le-a făcut, în număr mare Au fost atunci, dar la sfârșit, Acestea nu s-au cântărit Căci mult prea multe au fost toate, De nu puteau fi numărate. În urmă, Solomon a dat Poruncă, de a fi lucrat Altarul Casei Domnului Și masa pentru pâinea Lui. Masa și-altarul s-a turnat, Din aurul cel mai curat. Apoi, și sfeșnice-a făcut, Din aur, care au șezut În fața Locului prea sfânt. Zece, acestea-n număr sânt, Iar cinci erau la dreapta lui Și cinci la stânga Locului. Aceste sfeșnice erau Cu florile ce le-nsoțeau, Cu candele frumos lucrate Și cu mucările lor. Toate, Numai din aur, s-au turnat. Lighenele au mai urmat, Potirele meșteșugite, Cățuile, cești și cuțite; De-asemeni, aste lucruri, toate, În aur doar, au fost lucrate. Apoi, țâțânile pe care La avea ușa, la intrare, În Locul cel „prea sfânt” chemat, Numai din aur s-au turnat. În felu-acesta, negreșit Că Solomon și-a isprăvit Lucrarea, după planul lui, Ridicând Casa Domnului. Apoi, el a adus în ea, Argintul care îl avea Și aurul ce-l dobândise Și-uneltele ce le primise Chiar de la David, tatăl lui. Astfel, în casa Domnului, Duse au fost aceste toate Și-n visterie, așezate.
1 Împăraţilor 7:1-51 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Solomón și-a construit casa și a terminat-o în treisprezece ani. Și-a construit casa „Pădurea Libánului” – lungă de o sută de coți, lată de cincizeci de coți și înaltă de treizeci de coți – din patru rânduri de coloane de cedru și grinzi de cedru [așezate] pe coloane. A acoperit cu cedru pe deasupra camerele laterale, care erau pe patruzeci și cinci de coloane, câte cincisprezece pe rând. Erau trei rânduri de cadre și, fereastră după fereastră, câte trei deodată. Toate ușile și ușorii erau cadre pătrate și o fereastră era în dreptul altei ferestre, câte trei deodată. A făcut vestibulul coloanelor lung de cincizeci de coți și lat de treizeci de coți și un [alt] vestibul în fața [coloanelor] care avea coloane și copertină în fața lor. A făcut vestibulul tronului unde judeca – vestibulul de judecată – și l-a acoperit cu cedru de la podea până la tavan. Casa în care locuia avea o altă curte în interiorul vestibulului, lucrată la fel; a făcut o [altă] casă, la fel ca vestibulul lui, pentru fiica Faraónului pe care o luase Solomón [de soție]. Toate acestea erau din pietre de preț, cioplite după măsură, tăiate cu fierăstrăul pe dinăuntru și pe dinafară, de la temelie până la streașină și pe dinafară până la curtea cea mare. Temeliile erau din pietre de preț, pietre mari, pietre de zece coți și pietre de opt coți. Deasupra erau pietre de preț cioplite după măsură și [lemn de] cedru. Curtea cea mare avea de jur împrejurul ei trei rânduri de [pietre] cioplite și un rând de grinzi de cedru. Așa era și curtea dinăuntrul casei Domnului și vestibulul casei. Regele Solomón a trimis și l-a adus pe Hirám din Tir, fiul unei văduve din tribul lui Neftáli. Tatăl său era un om din Tir. Era lucrător în bronz, plin de înțelepciune, îndemânare și pricepere ca să facă orice lucrare din bronz. El a venit la regele Solomón și i-a făcut toate lucrările. A turnat cele două coloane de bronz. O coloană avea optsprezece coți înălțime și o funie de doisprezece coți o înconjura; tot așa și a doua coloană. A făcut două capiteluri turnate din bronz ca să le pună pe vârful coloanelor. Înălțimea unui capitel era de cinci coți și înălțimea celuilalt capitel era [tot] de cinci coți. A făcut un fel de rețea, înlănțuiri mari pentru capitelurile care erau pe vârful coloanelor, șapte pentru un capitel și șapte pentru celălalt capitel. A făcut coloanele și două rânduri de [rodii] împrejur pe fiecare rețea ca să acopere capitelurile care erau pe vârful rodiilor. Așa a făcut și pentru celălalt capitel. Capitelurile care erau în vârful coloanelor erau făcute [în formă de crin] ca în vestibul, de patru coți. Capitelurile de pe coloane aveau deasupra – aproape de proeminența pe care era rețeaua – două sute de rodii în rânduri de jur împrejur pe cel de-al doilea capitel. A ridicat coloanele din vestibulul templului; a ridicat coloana din dreapta și i-a dat numele Iachín; apoi a ridicat coloana din stânga și i-a dat numele de Bóaz. În vârful coloanelor a făcut o lucrătură [în formă] de crin. Apoi a terminat lucrarea coloanelor. A făcut marea turnată, care avea zece coți de la o margine până la cealaltă margine. Era perfect rotundă, înaltă de cinci coți, iar un fir de treizeci de coți o cuprindea de jur împrejur. Sub marginea ei, de jur împrejur, erau tărtăcuțe, câte zece la un cot, care o cuprindeau înconjurând marea de jur împrejur. Erau două rânduri de tărtăcuțe turnate odată cu ea. Stătea pe doisprezece boi [îndreptați] trei cu fața spre nord, trei cu fața spre vest, trei cu fața spre sud și trei cu fața spre est. Marea era deasupra lor și spatele lor era spre interior. Grosimea [mesei] era de un lat de palmă, iar marginea ei era ca marginea unei cupe, ca floarea de crin. Două mii de bat încăpeau în ea. A făcut zece postamente din bronz. Fiecare postament era lung de patru coți, lat de patru coți și înalt de trei coți. Postamentele erau făcute astfel: aveau canturi, iar canturile erau între încheieturi. Pe canturile care erau între încheieturi erau niște lei, boi și heruvimi; tot la fel și pe încheieturi. Deasupra și dedesubtul leilor erau ghirlande făcute să atârne. Fiecare postament avea patru roți de bronz și osii de bronz. Pe cele patru unghiuri ale lui erau suporturi. Sub lighean erau suporturi turnate în spatele fiecărei ghirlande. Deschizătura lui – dinăuntrul capitelului și până deasupra – era de un cot. Deschizătura era rotundă ca lucrătura piedestalului, de un cot și jumătate. Și pe deschizătura lui erau de asemenea sculpturi. Canturile erau pătrate, nu rotunde. Cele patru roți erau sub canturi, iar osiile roților erau [prinse] de temelie. Înălțimea unei roți era de un cot și jumătate. Roțile erau făcute ca roțile de car. Osiile, obezile, spițele și butucii lor erau toate turnate. Erau patru suporți la cele patru unghiuri ale fiecărui postament. Suporții lui erau din postamentul însuși. Vârful postamentului avea un cerc de jur împrejur înalt de o jumătate de cot. Pe vârful postamentului, mânerele lui și canturile lui erau una cu el. Pe plăcile mânerelor și pe tăbliile lui a gravat heruvimi, lei și palmieri, pe locul gol de pe fiecare, și ghirlande de jur împrejur. Așa a făcut cele zece postamente: toate aveau aceeași turnare, măsură și formă. A făcut zece lighene de bronz. În fiecare lighean încăpeau patruzeci de bat; fiecare lighean era de patru coți și pe fiecare dintre cele zece postamente era câte un lighean. A pus cinci temelii în partea dreaptă a templului și cinci temelii în partea stângă a templului; iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a templului, spre răsărit, în partea de sud. Hirám a făcut lighenele, lopețile și farfuriile. Hirám a terminat de făcut toată lucrarea pe care a avut-o de făcut pentru regele Solomón, pentru casa Domnului: cele două coloane și cele două capiteluri rotunde care erau pe vârful celor două coloane; cele două rețele ca să acopere capitelurile rotunde care erau pe vârful coloanelor; cele patru sute de rodii pentru cele două rețele; cele două rânduri de rodii pentru fiecare rețea ca să acopere cele două capiteluri rotunde care erau deasupra coloanelor; cele zece postamente și cele zece lighene care erau pe postamente; o mare și cei doisprezece boi de sub mare; oalele, lopețile și cazanele. Toate aceste lucruri pe care le-a făcut regelui Solomón pentru casa Domnului erau din bronz lustruit. Regele le-a turnat în zona Iordánului în pământ argilos, între Sucót și Țartán. Solomón a lăsat [necântărite] toate aceste instrumente, căci erau foarte multe și nu s-a cunoscut greutatea bronzului. Solomón a făcut toate instrumentele pentru casa Domnului: altarul din aur și masa lui din aur pe care erau pâinile punerii înainte; candelabrele din aur fin, cinci la dreapta și cinci la stânga, înaintea [încăperii] Debír, florile, candelele și cele două cenușare de aur; vasele, cuțitele, cazanele, ceștile și cenușarele de aur fin; balamalele pentru ușile casei dinăuntru, pentru Sfânta Sfintelor și de la ușile casei și ale templului, din aur. Și s-a terminat lucrarea pe care a făcut-o regele Solomón la casa Domnului. Solomón a adus toate [lucrurile] sfinte ale lui Davíd, tatăl său: argintul, aurul și vasele, și le-a pus în vistieriile casei Domnului.
1 Împăraţilor 7:1-51 Noua Traducere Românească (NTR)
Solomon a mai construit și un palat pentru el și a durat treisprezece ani până când l-a terminat în întregime. A construit Palatul Pădurii Libanului de o sută de coți lungime, cincizeci de coți lățime și treizeci de coți înălțime. El se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru, pe care se aflau grinzi de cedru, și era acoperit cu cedru deasupra camerelor care se sprijineau pe patruzeci și cinci de stâlpi, câte cincisprezece pe un rând. Erau trei rânduri de ferestre așezate față în față, pe trei niveluri. Toate ușile și stâlpii lor erau în patru muchii, iar ferestrele erau așezate față în față, pe trei niveluri. Solomon a făcut o colonadă de cincizeci de coți lungime și treizeci de coți lățime. În fața ei se afla un portic cu stâlpi, iar înaintea acestuia – o cornișă. El a făcut, de asemenea, porticul tronului unde urma să judece, numit „Porticul de judecată“, și l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până la tavan. Palatul în care urma să locuiască era așezat într-o altă curte, în spatele clădirii de care aparținea porticul, și era construit în același fel. De asemenea, Solomon a construit pentru fata lui Faraon, pe care o luase de soție, un alt palat asemenea acestui portic. Toate acestea au fost făcute din pietre scumpe, tăiate cu fierăstrăul după măsurile de tăiat, atât pe fața din interior, cât și pe fața din exterior a zidului, de la temelie până la creastă și din exterior până la curtea cea mare. Temelia era din pietre scumpe, pietre mari, pietre de zece coți și de opt coți. Deasupra se aflau pietre scumpe, tăiate după măsurile de tăiat, precum și grinzi de cedru. Curtea cea mare era împrejmuită cu un zid de trei rânduri de pietre cioplite și un rând de grinzi de cedru, ca și curtea interioară a Casei DOMNULUI și ca porticul acesteia. DOMNULUI Regele Solomon a trimis la Tyr pe cineva care l-a adus pe Hiram, fiul unei văduve din seminția lui Neftali. Tatăl său fusese tyrian, un lucrător în bronz. Hiram era plin de înțelepciune, de pricepere și de cunoaștere în realizarea oricărei lucrări în bronz. El a venit la regele Solomon și i-a făcut toată lucrarea. A turnat doi stâlpi de bronz: un stâlp avea o înălțime de optsprezece coți, iar circumferința lui se putea măsura cu un fir de doisprezece coți; cel de-al doilea stâlp era la fel. El a turnat și două capiteluri de bronz, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor, fiecare capitel având o înălțime de cinci coți. Apoi a făcut niște rețele de lanțuri împletite pentru capitelurile care se aflau pe vârful stâlpilor, câte șapte pentru fiecare capitel. A făcut stâlpii și două șiruri de rodii, care înconjurau fiecare rețea, pentru a împodobi capitelurile de pe vârful stâlpilor. A făcut același lucru pentru fiecare capitel. Capitelurile care se aflau pe vârful stâlpilor, în portic, erau în formă de crini și aveau patru coți. Pe capitelurile de pe cei doi stâlpi, deasupra părții în formă de cupă de lângă rețea, se aflau două sute de rodii așezate în șiruri de jur împrejur. A ridicat stâlpii în fața porticului camerei principale. L-a așezat pe cel din dreapta și i-a pus numele Iachin, apoi l-a așezat pe cel din stânga și i-a pus numele Boaz. Capitelurile de pe vârful stâlpilor erau în formă de crin. Și, astfel, lucrarea stâlpilor s-a încheiat. Apoi a făcut „marea“ turnată. Aceasta era rotundă, avea zece coți de la o margine la cealaltă, era înaltă de cinci coți, iar de jur împrejur se putea măsura cu o sfoară de treizeci de coți. Sub marginea ei, de jur împrejur, se aflau ornamente în formă de tărtăcuță, câte zece la fiecare cot, de jur împrejurul „mării“. Ornamentele erau așezate pe două șiruri, fiind turnate dintr-o singură piesă cu „marea“. „Marea“ era așezată pe doisprezece boi, trei orientați spre nord, trei orientați spre vest, trei orientați spre sud și trei orientați spre est. „Marea“ era așezată deasupra lor, astfel încât toată partea din spate a trupurilor lor era înspre interior. Grosimea ei era de un lat de palmă, iar marginea ei era prelucrată ca marginea unui pahar, ca floarea unui crin. Ea putea cuprinde două mii de bați. El a făcut și zece piedestale de bronz, fiecare piedestal având patru coți lungime, patru coți lățime și trei coți înălțime. Piedestalele au fost făcute în felul următor: ele aveau panele fixate în rame. Pe aceste panele fixate în rame, cât și pe rame, erau gravați lei, boi și heruvimi. Deasupra și dedesubtul leilor și al boilor se aflau ghirlande suspendate. Fiecare piedestal avea câte patru roți de bronz și osii de bronz. La cele patru colțuri ale sale se aflau suporți pentru bazin. Suporții erau turnați, având ghirlande de fiecare parte. Deschizătura lui, din interiorul centurii pe care se aflau gravuri, ieșea în afară un cot. Deschizătura era rotundă, ca pentru o astfel de lucrare, măsurând împreună cu baza ei un cot și jumătate; dar ramele piedestalelor erau pătrate, nu rotunde. Cele patru roți erau fixate sub panele, iar osiile lor erau prinse de piedestal. Diametrul fiecărei roți era de un cot și jumătate. Roțile erau lucrate ca roțile unui car: osiile, obezile, spițele și butucii lor erau toți turnați. La cele patru colțuri ale fiecărui piedestal se aflau patru suporți care erau dintr-o singură piesă cu piedestalul. În partea de sus a piedestalului se afla o centură rotundă, de o jumătate de cot înălțime, iar suporții și ramele din partea de sus a piedestalului erau dintr-o singură piesă cu acesta. Pe suprafețele ramelor și a suporților, au fost gravați heruvimi, lei și palmieri și ghirlande de jur împrejur. Așa a făcut el cele zece piedestale. Toate au fost turnate după același tipar, având aceeași măsură și aceeași formă. Apoi a construit zece bazine de bronz, fiecare putând cuprinde patruzeci de bați și măsurând patru coți. Fiecare bazin era așezat pe câte unul dintre cele zece piedestale. A pus cinci dintre piedestale în partea de sud și cinci în partea de nord a Casei, iar „marea“ a așezat-o în partea de sud, în colțul de sud-est al clădirii. Hiram a mai făcut și ligheanele, lopețile și vasele. Și, astfel, Hiram a terminat toată lucrarea pe care o începuse pentru regele Solomon la Casa DOMNULUI: Cei doi stâlpi, cele două cupe ale capitelurilor care se aflau pe vârfurile stâlpilor, cele două seturi de rețele care împodobeau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor, cele patru sute de rodii pentru cele două seturi de rețele, cele două șiruri de rodii pentru fiecare rețea în parte, rețele care acopereau cele două cupe ale capitelurilor de pe vârfurile stâlpilor, cele zece piedestale și cele zece bazine de pe piedestale, „marea“ cu cei doisprezece boi de sub ea, oalele, lopețile și vasele. Toate aceste obiecte, pe care Hiram i le-a făcut regelui Solomon pentru Casa DOMNULUI, erau din bronz lustruit. Regele le-a turnat într-un pământ argilos din Câmpia Iordanului, undeva între Sucot și Țortan. Solomon a lăsat toate aceste obiecte necântărite, pentru că erau foarte multe; de aceea greutatea bronzului nu s-a putut cântări. De asemenea, Solomon a făcut toate obiectele care erau în Casa DOMNULUI: altarul de aur, masa de aur pentru pâinea prezentării, sfeșnicele din aur pur, cinci în partea dreaptă și cinci în partea stângă, în fața sanctuarului interior, mugurii, candelele și cleștii din aur, ligheanele, mucarnițele, vasele, vasele pentru tămâie și fărașele pentru cărbuni, din aur pur, precum și balamalele de aur pentru ușile din interiorul Casei (de la intrarea în Locul Preasfânt) și pentru ușile de la camera principală a Templului. După ce a fost terminată toată lucrarea începută de regele Solomon pentru Casa DOMNULUI, Solomon a adus lucrurile pe care tatăl său, David, le închinase DOMNULUI – argintul, aurul și celelalte obiecte – și le-a pus în vistieriile Casei DOMNULUI.
1 Împăraţilor 7:1-51 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Solomon și-a mai zidit și casa lui și a ținut treisprezece ani până când a isprăvit-o de tot. A zidit mai întâi casa din pădurea Libanului: lungă de o sută de coți, lată de cincizeci de coți și înaltă de treizeci de coți. Se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru și pe stâlpi erau grinzi de cedru. A acoperit cu cedru odăile care erau sprijinite de stâlpi și care erau în număr de patruzeci și cinci, câte cincisprezece de fiecare cat. Erau trei caturi și fiecare din ele avea ferestrele față în față. Toate ușile și toți ușorii erau din bârne în patru muchii și, la fiecare din cele trei caturi, ușile erau față în față. A făcut un pridvor de stâlpi, lung de cincizeci de coți și lat de treizeci de coți, și un alt pridvor înainte cu stâlpi și trepte în față. A făcut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecății, și l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până în tavan. Casa lui de locuit a fost zidită în același fel, într-o altă curte, în dosul pridvorului. Și a făcut o casă la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui Faraon pe care o luase de nevastă. Pentru toate aceste clădiri a întrebuințat pietre minunate, cioplite după măsură, ferestruite cu fierăstrăul înăuntru și în afară, și aceasta din temelii până la streașină și afară până la curtea cea mare. Temeliile erau de pietre foarte de preț și mari, pietre de zece coți și pietre de opt coți. Deasupra erau iarăși pietre foarte de preț, tăiate după măsură, și lemn de cedru. Curtea cea mare avea de jur împrejurul ei trei șiruri de pietre cioplite și un șir de bârne de cedru, ca și curtea dinăuntru a Casei Domnului și ca și pridvorul casei. Împăratul Solomon a trimis și a adus din Tir pe Hiram, fiul unei văduve din seminția lui Neftali și al unui tată din Tir, care lucra în aramă. Hiram era plin de înțelepciune, de pricepere și de știință în săvârșirea oricărei lucrări de aramă. El a venit la împăratul Solomon și i-a făcut toate lucrările. A turnat cei doi stâlpi de aramă. Cel dintâi avea optsprezece coți în înălțime și un fir de doisprezece coți măsura grosimea celui de al doilea. A turnat două coperișuri de aramă, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor; cel dintâi era înalt de cinci coți și al doilea era înalt de cinci coți. A mai făcut niște împletituri în chip de rețea, niște ciucuri făcuți cu lănțișoare, pentru coperișurile de pe vârful stâlpilor, șapte pentru coperișul dintâi și șapte pentru coperișul al doilea. A făcut câte două șiruri de rodii împrejurul uneia din rețele ca să acopere coperișul de pe vârful unuia din stâlpi; tot așa a făcut și pentru al doilea. Coperișurile de pe vârful stâlpilor, în pridvor, erau lucrate așa de parcă erau niște crini și aveau patru coți. Coperișurile de pe cei doi stâlpi erau înconjurate de două sute de rodii sus, lângă umflătura care era peste rețea, de asemenea erau două sute de rodii înșirate în jurul celui de al doilea coperiș. A așezat stâlpii în pridvorul Templului: a așezat stâlpul din dreapta și l-a numit Iachin, apoi a așezat stâlpul din stânga și l-a numit Boaz. În vârful stâlpilor era o lucrătură în chip de crini. Astfel s-a isprăvit lucrarea stâlpilor. A făcut marea turnată din aramă. Avea zece coți de la o margine până la cealaltă, era rotundă de tot, înaltă de cinci coți și, de jur împrejur, se putea măsura cu un fir de treizeci de coți. Sub buza ei erau săpați niște colocinți, câte zece la fiecare cot, de jur împrejurul mării; colocinții, așezați pe două rânduri, erau turnați împreună cu ea dintr-o singură bucată. Era așezată pe doisprezece boi, din care trei întorși spre miazănoapte, trei întorși spre apus, trei întorși spre miazăzi și trei întorși spre răsărit; marea era deasupra lor și toată partea dinapoi a trupurilor lor era înăuntru. Grosimea ei era de un lat de mână și marginea ei era ca marginea unui potir, făcută ca floarea crinului. Avea o încăpere de două mii de vedre. A mai făcut zece temelii de aramă. Fiecare temelie era lungă de patru coți, lată de patru coți și înaltă de trei coți. Iată cum erau temeliile acestea. Erau făcute din tăblii, legate la colțuri cu încheieturi. Pe tăbliile dintre încheieturi erau niște lei, boi și heruvimi și, pe încheieturi, deasupra și dedesubtul leilor și boilor, erau niște împletituri care atârnau în chip de ciucuri. Fiecare temelie avea patru roți de aramă, cu osii de aramă; și la cele patru colțuri erau niște polițe turnate sub lighean și lângă ciucuri. Gura temeliei dinăuntrul coperișului până sus era de un cot; gura aceasta era rotundă, ca pentru lucrările de felul acesta, și era lată de un cot și jumătate; avea și săpături. Tăbliile erau în patru muchii, nu rotunde. Cele patru roți erau sub tăblii și osiile roților erau prinse de temelie; fiecare era înaltă de un cot și jumătate. Roțile erau făcute ca ale unui car. Osiile, obezile, spițele și butucii lor erau toate turnate. La cele patru colțuri ale fiecărei temelii erau niște polițe dintr-o bucată cu temelia. Partea de sus a temeliei se sfârșea cu un cerc înalt de o jumătate de cot și își avea proptelele cu tăbliile ei făcute dintr-o bucată cu ea. Pe plăcile proptelelor și pe tăblii a săpat heruvimi, lei și finici, după locurile goale, și ciucuri de jur împrejur. Așa a făcut cele zece temelii; turnătura, măsura și chipul erau la fel pentru toate. A mai făcut zece lighene de aramă. Fiecare lighean avea o încăpere de patruzeci de bați, fiecare lighean avea patru coți, fiecare lighean era pe câte una din cele zece temelii. A pus cinci temelii pe partea dreaptă a casei și cinci temelii pe partea stângă a casei, iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a casei la miazăzi-răsărit. Hiram a făcut cenușarele, lopețile și lighenele. Așa a sfârșit Hiram toată lucrarea pe care i-o dăduse împăratul Solomon s-o facă pentru Casa Domnului: doi stâlpi, cu cele două coperișuri și cu cununile lor de pe vârful stâlpilor; cele două rețele ca să acopere cele două cununi ale coperișurilor de pe vârful stâlpilor; cele patru sute de rodii pentru cele două rețele, câte două rânduri de rodii de fiecare rețea, ca să acopere cele două cununi ale coperișurilor de pe vârful stâlpilor; cele zece temelii și cele zece lighene de pe temelii; marea și cei doisprezece boi de sub mare; cenușarele, lopețile și lighenele. Toate aceste unelte pe care le-a dat împăratul Solomon lui Hiram să le facă pentru Casa Domnului erau de aramă lustruită. Împăratul a pus să le toarne în câmpia Iordanului, într-un pământ humos, între Sucot și Țartan. Solomon a lăsat toate aceste unelte necântărite, căci erau foarte multe, și greutatea aramei nu se putea socoti. Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa Domnului: altarul de aur; masa de aur, unde se puneau pâinile pentru punerea înaintea Domnului; sfeșnicele de aur curat, cinci la dreapta și cinci la stânga, înaintea Locului Preasfânt, cu florile, candelele și mucările de aur; lighenele, cuțitele, potirele, ceștile și cățuile de aur curat și țâțânile de aur curat pentru ușa dinăuntrul casei, la intrarea în Locul Preasfânt, și pentru ușa casei de la intrarea Templului. Astfel s-a isprăvit toată lucrarea pe care a făcut-o împăratul Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul și uneltele pe care le hărăzise tatăl său David și le-a pus în vistieriile Casei Domnului.