Atunci le-a spus discipolilor: Este imposibil să nu vină poticnirile; dar vai aceluia prin care vin! Ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega în jurul gâtului o piatră de moară și să fie aruncat în mare, decât să poticnească pe unul dintre acești micuți. Luați seama la voi înșivă și dacă fratele tău încalcă legea împotriva ta, mustră-l; și dacă se pocăiește, iartă-l. Și dacă încalcă legea împotriva ta de șapte ori într-o zi și de șapte ori într-o zi se întoarce la tine, spunând: Mă pocăiesc; iartă-l. Și apostolii au spus Domnului: Mărește-ne credința. Iar Domnul a spus: Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați spune acestui sicomor: Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare; și ar asculta de voi. Dar care dintre voi, având un rob arând sau păstorind vitele, îi va spune îndată după ce vine din câmp: Mergi și șezi la masă? Și nu îi va spune mai degrabă: Pregătește-mi ceva să mănânc și încinge-te și servește-mi, până voi mânca și voi bea; și după acestea, vei mânca și vei bea tu? Îi mulțumește acelui rob, pentru că a făcut ce îi fusese poruncit? Consider că nu. Tot așa și voi, când veți fi făcut toate cele poruncite vouă, să spuneți: Suntem robi nefolositori, am făcut ce era datoria noastră să facem.
Citește Luca 17
Împărtășește
Compară toate versiunile: Luca 17:1-10
7 Days
It's no secret that those who are closest to us can wound us the most profoundly. Reeling from betrayal, we build walls around our hearts to protect us from the heartache, yet these are the very walls that block us from seeing hope, receiving healing and feeling love. It's time to tear down your walls, work through your wounds, repair damaged relationships and discover the power of an open heart.
12 Zile
Împărăția lui Dumnezeu funcționează după principiile lui Dumnezeu care trebuie să se reflecte și în viața credinciosului.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri