Isaia 3:8-15
Isaia 3:8-15 BTF2015
Fiindcă Ierusalimul este ruinat și Iuda este căzut, căci limba lor și facerile lor sunt împotriva DOMNULUI, pentru a provoca ochii gloriei lui. Arătarea înfățișării lor mărturisește împotriva lor; și ei rostesc păcatul ca Sodoma, nu îl ascund. Vai sufletului lor! căci și-au făcut rău lor înșiși. Spuneți-i celui drept, că îi va fi bine, căci ei vor mânca rodul facerilor lor. Vai celui stricat! îi va fi rău, căci i se va da răsplata mâinilor lui. Cât despre poporul meu, copiii sunt opresorii lor și femei conduc peste ei. Poporul meu, cei ce te conduc te fac să rătăcești și distrug calea potecilor tale. DOMNUL se ridică în picioare să pledeze și stă în picioare să judece poporul. DOMNUL va intra la judecată cu bătrânii poporului său și cu prinții acestuia, căci ați mâncat via; prada săracului este în casele voastre. Ce înseamnă aceasta că îmi zdrobiți poporul în bucăți și măcinați fețele săracilor? spune Domnul DUMNEZEUL oștirilor.

