Zaharia 11:1-10

Deschide-ți porțile, Libanule, ca să-ți mănânce focul cedrii! Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut și arborii cei falnici sunt nimiciți! Văitați-vă, stejari din Bașan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost doborâtă! Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit fala; leii tineri mugesc, pentru că desișul Iordanului este nimicit. Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul meu: „Păstorește oile de tăiat! Căci cei ce le cumpără le taie și nu se simt vinovați. Și cel ce le vinde zice: «Binecuvântat fie DOMNUL pentru că mă îmbogățesc!» Și păstorilor lor nu le este milă de ele. Da, nici Eu nu voi mai avea milă de locuitorii țării – zice DOMNUL – ci, iată, îi dau pe oameni pe mâna semenilor lor și pe mâna regilor lor; ei vor zdrobi țara și n-o voi izbăvi din mâinile lor.” Atunci m-am apucat să păstoresc oile de tăiat, care le erau sortite negustorilor de oi. Mi-am luat două toiege: pe unul l-am numit „Bunătate”, iar pe celălalt l-am numit „Unire”. Și am păstorit oile. Am scăpat de cei trei păstori într-o singură lună. Sufletul meu nu-i mai răbda și se scârbise și sufletul lor de mine. Și le-am zis oilor: „Nu vă mai pot păstori! Cea care trebuie să moară va muri, cea care trebuie să dispară va dispărea, iar cele rămase vor ajunge să se mănânce unele pe altele.” Mi-am luat toiagul „Bunătate” și l-am rupt, ca să rup legământul pe care-l încheiasem cu toate popoarele.