Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra ca pe o comoară poruncile mele, dacă urechile tale vor lua aminte la înțelepciune și dacă-ți vei apleca inima la pricepere, dacă vei striga după istețime și dacă îți vei înălța glasul către pricepere, dacă o vei căuta cum se caută argintul și dacă vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înțelege frica de DOMNUL și vei găsi cunoașterea de Dumnezeu, fiindcă DOMNUL dă înțelepciune, din gura Lui iese cunoștință și pricepere. El le dă izbândă oamenilor cinstiți, îi ocrotește pe oamenii care nu umblă cu ascunzișuri, păzește cărările dreptății și veghează calea credincioșilor Lui. Atunci vei pricepe dreptatea, judecata și nepărtinirea, toate căile care duc la fericire. Când va intra înțelepciunea în inima ta și cunoașterea va fi plăcerea sufletului tău, atunci chibzuința te va ocroti și priceperea te va păzi, ca să te scape de calea rea, de omul care vorbește prefăcut, de cei ce părăsesc cărările cinstei, ca să umble pe căile întunericului, de cei ce sunt bucuroși să facă rău, care se desfată în viclenia răului, care umblă pe cărări strâmbe și apucă pe drumuri sucite; ca să te scape de femeia altuia, de străina cu vorbe alunecoase, care îl părăsește pe bărbatul tinereții ei și își uită legământul cu Dumnezeu. Într-adevăr, casa ei coboară la moarte, și cărările ei duc la cei morți. Cei ce intră acolo nu se mai întorc: nu vor mai găsi cărările vieții. De aceea tu umblă pe calea celor buni și ține cărările drepților! Căci oamenii cinstiți vor locui pământul și cei integri vor rămâne pe el, dar cei nelegiuiți vor fi nimiciți de pe pământ și cei de rea-credință vor fi smulși de pe el.
Citește Proverbele 2
Împărtășește
Compară toate versiunile: Proverbele 2:1-22
5 zile
A primi o răsplată binecuvântată și îmbelșugată începe prin a face investițiile corecte. Dacă ești un creștin nou, nu poți face o investiție mai mare în credința ta decât asimilarea regulată a Cuvântului lui Dumnezeu. Începe aici, pentru a-l Citi, Înțelege și Aplica în mod eficient în fiecare zi. Extras din cartea „Din afara acestei lumi: Ghidul unui creștin pentru dezvoltare și scop” de David J. Swandt
8 Days
In a busy world, we have to make space for the things that matter most. We have to learn to apply godly wisdom that will help you incorporate these activities into your busy life. In some cases, you will find that you are doing the wrong things. Or you might find that you are doing the right things for the wrong reason or in the wrong way, so they are not life-giving or fulfilling.
12 Days
Conversations With God is a joyous immersion into a more intimate prayer life, emphasizing practical ways to hear God's voice. God wants us to enjoy a running conversation with Him all of our lives—a conversation that makes all the difference in direction, relationships, and purpose. This plan is filled with transparent, personal stories about the reaching heart of God. He loves us!
28 Days
Do you feel overwhelmed, dissatisfied, and stuck in a rut? Wishing your day-to-day life could improve? God's Word is your guide to brighter days. During this 28-day reading plan, you will discover ways you can go from living just a good life to living the type of better life that God desires you to have.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri