Matei 14:22-35

Îndată, Isus i-a silit pe ucenicii Săi să intre în barcă și să treacă înaintea Lui de cealaltă parte până când El avea să dea drumul mulțimilor. După ce a dat drumul mulțimilor, S-a dus pe munte, deoparte, ca să Se roage. Se înserase și El era singur acolo. Barca era deja la multe stadii departe de țărm, bătută de valuri, căci vântul le era împotrivă. La a patra strajă din noapte, Isus a venit la ei umblând pe mare. Când L-au văzut umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că este o nălucă, și au țipat de frică. Isus le-a vorbit îndată și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu Sunt; nu vă temeți!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape!” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din barcă și a mers pe apă către Isus. Văzând însă că vântul era puternic, i s-a făcut frică și, fiindcă începea să se scufunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit?” Și când au urcat ei în barcă, vântul s-a potolit. Cei ce erau în barcă I s-au închinat și au zis: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!” După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului. Recunoscându-L pe Isus, oamenii din acele locuri au dat de veste în toate împrejurimile și au adus la El pe toți bolnavii.