Numeri 26
26
A doua numărătoare
1Și a fost așa: după rană Domnul a vorbit lui Moise și lui Eleazar, fiul lui Aaron, preotul, zicând: 2Fă suma#Ex. 30.12; 38.25, 26. Cap. 1.2. întregii adunări a copiilor lui Israel de la#Cap. 1.3. douăzeci de ani și mai sus, după casele părinților lor, pe toți cei ce pot ieși la oaste în Israel. 3Și Moise și Eleazar, preotul, au vorbit cu ei în#Vers. 63. Cap. 22.1; 31.12; 33.48; 35.1. câmpiile Moabului lângă Iordan la Ierihon zicând: 4Să se facă numărarea de la douăzeci de ani și mai sus, după cum#Cap. 1.1. a poruncit Domnul lui Moise și copiilor lui Israel care au ieșit din țara Egiptului. 5Ruben#Gen. 46.8. Ex. 6.14. 1 Cron. 5.1., întâiul născut al lui Israel. Copiii lui Ruben: de la Enoh, familia enohiților; de la Palu, familia paluiților. 6De la Hețron, familia hețroniților; de la Carmi, familia carmiților. 7Acestea sunt familiile rubeniților. Și cei numărați din ei au fost patruzeci și trei de mii șapte sute treizeci. 8Și fiii lui Palu: Eliab. 9Și fiii lui Eliab: Nemuel și Datan și Abiram. Acesta este acel Datan și acel Abiram, chemați#Cap. 16.1, 2. din adunare, care s‐au răsculat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron în ceata lui Core, când s‐au răsculat împotriva Domnului. 10Și#Cap. 16.32, 35. pământul și‐a deschis gura și i‐a înghițit împreună cu Core, când a murit adunarea, când a mistuit focul pe cei douăsute cincizeci de bărbați; și#Cap. 16.38. 1 Cor. 10.6. 2 Pet. 2.6. ei au fost un semn. 11Dar#Ex. 6.24. 1 Cron. 6.22. copiii lui Core n‐au murit. 12Fiii lui Simeon, după familiile lor: de la Nemuel#Gen. 46.10. Ex. 6.15., familia nemueliților; de la Iamin, familia iaminiților; de la Iachin#1 Cron. 4.24., familia iachiniților. 13De la Zerah#Gen. 46.10., familia zerahiților; de la Saul, familia sauliților. 14Acestea sunt familiile simeoniților: douăzeci și două de mii două sute. 15Fiii lui Gad, după familiile lor: de la Țefon#Gen. 46.16., familia țefoniților; de la Haghi, familia haghiților; de la Șuni, familia șuniților; 16de la Ozni, familia ozniților; de la Eri, familia eriților; 17de la Arod#Gen. 46.16., familia arodiților; de la Areli, familia areliților. 18Acestea sunt familiile fiilor lui Gad, după cei numărați ai lor, patruzeci de mii cinci sute#Gen. 38.2, etc.; 46.12.. 19Fiii lui Iuda: Er și Onan; iar Er și Onan au murit în țara Canaan. 20Și#1 Cron. 2.3. fiii lui Iuda, după familiile lor: de la Șela, familia șelaniților; de la Pereț, familia perețiților; de la Zerah, familia zerahiților. 21Și fiii lui Pereț: de la Hețron, familia hețroniților; de la Hamul, familia hamuliților. 22Acestea sunt familiile lui Iuda, după cei numărați ai lor: șaptezeci și șase de mii cinci sute. 23Fiii#Gen. 46.13. 1 Cron. 7.1. lui Isahar, după familiile lor: de la Tola, familia tolaiților; de la Puva, familia puviților; 24de la Iașub, familia iașubiților; de la Șimron, familia șimroniților. 25Acestea sunt familiile lui Isahar, după cei numărați ai lor, șaizeci și patru de mii trei sute. 26Fiii#Gen. 46.14. lui Zabulon, după familiile lor: de la Sered, familia serediților; de la Elon, familia eloniților; de la Iahleel, familia iahleeliților. 27Acestea sunt familiile lui Zabulon, după cei numărați ai lor, șaizeci de mii cinci sute. 28Fiii#Gen. 46.20. lui Iosif, după familiile lor: Manase și Efraim. 29Fiii lui Manase: de la Machir#Ios. 17.1. 1 Cron. 7.14, 15., familia machiriților; și Machir a născut pe Galaad; de la Galaad, familia galaadiților. 30Aceștia sunt fiii lui Galaad: de la Iezer#Ios. 17.2. Jud. 6.11, 24, 31., familia iezeriților; de la Helec, familia helechiților. 31De la Asriel, familia asrieliților; de la Sihem, familia sihemiților. 32De la Șemida, familia șemidaiților; de la Hefer, familia heferiților. 33Și#Cap. 27.1; 36.11. Țelofhad, fiul lui Hefer, n‐avea fii, ci fete; și numele fetelor lui Țelofhad erau: Mahla și Noa, Hogla, Milca și Tirța. 34Acestea sunt familiile lui Manase; și cei numărați ai lor: cincizeci și două de mii șapte sute. 35Aceștia sunt fiii lui Efraim, după familiile lor: de la Șutelah, familia șutelahiților; de la Becher, familia becheriților; de la Tahan, familia tahaniților. 36Și aceștia sunt fiii lui Șutelah: de la Eran, familia eraniților. 37Acestea sunt familiile fiilor lui Efraim, după cei numărați ai lor: treizeci și două de mii cinci sute. Aceștia sunt fiii lui Iosif, după familiile lor. 38Fiii#Gen. 46.21. 1 Cron. 7.6. lui Beniamin, după familiile lor: de la Bela, familia belaiților; de la Așbel, familia așbeliților; de la Ahiram, familia ahiramiților. 39De la Șufam, familia șufamiților; de la Hufam, familia hufamiților. 40Și fiii lui Bela: Ard și Naaman: de la Ard, familia ardiților; și de la Naaman, familia naamaniților. 41Aceștia sunt fiii lui Beniamin, după familiile lor; și cei numărați ai lor patruzeci și cinci de mii șapte sute. 42#Gen. 46.23. Aceștia sunt fiii lui Dan, după familiile lor. De la Șuham, familia șuhamiților. Acestea sunt familiile lui Dan după familiile lor. 43Toate familiile șuhamiților, după cei numărați ai lor: șaizeci și patru de mii patru sute. 44Fiii#Gen. 46.17. 1 Cron. 7.30. lui Așer, după familiile lor: de la Imna, familia imniților; de la Ișvi, familia ișviților; de la Beria, familia beriiților. 45De la fiii lui Beria: de la Heber, familia heberiților; de la Malchiel, familia malchieliților. 46Și numele fetei lui Așer a fost Serah. 47Acestea sunt familiile fiilor lui Așer, după cei numărați ai lor, cincizeci și trei de mii patru sute. 48Fiii#Gen. 46.24. 1 Cron. 7.13. lui Neftali, după familiile lor: de la Iahțeel, familia iahțeeliților; de la Guni, familia guniților; 49de la Iețer, familia iețeriților; de la Șilem, familia șilemiților. 50Acestea sunt familiile lui Neftali, după familiile lor, și cei numărați ai lor: patruzeci și cinci de mii patru sute. 51Aceștia#Cap. 1.46. sunt cei numărați ai copiilor lui Israel: șase sute și una de mii șapte sute treizeci. 52Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: 53La#Ios. 11.23; 14.1. aceștia să se împartă țara spre moștenire, după numărul numelor. 54Celor#Cap. 33.54. mai mulți să le dai mai multă moștenire și celor mai puțini să le dai mai puțină moștenire; fiecăruia să i se dea moștenirea lui după cei numărați ai săi. 55Totuși țara să se împartă prin sorț#Cap. 33.54; 34.13. Ios. 11.23; 14.2.: să moștenească după numele semințiilor părinților lor. 56Moștenirea lor să se împartă după sorț între mai mulți sau mai puțini. 57Și#Gen. 46.11. Ex. 6.16, 17, 18, 19. 1 Cron. 6.1, 16. aceștia sunt cei numărați ai leviților, după familiile lor: de la Gherșon, familia gherșoniților; de la Chehat, familia chehatiților; de la Merari, familia merariților. 58Acestea sunt familiile lui Levi: familia libniților, familia hebroniților, familia mahliților, familia mușiților, familia coriților. Și Chehat a născut pe Amram. 59Și numele nevestei lui Amram a fost Iochebed#Ex. 2.1, 2; 6.20., fata lui Levi, care s‐a născut lui Levi în Egipt; și ea a născut lui Amram pe Aaron și pe Moise și pe Maria, sora lor. 60Și#Cap. 3.2. lui Aaron i s‐au născut Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar. 61Și#Lev. 10.1, 2. Cap. 3.4. 1 Cron. 24.2. Nadab și Abihu au murit când au adus foc străin înaintea Domnului. 62Și#Cap. 3.39. cei numărați ai lor au fost douăzeci și trei de mii, toată partea bărbătească de la o lună și mai sus; căci#Cap. 1.49. ei n‐au fost numărați între copiii lui Israel, pentru că lor#Cap. 18.20, 23, 24. nu li s‐a dat moștenire între copiii lui Israel. 63Aceștia sunt cei numărați de Moise și de Eleazar, preotul, care au numărat pe copiii lui Israel în#Vers. 3. câmpiile Moabului lângă Iordan la Ierihon. 64Și#Cap. 1. Deut. 2.14, 15. între aceștia n‐a fost niciunul din cei numărați de Moise și Aaron, preotul, care au numărat pe copiii lui Israel în pustia Sinai. 65Căci Domnul zisese despre ei: Să#Cap. 14.28, 29. 1 Cor. 10.5, 6. moară în pustie. Și n‐a rămas un om din ei afară#Cap. 14.30. de Caleb, fiul lui Iefune, și de Iosua, fiul lui Nun.
Selectat acum:
Numeri 26: VDCL
Evidențiere
Copiază
Compară
Împărtășește
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2018
Află mai multe despre Traducere Literală Cornilescu 1931Numeri 26

:
Evidențiere
Copiază
Compară
Împărtășește
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2018
Află mai multe despre Traducere Literală Cornilescu 1931