Faptele Apostolilor 14
14
Pavel în Iconia
1Și a fost așa: în Iconia au intrat împreună în sinagoga iudeilor și au vorbit astfel încât a crezut o mare mulțime de iudei și greci. 2Dar iudeii care erau neînduplecați au întărâtat și înrăutățit sufletele Neamurilor împotriva fraților. 3Deci au rămas destulă vreme acolo vorbind cu îndrăzneală în Domnul, care#Mc. 16.20. Evr. 2.4. mărturisea pentru cuvântul harului său, dând să se facă semne și minuni prin mâinile lor. 4Dar mulțimea cetății s‐a dezbinat și unii erau cu iudeii, iar alții cu apostolii#Cap. 13.3.. 5Și când s‐a făcut o pornire a Neamurilor și a iudeilor cu mai marii lor, ca să‐i#2 Tim. 3.11. înfrunte rușinos și să‐i omoare cu pietre, 6ei și‐au dat bine seama și au fugit#Mat. 10.23. în cetățile Licaoniei, Listra și Derbe și în împrejurime. 7Și acolo vesteau evanghelia.
Vindecarea unui olog
8Și în#Cap. 3.2. Listra sta jos un bărbat neputincios de picioare, olog din pântecele mamei lui, care niciodată nu umblase. 9Acesta asculta pe Pavel vorbind; care uitându‐se țintă la el și văzând#Mat. 8.10; 9.28, 29. că are credință ca să fie vindecat, 10a zis cu glas tare: Scoală‐te#Is. 35.6. drept pe picioarele tale. Și el a făcut o săritură și umbla. 11Iar gloatele, când au văzut ce a făcut Pavel, și‐au ridicat glasul în limba licaoniană zicând: Dumnezeii#Cap. 8.10; 28.6. s‐au coborât la noi în asemănarea oamenilor. 12Și numeau pe Barnaba Jupiter, iar pe Pavel Mercur, fiindcă el mânuia cuvântul. 13Iar preotul lui Jupiter, al cărui Templu este înaintea cetății, a adus tauri și cununi la porți și voia#Dan. 2.46. să înjunghie jertfă cu gloatele. 14Și când au auzit apostolii Barnaba și Pavel și‐au#Mat. 26.65. sfâșiat veșmintele și s‐au repezit în gloată strigând 15și zicând: Bărbați, pentru ce#Cap. 10.26. faceți acestea? Și noi suntem#Iac. 5.17. Ap. 19.10. oameni de aceeași fire cu voi și vă aducem vestea bună ca să vă întoarceți de la aceste deșertăciuni#1 Sam. 12.21. 1 Reg. 16.13. Ier. 14.22. Amos 2.4. 1 Cor. 8.4. la#1 Tes. 1.9. Dumnezeul cel viu care#Gen. 1.1. Ps. 33.6; 146.6. Ap. 14.7. a făcut cerul și pământul și marea și toate cele ce sunt în ele: 16care#Ps. 81.12. Cap. 17.30. 1 Pet. 4.3. în neamurile trecute a îngăduit toate Neamurile ca să meargă pe căile lor. 17Totuși#Cap. 17.27. Rom. 1.20. nu s‐a lăsat pe sine însuși fără martor, întrucât a lucrat binele și v‐a dat#Lev. 26.4. Deut. 11.14; 28.12. Iov 5.10. Ps. 65.10; 68.9; 147.8. Ier. 14.22. Mat. 5.45. din cer ploi și vremuri roditoare, umplându‐vă inimile de hrană și veselie. 18Și zicând acestea, abia au oprit gloatele ca să nu le înjunghie jertfă.
Pavel în Derbe și Antiohia
19Dar au sosit niște iudei de la#Cap. 13.45. Antiohia și Iconia și după ce au înduplecat gloatele și au aruncat#2 Cor. 11.25. 2 Tim. 3.11. cu pietre în Pavel, îl târau afară din cetate socotind că este mort. 20Și după ce l‐au înconjurat ucenicii, s‐a sculat și a intrat în cetate. Și a doua zi a ieșit cu Barnaba la Derbe. 21Și după ce au vestit evanghelia în cetatea aceea și#Mat. 28.19. au făcut destui ucenici, s‐au întors la Listra și la Iconia și la Antiohia, 22întărind sufletele ucenicilor, îndemnându‐i#Cap. 11.23; 13.43. să stăruiască în credință și că prin multe necazuri trebuie#Mat. 10.38; 16.24. Lc. 22.28, 29. Rom. 8.17. 2 Tim. 2.11, 12; 3.12. să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. 23Și după ce le‐au#Tit 1.5. rânduit prezbiteri în fiecare biserică și s‐au rugat cu postiri, i‐au încredințat Domnului, în care crezuseră. 24Și au străbătut Pisidia și au venit la Pamfilia 25și după ce au vorbit cuvântul în Perga, s‐au pogorât la Atalia, 26și#Cap. 13.1, 3. de acolo au plecat pe apă la Antiohia, de unde fuseseră încredințați#Cap. 15.40. harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o săvârșiseră. 27Și când au ajuns și au adunat biserica, au#Cap. 15.4, 12; 21.19. vestit toate câte făcuse Dumnezeu cu ei și că a deschis#1 Cor. 16.9. 2 Cor. 2.12. Col. 4.3. Ap. 3.8. Neamurilor o ușă de credință. 28Și au zăbovit acolo nu puțină vreme cu ucenicii.
Selectat acum:
Faptele Apostolilor 14: VDCL
Evidențiere
Copiază
Compară
Împărtășește
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2018
Află mai multe despre Traducere Literală Cornilescu 1931Faptele Apostolilor 14

:
Evidențiere
Copiază
Compară
Împărtășește
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2018
Află mai multe despre Traducere Literală Cornilescu 1931