Cântarea Cântărilor 5:2-6

Cântarea Cântărilor 5:2-6 VDC

Adormisem, dar inima îmi veghea… Este glasul preaiubitului meu, care bate: „Deschide-mi, soro, scumpo, porumbiţo, neprihănito! Căci capul îmi este plin de rouă, cârlionţii îmi sunt plini de picurii nopţii.” – „Mi-am scos haina. Cum să mă îmbrac iarăși? Mi-am spălat picioarele. Cum să le murdăresc iarăși?” Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului și mi-a fost milă de el atunci. M-am sculat să deschid iubitului meu, în timp ce de pe mâinile mele picura smirnă și de pe degetele mele picura cea mai aleasă smirnă pe mânerul zăvorului. Am deschis iubitului meu, dar iubitul meu plecase, se făcuse nevăzut. Înnebuneam când îmi vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am strigat, dar nu mi-a răspuns.
VDC: Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu
Împărtășește