Judecătorii 14:1-11
Judecătorii 14:1-11 VDC
Samson s-a coborât la Timna și a văzut acolo o femeie din fetele filistenilor. Când s-a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său și mamei sale și a zis: „Am văzut la Timna o femeie din fetele filistenilor; luați-mi-o acum de nevastă.” Tatăl său și mama sa i-au zis: „Nu este nicio femeie între fetele fraților tăi și în tot poporul nostru, de te duci să-ți iei nevastă de la filisteni, care sunt netăiați împrejur?” Și Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.” Tatăl său și mama sa nu știau că lucrul acesta venea de la Domnul, căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea filistenilor. În vremea aceea, filistenii stăpâneau peste Israel. Samson s-a coborât împreună cu tatăl său și cu mama sa la Timna. Când au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieșit înainte un leu tânăr mugind. Duhul Domnului a venit peste Samson și, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâșiat pe leu cum se sfâșie un ied. N-a spus tatălui său și mamei sale ce făcuse. S-a coborât și a vorbit cu femeia aceea și ea i-a plăcut. După câtva timp, s-a dus iarăși la Timna ca s-o ia și s-a abătut să vadă hoitul leului. Și iată că în trupul leului era un roi de albine și miere. A luat mierea în mână și a mâncat-o pe drum și, când a ajuns la tatăl său și la mama sa, le-a dat și au mâncat și ei din ea. Dar nu le-a spus că luase mierea aceasta din trupul leului. Tatăl lui Samson s-a coborât la femeia aceea. Și acolo Samson a făcut un ospăț, căci așa făceau tinerii. Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăși, care au stat împreună cu el.

