Deuteronomul 32:1-47

„Luați aminte, ceruri, și voi vorbi; Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele! Ca ploaia să curgă învățăturile mele, Ca roua să cadă cuvântul meu, Ca ploaia repede pe verdeață, Ca picăturile de ploaie pe iarbă! Căci voi vesti Numele Domnului. Dați slavă Dumnezeului nostru! El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârșite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios și fără nedreptate, El este drept și curat. Ei s-au stricat; Netrebnicia copiilor Lui este rușinea lor! Neam îndărătnic și stricat! Pe Domnul Îl răsplătiți astfel?! Popor nechibzuit și fără înțelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, Te-a întocmit și ți-a dat ființă? Adu-ți aminte de zilele din vechime, Socotește anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, Întreabă pe tatăl tău, și te va învăța, Pe bătrânii tăi, și îți vor spune. Când Cel Preaînalt a dat o moștenire neamurilor, Când a despărțit pe copiii oamenilor, A pus hotare popoarelor După numărul copiilor lui Israel, Căci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moștenire. El l-a găsit într-un ținut pustiu, Într-o singurătate plină de urlete înfricoșate; L-a înconjurat, l-a îngrijit Și l-a păzit ca lumina ochiului Lui. Ca vulturul care își scutură cuibul, Zboară deasupra puilor, Își întinde aripile, îi ia Și-i poartă pe penele lui, Așa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, Și nu era niciun dumnezeu străin cu El. L-a suit pe înălțimile țării, Și Israel a mâncat roadele câmpului; I-a dat să sugă miere din stâncă, Untdelemnul care iese din stânca cea mai tare, Untul de la vaci și laptele oilor, Cu grăsimea mieilor, A berbecilor din Basan și a țapilor, Cu grăsimea grâului, Și ai băut vinul, sângele strugurelui. Israel s-a îngrășat și a azvârlit din picior; Te-ai îngrășat, te-ai îngroșat și te-ai lățit! Și a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Stânca mântuirii lui, L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni; Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, Unor dumnezei pe care nu-i cunoșteau, Dumnezei noi, veniți de curând, De care nu se temuseră părinții voștri. Ai părăsit Stânca cea care te-a născut Și ai uitat pe Dumnezeul care te-a întocmit. Domnul a văzut lucrul acesta și S-a mâniat, S-a supărat pe fiii și fiicele Lui. El a zis: ‘Îmi voi ascunde Fața de ei Și voi vedea care le va fi sfârșitul, Căci sunt un neam stricat, Sunt niște copii necredincioși. Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deșerți. Și Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere. Căci focul mâniei Mele s-a aprins Și va arde până în fundul Locuinței morților, Va nimici pământul și roadele lui, Va arde temeliile munților. Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgețile împotriva lor. Vor fi topiți de foame, stinși de friguri Și de boli cumplite; Voi trimite în ei dinții fiarelor sălbatice Și otrava șerpilor. Afară vor pieri de sabie Și înăuntru vor pieri de groază: Și tânărul, și fata, Și copilul de țâță, ca și bătrânul. Voiam să zic: «Îi voi lua cu o suflare», Le voi șterge pomenirea dintre oameni! Dar Mă tem de ocările vrăjmașului, Mă tem ca nu cumva vrăjmașii lor să se amăgească Și să zică: «Mâna noastră cea puternică, Și nu Domnul a făcut toate aceste lucruri.» Ei sunt un neam care și-a pierdut bunul simț Și nu-i pricepere în ei. Dacă ar fi fost înțelepți, ar înțelege Și s-ar gândi la ce li se va întâmpla. Cum ar urmări unul singur o mie din ei Și cum ar pune doi pe fugă zece mii, Dacă nu i-ar fi vândut Stânca, Dacă nu i-ar fi vândut Domnul? Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră, Vrăjmașii noștri înșiși sunt judecători în această privință. Ci vița lor este din sadul Sodomei Și din ținutul Gomorei; Strugurii lor sunt struguri otrăviți, Bobițele lor sunt amare; Vinul lor este venin de șerpi, Este otravă cumplită de aspidă. Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine, Pecetluit în comorile Mele? A Mea este răzbunarea și Eu voi răsplăti Când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape Și ceea ce-i așteaptă nu va zăbovi.’ Domnul va judeca pe poporul Său, Dar va avea milă de robii Săi, Văzând că puterea le este sleită Și că nu mai este nici rob, nici slobod. El va zice: ‘Unde sunt dumnezeii lor, Stânca aceea care le slujea de adăpost, Dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor, Care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale să vă ajute Și să vă ocrotească! Să știți dar că Eu sunt Dumnezeu Și că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viață și Eu omor, Eu rănesc și Eu tămăduiesc, Și nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea. Căci Îmi ridic mâna spre cer Și zic: «Cât este de adevărat că trăiesc în veci, Atât este de adevărat că, atunci când voi ascuți fulgerul sabiei Mele Și voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei Și voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc; Sabia Mea le va înghiți carnea Și-Mi voi îmbăta săgețile de sânge, De sângele celor uciși și prinși, Din capetele fruntașilor vrăjmașului.»’ Neamuri, cântați laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sângele robilor Săi, El Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi Și face ispășire pentru țara Lui, pentru poporul Lui.” Moise a venit și a rostit toate cuvintele cântării acesteia în fața poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el. După ce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel, le-a zis: „Puneți-vă la inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi să le porunciți copiilor voștri, ca să păzească și să împlinească toate cuvintele legii acesteia. Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viața voastră și prin aceasta vă veți lungi zilele în țara pe care o veți lua în stăpânire după ce veți trece Iordanul.”