YouVersion
Pictograma căutare

2 Petru 3:8-15

2 Petru 3:8-15 BINT09

Dar nu uitaţi un lucru, preaiubiţilor: înaintea Domnului o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie să-şi ţină făgăduinţa, deşi unii cred că întârzie, ci are îndelungă răbdare spre binele vostru, nedorind ca cineva să piară, ci toţi să ajungă la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ, când cerurile vor dispărea într-un vuiet puternic, stihiile arzând în foc se vor distruge şi pământul cu toate cele de pe el nu va mai fi. Astfel, dacă toate acestea vor fi distruse ce fel de oameni trebuie să fiţi voi, cu viaţă sfântă şi cu evlavie, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerul se va mistui în foc şi stihiile, arzând, se vor topi! Dar noi, după făgăduinţa lui, aşteptăm un cer nou şi un pământ nou, în care va locui dreptatea. De aceea, preaiubiţilor, aşteptând aceste lucruri, străduiţi-vă să fiţi găsiţi de El în pace, fără pată şi fără vină. Iar îndelunga răbdare a Domnului nostru consideraţi-o mântuire, după cum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel, potrivit cu înţelepciunea care i-a fost dată

Imagini verset pentru 2 Petru 3:8-15

2 Petru 3:8-15 - Dar nu uitaţi un lucru, preaiubiţilor: înaintea Domnului o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie să-şi ţină făgăduinţa, deşi unii cred că întârzie, ci are îndelungă răbdare spre binele vostru, nedorind ca cineva să piară, ci toţi să ajungă la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ, când cerurile vor dispărea într-un vuiet puternic, stihiile arzând în foc se vor distruge şi pământul cu toate cele de pe el nu va mai fi. Astfel, dacă toate acestea vor fi distruse ce fel de oameni trebuie să fiţi voi, cu viaţă sfântă şi cu evlavie, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerul se va mistui în foc şi stihiile, arzând, se vor topi! Dar noi, după făgăduinţa lui, aşteptăm un cer nou şi un pământ nou, în care va locui dreptatea. De aceea, preaiubiţilor, aşteptând aceste lucruri, străduiţi-vă să fiţi găsiţi de El în pace, fără pată şi fără vină. Iar îndelunga răbdare a Domnului nostru consideraţi-o mântuire, după cum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel, potrivit cu înţelepciunea care i-a fost dată2 Petru 3:8-15 - Dar nu uitaţi un lucru, preaiubiţilor: înaintea Domnului o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie să-şi ţină făgăduinţa, deşi unii cred că întârzie, ci are îndelungă răbdare spre binele vostru, nedorind ca cineva să piară, ci toţi să ajungă la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ, când cerurile vor dispărea într-un vuiet puternic, stihiile arzând în foc se vor distruge şi pământul cu toate cele de pe el nu va mai fi. Astfel, dacă toate acestea vor fi distruse ce fel de oameni trebuie să fiţi voi, cu viaţă sfântă şi cu evlavie, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerul se va mistui în foc şi stihiile, arzând, se vor topi! Dar noi, după făgăduinţa lui, aşteptăm un cer nou şi un pământ nou, în care va locui dreptatea. De aceea, preaiubiţilor, aşteptând aceste lucruri, străduiţi-vă să fiţi găsiţi de El în pace, fără pată şi fără vină. Iar îndelunga răbdare a Domnului nostru consideraţi-o mântuire, după cum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel, potrivit cu înţelepciunea care i-a fost dată2 Petru 3:8-15 - Dar nu uitaţi un lucru, preaiubiţilor: înaintea Domnului o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie să-şi ţină făgăduinţa, deşi unii cred că întârzie, ci are îndelungă răbdare spre binele vostru, nedorind ca cineva să piară, ci toţi să ajungă la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ, când cerurile vor dispărea într-un vuiet puternic, stihiile arzând în foc se vor distruge şi pământul cu toate cele de pe el nu va mai fi. Astfel, dacă toate acestea vor fi distruse ce fel de oameni trebuie să fiţi voi, cu viaţă sfântă şi cu evlavie, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerul se va mistui în foc şi stihiile, arzând, se vor topi! Dar noi, după făgăduinţa lui, aşteptăm un cer nou şi un pământ nou, în care va locui dreptatea. De aceea, preaiubiţilor, aşteptând aceste lucruri, străduiţi-vă să fiţi găsiţi de El în pace, fără pată şi fără vină. Iar îndelunga răbdare a Domnului nostru consideraţi-o mântuire, după cum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel, potrivit cu înţelepciunea care i-a fost dată2 Petru 3:8-15 - Dar nu uitaţi un lucru, preaiubiţilor: înaintea Domnului o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie să-şi ţină făgăduinţa, deşi unii cred că întârzie, ci are îndelungă răbdare spre binele vostru, nedorind ca cineva să piară, ci toţi să ajungă la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ, când cerurile vor dispărea într-un vuiet puternic, stihiile arzând în foc se vor distruge şi pământul cu toate cele de pe el nu va mai fi. Astfel, dacă toate acestea vor fi distruse ce fel de oameni trebuie să fiţi voi, cu viaţă sfântă şi cu evlavie, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerul se va mistui în foc şi stihiile, arzând, se vor topi! Dar noi, după făgăduinţa lui, aşteptăm un cer nou şi un pământ nou, în care va locui dreptatea. De aceea, preaiubiţilor, aşteptând aceste lucruri, străduiţi-vă să fiţi găsiţi de El în pace, fără pată şi fără vină. Iar îndelunga răbdare a Domnului nostru consideraţi-o mântuire, după cum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel, potrivit cu înţelepciunea care i-a fost dată