Romani 1:1-15
Romani 1:1-15 VBRC2020
Paul, slujitor al lui Cristos Isus, chemat [să fie] apostol, ales [ca să vestească] evanghelia lui Dumnezeu, pe care o promisese de mai înainte prin profeții săi în Sfintele Scripturi, despre Fiul său născut după trup din descendența lui Davíd, rânduit Fiu al lui Dumnezeu cu putere, după Duhul sfințeniei, prin învierea din morți, Isus Cristos Domnul nostru, prin care am primit har și [misiunea] apostolică de a duce la ascultarea credinței pentru numele său toate neamurile, între care sunteți și voi, chemați ai lui Isus Cristos: tuturor celor care sunt în Roma, celor iubiți de Dumnezeu, chemați sfinți, har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos. Înainte [de toate], îi mulțumesc Dumnezeului meu prin Isus Cristos pentru voi toți, întrucât credința voastră este vestită în toată lumea. Martor îmi este Dumnezeu, căruia îi aduc cult în duhul meu, prin evanghelia Fiului său, că îmi aduc aminte fără încetare de voi oriunde în rugăciunile mele ca, prin voința lui Dumnezeu, să am vreodată ocazia potrivită de a veni la voi, căci doresc mult să vă văd pentru a vă împărtăși vreun dar spiritual ca să fiți întăriți, sau mai bine pentru a fi mângâiat alături de voi prin credința comună: a voastră și a mea. Fraților, nu vreau să vă fie necunoscut că de multe ori am dorit să vin la voi, ca să culeg și printre voi vreun rod ca și la celelalte neamuri, dar am fost împiedicat până astăzi. Le sunt dator și grecilor, și barbarilor, și celor înțelepți, și celor neștiutori, astfel încât, în ceea ce mă privește, sunt dornic de a vă vesti evanghelia și vouă, celor din Roma.


