YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 14:51-72

Marcu 14:51-72 VBRC2020

Însă îl urma un tânăr oarecare, acoperit numai cu o pânză pe [trupul] gol; l-au prins, dar acesta, lăsând pânza, a fugit gol. L-au dus pe Isus la marele preot și s-au adunat toți arhiereii, bătrânii și cărturarii. Iar Petru l-a urmat de departe până în interiorul curții marelui preot și, stând împreună cu servitorii, se încălzea la foc. Iar arhiereii și tot Sinédriul căutau o mărturie împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte, dar nu găseau; căci mulți dădeau mărturie falsă împotriva lui, dar mărturiile nu se potriveau. Câțiva, ridicându-se, dădeau mărturie falsă împotriva lui, zicând: „Noi l-am auzit pe acesta, spunând: «Eu voi distruge acest templu făcut de mâini de om și în trei zile voi construi un altul, nefăcut de mâini de om»”. Dar nici așa mărturia lor nu se potrivea. Atunci marele preot, ridicându-se în mijlocul lor, l-a întrebat pe Isus: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturie dau aceștia împotriva ta?”. Însă el tăcea și nu răspundea nimic. Marele preot l-a întrebat din nou și i-a spus: „Tu ești Cristos, Fiul Celui Binecuvântat?”. Isus a zis: „Eu sunt. «Și-l veți vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii și venind pe norii cerului»”. Atunci marele preot și-a sfâșiat hainele și a spus: „Ce nevoie mai avem de martori? Ați auzit blasfemia. Ce vi se pare?”. Toți l-au condamnat ca fiind vinovat de moarte. Unii au început să-l scuipe și, acoperindu-i fața, îl loveau spunându-i: „Profețește!”. Iar servitorii îi dădeau palme. Pe când Petru era jos, în curte, a venit una dintre servitoarele marelui preot și, văzându-l pe Petru încălzindu-se, l-a privit fix și i-a zis: „Și tu erai cu Nazarinéanul, cu Isus”. Dar el a negat, spunând: „Nu știu, nu înțeleg ce zici”, și a ieșit afară în fața curții. Și un cocoș a cântat. Iar servitoarea, văzându-l, a început din nou să le spună celor care stăteau acolo: „Acesta este dintre ei”. Dar el a negat din nou. După câtva timp, cei care stăteau acolo i-au spus din nou lui Petru: „Cu adevărat ești dintre ei, căci ești Galilèean”. Iar el a început să se blesteme și să jure: „Nu-l cunosc pe omul acesta despre care vorbiți”. Și îndată cocoșul a cântat a doua oară. Atunci, Petru și-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte ca un cocoș să cânte de două ori, de trei ori mă vei renega”. Și a izbucnit în plâns.

Citește Marcu 14