Atunci, mulțimea s-a ridicat împotriva lor, iar judecătorii, după ce le-au smuls hainele, au poruncit să fie bătuți cu vergi. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare și i-au poruncit gardianului să-i păzească în siguranță. Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a aruncat în partea cea mai dinăuntru a închisorii și le-a pus picioarele în butuci. Către miezul nopții, Paul și Síla se rugau și cântau imnuri lui Dumnezeu, iar cei închiși îi ascultau. Dintr-o dată, a venit un mare cutremur, astfel încât s-au zguduit temeliile închisorii: toate ușile s-au deschis imediat și lanțurile tuturor s-au desfăcut. Trezindu-se gardianul din somn și văzând că ușile închisorii sunt deschise, și-a scos sabia și voia să se sinucidă, crezând că deținuții au fugit. Dar Paul a strigat cu glas puternic: „Să nu-ți faci niciun rău, pentru că toți suntem aici!”. Atunci el a cerut o lumină, a alergat înăuntru și, tremurând, s-a aruncat înaintea lui Paul și a lui Síla. Apoi, scoțându-i afară, le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”. Ei i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit tu și casa ta!”. Și i-au vestit cuvântul Domnului lui și tuturor celor care erau în casa lui. Luându-i chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile și îndată a fost botezat el și toți ai lui. I-a dus apoi în casă, a pus masa și s-a bucurat cu toată casa pentru că a crezut în Dumnezeu.
Citește Faptele apostolilor 16
Împărtășește
Compară toate versiunile: Faptele apostolilor 16:22-34
31 Days
The Bible tells us that "in His presence is fullness of joy" and that "the joy of the Lord is our strength". Joy isn't simply another emotion; it is a fruit of the Spirit and one of the best weapons in your arsenal to fight against discouragement, depression, and defeat. Learn what the Bible has to say about joy, and strengthening yourself to become a defiantly joyful Christian.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri