Îi mulțumesc lui Cristos Isus Domnul nostru, care m-a întărit pentru că m-a găsit vrednic de încredere, punându-mă în slujirea sa, deși mai întâi am fost un defăimător, un persecutor și un insultător, dar am aflat îndurare, căci, în necredința mea, o făceam din neștiință. Însă harul Domnului nostru s-a revărsat din plin, împreună cu credința și iubirea care este în Cristos Isus. Vrednic de crezut și de primit cu toată încrederea este cuvântul: „Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși”, între care eu sunt primul; de aceea am aflat îndurare pentru ca Cristos Isus să-și arate mai întâi în mine toată îndelunga lui răbdare, [făcând din mine] un model pentru cei care aveau să creadă în el spre viața veșnică. Regelui veacurilor, Celui Nepieritor, Celui Nevăzut și unicului Dumnezeu să-i fie cinste și glorie în vecii vecilor! Amin!
Citește 1 Timotei 1
Împărtășește
Compară toate versiunile: 1 Timotei 1:12-17
9 zile
Prima scrisoare către Timotei oferă indicii practice că cineva a fost schimbat de Evanghelie – semnele adevărate ale evlaviei. Călătoriți zilnic prin 1 Timotei în timp ce ascultați studiul audio și citiți versete selectate din Cuvântul lui Dumnezeu.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri