Zaharia 11:1-10

Deschideți porțile pe care Țara Libanului le are, Să cadă pradă focului Toți cedri de pe-ntinsul lui! Tu chiparosule-ai văzut Precum că cedrul a căzut Și la pământ au fost trântiți Cei falnici, fiind nimiciți. Te vaietă, căci ai văzut Tot ceea ce s-a petrecut! De-asemenea, vă văietați Și voi, stejari ce vă aflați În al Basanului ținut Pentru că și voi ați văzut Cum nimicită a ajuns Pădurea cea de nepătruns! Păstorii rătăcesc pe cale Și scot doar strigăte de jale, Căci nimicită-i fala lor. Iată că puii leilor Privesc soarta desișului Din văile Iordanului. Plini de tristețe au mugit, Văzându-l cum s-a prăpădit. Așa a zis Cel cari, mereu, Îmi este Domn și Dumnezeu: „Să paști oile de tăiat!” Aceia cari le-au cumpărat, Le taie și se dovedesc Că nici o vină nu simțesc. Cel ce le vinde-a cuvântat: „Să fie binecuvântat Domnul, căci după cum voiesc – Acuma – mă îmbogățesc!” Acei pe cari păstori îi are Turma de oi, nu au cruțare Față de turma oilor Încredințată-n mâna lor. Față de cei ce locuiesc În țară, milă, nu nutresc. Pe oameni, pradă, i-au lăsat La alți-n mână, sau i-au dat Pe mâna împăratului, Să facă după voia lui. Ei, țara, doar o pustiesc Însă n-am să o izbăvesc Din mâna lor. M-am apucat Să pasc oile de tăiat. Din toată turma, ele – iată – Mai ticăloase se arată. Două toiege am luat Și „Îndurare” l-am chemat Pe cel dintâi și am găsit Drept „Legământ” că-i potrivit Să îi zic celuilalt. Apoi, Păscut-am turmele de oi. Sunt trei păstori ce-au păstorit Turma, iar Eu i-am nimicit Doar într-o lună: nu puteam Să îi mai rabd; scârbit eram, De ei, și cum văzut-am bine, Și ei erau scârbiți de Mine. Atunci am zis: „Iată, socot Că să vă pasc, Eu nu mai pot. Să moară ce este sortit Pentru pieire, negreșit! După ce pier oile-acele, Să se mănânce între ele Cele ce vor mai rămânea! Toiagul care se numea Drept „Îndurare”, l-am luat, În urmă, și l-am sfărâmat. L-am rupt, pentru că vrut-am Eu Să rup și legământul Meu, Cu neamurile care sânt Pe fața-ntregului pământ.