Marcu 14:51-72

În urma lui Iisus, mergea Un tânăr, ce-și acoperea Trupul, cu o bucată mare, De in. Doar astă-nvelitoare Avea, drept haină, omu-acel. Când a fost prins, de gloată, el, Învelitoarea și-a lăsat Și gol, cu fuga, a scăpat. Gloata aceea, pe Iisus, La marele preot, L-a dus. Atunci, acolo, se aflau Mulți cărturari; cu ei erau Și vârstnicii norodului. Toți așteptau venirea Lui. Petru, din umbră, L-a urmat. Plin de curaj, el a intrat În curțile preotului, Șezând în jurul focului, Cu-aprozii, să se încălzească. Toți căutau ca să găsească – Preoți, bătrâni și cărturari – Pe cineva – un martor – cari O mincinoasă mărturie Să facă și motiv să fie, În contra lui Iisus, prin care, Să poată-apoi, să Îl omoare. Pe nimeni, însă, n-au găsit, Deși mulți martori le-au venit, Pentru că tot ce se spunea În contră-I, nu se potrivea. La urmă, s-a vădit să fie Și-o mincinoasă mărturie, Așa precum ei și-au dorit. Martori-au spus: „L-am auzit Spunând că „Templul Domnului, Făcut de mâna omului, Doar în trei zile, pot să-l stric Și iar, la loc, să îl ridic, Cu mâini ce nu sunt omenești!” Ce spuneți de-astfel de povești?” În tot ce au mărturisit, Spusa nu li s-a potrivit. Atunci, din jilț, s-a ridicat Marele preot și-a-ntrebat: „I-auzi pe-acești oameni ce zic? Tu nu ai, de răspuns, nimic?” O vorbă, nu a scos Iisus, Iar preotul cel mare-a spus: „Tu ești Hristosul, Te-ntreb eu?! Ești Tu, Fiul lui Dumnezeu, Al Celui binecuvântat?” „Da, sunt!” – zise Iisus, de-ndat’. „De-acum Îl veți vedea, mereu – La dreapta, lângă Dumnezeu – Șezând, pe Fiul omului, Ca dreaptă a puterii Lui! Pe norii cerului, și voi Îl veți vedea venind apoi. Curând o să-L vedeți venind, De slava-I mare, strălucind.” Marele preot s-a sculat Și, hainele, și-a sfâșiat, Strigând: „Nevoie, mai avem, De martori, când martori suntem Chiar noi? Acum, L-am auzit! În fața noastră, a hulit! Cum vi se pare? Ce credeți? Să-mi spuneți, ce părere-aveți?” Atunci, cu toți, au hotărât, Că trebuie-a fi omorât. Din sală, mulți au început Să-L scuipe. Unii L-au bătut Cu pumnii. Alții Îl loveau Și, „Prorocește!”, Îi strigau. După ce L-au batjocorit, Aprozi-n palme, L-au primit. În astă vreme, Petru sta, În curte, jos, și aștepta. Când slujnica preotului, Întâmplător, prin fața lui, Trecut-a, l-a recunoscut Și-a zis: „Pe tine, te-am văzut, Cu-Acel Nazarinean, Iisus!” Petru s-a lepădat și-a spus: „N-am fost cu El! Nu știu ce spui! Nu te-nțeleg! Nu-s omul Lui!” A-ntors spatele, tuturor, Și a ieșit iute-n pridvor. Atunci, cocoșul a cântat. Slujnica a continuat Să spună celor ce erau Aolo strânși, și-o ascultau: „Să știți că e precum v-am spus: Și-acest om fost-a cu Iisus!” Petru, din nou, s-a lepădat, Dar mulți din cei ce s-au aflat Acolo-au zis: „Fără-ndoială, Omul acesta ne înșeală! Tu ești din ceata lui Iisus. Chiar vorba-ți, iată, că te-a spus – Vorbești la fel ca-n Galileea! Dreptate a avut femeia!” Petru, atuncea, s-a jurat Și-n urmă, s-a și blestemat: „Nu Îl cunosc!”, însă, afară, Cântă, pentru a doua oară, Cocoșul. Petru s-a trezit Ca dintr-un vis: și-a amintit Ce-a spus Iisus: „Adevărat Îți zic: abia va fi cântat Cocoșul, doar de două ori, Iar tu, de Mine, de trei ori Ai să te lepezi!” Întristat, De remușcare măcinat, Pentru tot ce s-a petrecut, Petru, să plângă, a-nceput.