Matei 21:23-46

Iisus, la Templu-apoi, S-a dus. Bătrânii, preoții, I-au spus: „Cu ce putere-ai săvârșit Totul? De unde ai primit Astă putere? Să ne spui!” Iisus le-a zis, la rândul Lui: „Am să vă pun Eu, o-ntrebare, Iar dacă o să fiți în stare Să-Mi dați răspuns, atunci, și Eu, Am să răspund, la rândul Meu. Deci iată ce am să vă cer: Botezul lui Ioan, din cer, Sau de la oameni, a venit?” Ei, între ei, au șușotit: „Dacă, „din cer”, Îi vom răspunde, Va zice: „De-ați știut de unde Venit-a, de ce n-ați crezut?” Acum, cu toții am văzut, Că gloata l-a crezut proroc Pe-acel Ioan. Deci, nu e loc, Să spunem că botezul lui Vine din partea omului. Mai bine – ca să nu greșim – Îi vom răspunde că „nu știm!” „Nu știți? Atunci, la rândul Meu”, Zise Iisus, „nu spun nici Eu, Cu ce putere, ce vedeți, Eu săvârșesc. Dar, ce credeți? Era un om care avea Doi fii, și-i spuse unuia: „Să mergi în vie, ți-am cerut!” „Nu vreau!” – apoi, rău i-a părut Și-a mers în via tatălui. La cel de-al doilea fiu al lui, S-a dus și-n vie l-a trimis. „Bine, mă duc” – fiul a zis, Însă apoi, nu s-a mai dus. Acum dar, ce aveți de spus? Care, din fii, a-ndeplinit Ce le-a spus tatăl?” „Negreșit, Că primul” – au răspuns, în cor, Toți cărturarii. Atunci, lor, Iisus le zise: „Vă spun Eu, Că merge-vor, la Dumnezeu, Curve și vameși, înainte De-a merge voi. Să țineți minte! Ioan, știți bine, a venit La voi, umil, blând și smerit, Urmând calea neprihănirii. L-ați ați auzit, însă, voi – zbirii! – Nu l-ați crezut. Cuvintele, I le-au crezut doar curvele Și vameșii. Chiar de-ați privit Aceste lucruri, nu-ați voit Să vă întoarceți înapoi, Crezându-l pe Ioan apoi.” „Vă spun o altă pildă dar. A fost un vrednic gospodar, Care, o vie, a sădit. După ce locu-a-mprejmuit, Un teasc, în mijloc, a săpat Și-apoi, un turn a ridicat. Sfârșind munca, iar acea vie, Voind lucrată ca să fie, Unor vieri a-ncredințat-o. Deci, liniștit, el a luat-o Spre alte țări, în treaba lui. Însă, la vremea rodului, Trimise robi, să i se dea Partea ce i se cuvenea, Din roade. Dar, robii trimiși De gospodar, au fost uciși, Când au cerut vierilor Partea, pentru stăpânul lor. Apoi, stăpânu-a trimis iar, Alți robi, vierilor săi, dar, Au fost întâmpinați, la fel. Stăpânu-și zise-atunci în el: „Ar fi mai bine – gândesc eu – Să îl trimit pe fiul meu, Pentru că el va fi primit, Cu cinste.” Când l-au întâlnit, Vierii hotărâți erau, Să îl omoare, căci gândeau: „Moartea moștenitorului, Ne-aduce moștenirea lui.” L-au prins pe fiu și l-au ucis. Acum, ce credeți că a zis Stăpânul, sau ce a făcut, Când aste lucruri, le-a văzut?” Ei au răspuns: „S-a-nfuriat: Pe ticăloși, el i-a tăiat, Iar via o dădu altui, Care, la vremea rodului, Îi va da dreptul cuvenit.” Iisus le-a zis: „Voi n-ați găsit Scris, în Scriptură, niciodată, Că „Piatra, ce-a fost lepădată De meșterii zidari, e-adusă Și-n capul unghiului e pusă”? Lucrul acesta-i așezat De Dumnezeu, și-i minunat. De-aceea, a Lui Dumnezeu Împărăție – vă spun Eu – Că, de la voi, va fi luată Și altui neam îi va fi dată. De-acel neam fi-va prețuită, Căci va da roada cuvenită. Zdrobit e cel ce va cădea, Pe-această piatră, chiar de ea! Cel peste care a picat Piatra, acela-i spulberat!” Când preoții au auzit – Și Fariseii – ce-a vorbit, Au înțeles că doar la ei S-a referit Iisus. Acei Vieri, din povestirea Lui, Sunt mai marii poporului. Atunci, gând rău I-au pus și-u vrut Să-L prindă, însă s-au temut De furia noroadelor Care-L credeau Proroc al lor.