Matei 21:1-22

Pe muntele Măslinilor, Din rândul ucenicilor – Sosind – Iisus, doi a ales Și, înainte, i-a trimes: „Suntem lângă Ierusalim Și, în curând, o să sosim, În Betfaghe. ‘Naintea noastră, E satul, iar menirea voastră Este să mergeți până-n sat. În el, găsi-veți, imediat, O măgăriță cu-al ei pui. Să n-aveți grija nimănui! Voi trebuie să-i dezlegați Și-apoi, la Mine, vă-nturnați Cu măgărușii. De cumva, Vă-ntreabă cineva, ceva, Să spuneți: „Are trebuință Domnul, de ei”. Acea ființă Mi-i va trimite imediat.” Toate, așa, s-au întâmplat, Căci trebuia a fi-mplinit Aceea ce a fost vestit Prin vorbele prorocului: „Spuneți fiicei Sionului: „Iată că Împăratul tău, Călare pe măgarul Său – Pe mânzul măgăriței – vine, Blând, și se-apropie de tine.” Cei doi plecară, iar apoi, Împlinind totul, înapoi, Cu măgăruși-au revenit, Precum Iisus le-a poruncit. I-au dus în fața Lui Iisus, Și hainele pe ei și-au pus, Iar El, deasupra, S-a urcat. Norodul L-a întâmpinat Și mulți sunt cei care-au făcut, Din a lor haine, așternut În calea Lui. Alții tăiau Ramuri, și-apoi le presărau Pe drum, în fața Lui Iisus. Cei cari ‘naintea Lui s-au dus, Precum și cei care veneau, În urma Sa, mereu strigau: „Osana, al lui David Fiu! Slavă lui Dumnezeu Cel viu! Osana, binecuvântat E Cel ce ni s-a arătat, Care-n Numele Domnului Sosește-acum. Osana Lui! Osana! Slava Celui Sfânt, În ceruri cari prea-nalte sânt!” Când, în Ierusalim, sosiră, Fierbea cetatea. Toți voiră A ști, cuprinși de-nfrigurare: „Dar cine e Acesta, oare?!” „El e Prorocul, e Iisus Din Nazaret!” – unii au spus. Apoi, în Templul Domnului, Iisus simți-n inima Lui, Un junghi, atunci când a pătruns Și l-a văzut ce a ajuns. Pe cei ce-n Templu se aflau – Pe cei care negoț făceau – Furios, Iisus i-a alungat. Tarabele le-a răsturnat Zarafilor, iar pe acei Neguțători de porumbei, I-a scos afară și le-a zis: „Adevărat e ce s-a scris: „O casă, pentru rugăciune, E casa Mea”, și se mai spune Că „Voi sunteți aceia cari, În peșteră, pentru tâlhari, Ați prefăcut-o.” Vai, de voi!” Vreo câțiva orbi și șchiopi, apoi, La El, în Templu, au intrat. Iisus, pe toți, i-a vindecat. Dar preoții cei mai de seamă, Lipsiți de cea mai mică teamă De Dumnezeu, când au văzut Minunile ce le-a făcut – Și-asemeni, când au auzit Cum că Iisus e preamărit, Că pruncii chiar, strigau „Osana, Fiu al lui David!” – atunci cana Mâniei lor s-a încărcat, Și, pe Iisus, L-au întrebat: „I-auzi pe-aceștia ce vorbesc?” „Sigur că da. Ei împlinesc Ceea ce în Scripturi s-a scris, Acel cuvânt care a zis: „Tu, laude, din gura lor – A pruncilor, sugarilor – Ți-ai scos!” Apoi, El i-a lăsat Și în Betania-a plecat. Cu-ai Săi, acolo, a rămas – În noaptea ‘ceea – de au mas. În zori, pe când se întorceau Iar în cetate, toți erau Înfometați. Când au zărit Acel smochin pipernicit, Crescând chiar lângă drumul lor, S-au bucurat, sperând că vor Găsi vreo fructă, de mâncat. Dar n-au găsit. L-a blestemat, Atunci, pe-acel smochin, Iisus: „În veci, să nu ai rod!” – i-a spus. Pe loc, smochinul s-a uscat. Ai Săi discipoli s-au mirat: „De necrezut e ce-am văzut! În ce fel, oare, s-a putut Usca smochinu-ntr-o clipită?!” Iisus le-a spus: „De întărită Va fi credința voastră-n voi, Mai mari minuni veți face-apoi, Decât ceea ce ați văzut, Smochinului, că i-am făcut. Cum i-am zis eu, smochinului, La fel și voi, când muntelui, O să îi spuneți, cu credință „În mare, fugi!”, cu neputință Este să nu fiți ascultați. Crezând, chiar munții îi mutați. Tot ce veți cere Domnului, Tot ce voiți din partea Lui, De cu credință Îl rugați, Să știți că o să căpătați!”