Luca 20:20-40

De-atuncea, ei au încercat Să Îl pândească, ne-ncetat, Și mulți iscoditori au pus, Să stea în preajma lui Iisus. Aceștia doar se prefăceau Neprihăniți, și căutau, Mereu, capcane a-I întinde – Cu vorbe – ca să-L poată prinde, Voind – mânați de ura firii – Să-L dea-n puterea stăpânirii, Pe mâna dregătorului. Astfel, iscoditorii Lui, Prinzând prilej, grabnic, s-au dus În fața Sa și-apoi, I-au spus: „Învățătorule, venim, La Tine, pentru că noi știm, Că drept, norodu-ai învățat Și că, nicicând, n-ai căutat A privi fața omului, Ci-l înveți, calea Domnului, În adevăr. Deci, Tu cum vezi Problema birului? Ce crezi? Cezarului – am vrea să știm – Se cade, bir, să îi plătim?” El le-a știut gândul ascuns, De-acea, astfel, le-a răspuns: „De ce-ncercați, vicleni să fiți Și vreți ca să Mă ispitiți? Dați-Mi un ban! Ei, ce vedeți? Ce e înscris pe el? Spuneți! Al cui e chipul desenat Și slova ce s-a încrustat, Aici, pe fața banului?” „Toate-s ale Cezarului!” – Au răspuns ei. „E-adevărat! Atuncea, dați – ce e de dat – Cezarului, iar Domnului, Să-I dați ceea ce este-al Lui!” Astfel, văzând că n-au putut, Cu vorbe-al prinde, au tăcut Cu toții și s-au minunat De-acel răspuns, ce le-a fost dat. Abia sfârșiră Fariseii, Că și sosiră Saducheii – Cei cari nu cred în înviere. S-au dus, deci, la Iisus, spre-ai cere Părerea, iar unul a zis: „Învățătorule, a scris Moise, că de-ntâmpla-se-va Și o să moară cineva, Fără să fi avut copii, Atuncea, fratele său – știi – Va trebui să se însoare Cu văduva acelui care Murit-a și să îi ridice Urmași – căci Moise așa zice. Au fost dar, șapte frați odat’; Primul, din ei, s-a însurat, Dar a murit făr’ a lăsa Vreun copilaș, în urma sa. Astfel, nevasta mortului Rămase, la fratele lui. Din lume, când el a plecat, Feciori – în urmă-i – n-a lăsat. Al treilea s-a căsătorit Cu văduva, dar a murit Curând, fără copii, și el. Toți șapte au pățit la fel. După ce i-a-ngropat pe toți, Muri femeia. Dacă poți, Ne spune: când vor învia Toți oamenii, atuncea, ea, A cărui frate, va să fie, Căci tuturor, le-a fost soție?” Toți așteptau răspunsul Lui; El zise: „Fiii veacului Acesta, se căsătoresc. Dar cei ce vrednici se găsesc – Cu parte-n veacul viitor Și la-nvierea morților – Nu se mărită, nu se-nsoară, Pentru că ei n-au să mai moară. Ei precum îngeri-au să fie. Ai Domnului fii, pe vecie, Sunt ei, căci toți acești copii, Vor fi ai învierii fii. Dar, de-acel fapt, că morți-nvie, Chiar Moise-n a lui carte, scrie, Unde, de „Rug”, el ne vorbește Și când, pe Domnul, Îl numește Drept „al lui Avram Dumnezeu, Al lui Isac și Iacov”. Eu Vreau să vă spun, acum, ceva: Să nu gândească cineva Că Dumnezeu e-al morților. El este Domnul viilor, Căci toți sunt vii, în fața Lui.” Din cei, ce-n jurul Domnului Iisus Hristos, s-au adunat, Mulți cărturari au cuvântat: „Învățătorule-ai vorbit, În felul cel mai potrivit.” Apoi, nimeni nu i-a mai pus, Vreo întrebare, lui Iisus.