Exodul 20:1-7

Atuncea, Domnul a vorbit Și aste vorbe le-a rostit: „Eu, Domnul sunt și sunt mereu, Al lui Israel Dumnezeu. Din al Egiptului ținut, În care rob ai fost făcut – Din a robiei casă-amară – Eu, Dumnezeu, te-am scos afară. De-aceea, ia aminte bine: Să nu ai, afară de Mine, Alți dumnezei, cumva, vreodată. Nu îți vei face, niciodată, Un chip cioplit, vreo-nfățișare Să semene cu lucruri care Aflate sus, în ceruri, sânt, Sau jos aflate, pe pământ; Și-asemeni, nici în apa care, Își are loc de așezare, Mai jos decât acest pământ. La toate-acestea câte sânt, Să nu te-nchini – să te ferești – Și nu cumva să le slujești. Căci al tău Domn și Dumnezeu, Întotdeauna, voi fi Eu. Eu sunt un Dumnezeu gelos, Cari pedepsește, ne-ndoios, Greșelile părinților, Până și în copiii lor – Al treilea și-al patrulea ram E pedepsit, din neam în neam, La toți cari ură Îmi nutresc. Însă, de cei cari Mă iubesc Și Îmi păzesc, neîncetat, Poruncile pe cari le-am dat, Eu Mă îndur, de al lor ram, Până la al mielea neam. Să nu ia-n deșert, cineva, Numele Domnului, cumva. Căci Dumnezeu, nepedepsit – Pe cel care a îndrăznit Să ia-n deșert Numele Lui – Nu o să-l lase. Nimănui, Acest fapt, nu-i e-ngăduit, Și aspru fi-va pedepsit.