Deuteronomul 15:7-11

Atunci când ai să locuiești În țara pe cari o primești Tu, de la Domnul – și-o să fie, Acolo, prins de sărăcie, Un frate-al tău – să te ferești Ca, inima, să-ți împietrești Față de el. Necontenit, Sprijin să-i dai celui lipsit Și nu-ți închide mâna ta Când, înainte, îți va sta, Ci dimpotrivă, să-l ajuți. Deschide-ți mâna să-mprumuți Pe al tău frate, ca astfel, Să poată face față el, Nevoii ce-o să-l încolțească, Să poată și el să trăiască. Ai grijă dar, să nu faci rău Și să rostești, în gândul tău: „Anul iertării – cum se știe – Iată, curând, are să vie!” Deci nu cumva, milă, să n-ai, De frate’ tău și să nu-i dai, Căci împotriva ta – mereu – El va striga la Dumnezeu, Și vei ajunge vinovat – În fața Lui – de-acest păcat. Tu trebuie ca să îi dai Fratelui tău, ceea ce ai. Când îl ajuți pe frate’ tău, Să nu cumva să-ți pară rău, Căci binecuvântat, mereu, De către Domnul Dumnezeu, Vei fi, în tot ce-ai să lucrezi, Dacă-n ăst fel, tu procedezi. Întotdeauna – să se știe – Săraci, în țară, au să fie. De-aceea, azi, când vă vorbesc, Eu, tuturor, vă poruncesc: Deschideți mâna, ne-ncetat, Față de-al vost’ frate aflat În strâmtorare și-n nevoi, Față de cei care, la voi, Săraci vor fi și, negreșit, Față de cel ce e lipsit.”