Iată cuvintele pe care Amos le-a spus, acela care De la Tecoua se trăgea Și-a fi păstor se dovedea. Vedeniile-acestea, el Le are, despre Israel, Din vremea-n care, împărat – În Iuda – Ozia a stat, În timp ce-n Israel ședea Ieroboam de stăpânea. Ieroboam este cel care, Părinte, pe Ioas, îl are. Aste vedenii și cuvinte, Cu doi ani doar, mai înainte De-acel cutremur de pământ, Se dovedesc precum că sânt. El zise: „Din Sion răcnește Și din Ierusalim pornește, Răsunând, glasul Domnului. Uscat, vârful Carmelului Se-nalță-n zare, plângător. Pășunile păstorilor, Unde turme hălăduiesc, Sunt întristate și jelesc.”
Citește Amos 1
Împărtășește
Compară toate versiunile: Amos 1:1-2
12 zile
Amos, un predicator de țară, merge în orașul mare și condamnă căile lor păcătoase, spunând că toți suntem responsabili în fața lui Dumnezeu, conform luminii pe care El ne-a dat-o. Călătoriți zilnic prin Amos în timp ce ascultați studiul audio și citiți versete selectate din Cuvântul lui Dumnezeu.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri