1 Corinteni 15:14-19
1 Corinteni 15:14-19 BIV2014
Și dacă e adevărat, Precum că mort este Iisus, Atunci, toate ce vi le-am spus – Tot ce v-am propovăduit – Zadarnice, s-au dovedit. Zadarnică-i credința noastră Și, tot la fel, e și a voastră. Ba încă, fraților, să știți, Că noi suntem descoperiți Ca martori ai lui Dumnezeu, Cari, mincinoși, suntem, mereu; Fiindcă noi, cu toți, am spus, Precum că pe Hristos Iisus, El, dintre morți, L-a înviat, Fără a fi adevărat, Pentru că toată lumea știe, Că morții n-au să mai învie. Căci dacă morții nu-nviază, Atuncea, sigur, că urmează, Ca să se spună, imediat, Că nici Hristos n-a înviat. Iar dacă n-a-nviat Hristos, Credința voastră – ne-ndoios – Este zadarnică, să știți, Pentru că voi sunteți pieriți, În ale voastre mari păcate, Ce nu mai pot a fi iertate. Se poate spune, prin urmare, Precum că toți aceia care Au adormit dar, în Hristos, Pierduți se află, ne-ndoios. Dar dacă noi, însă, ne-am pus, Nădejdea, în Hristos Iisus, Doar pentru viața ce-o avem, Cu siguranță, că suntem, Cei mai nenorociți, aflați Între toți oamenii, dragi frați!





