Dumnezeule, scapă-mă; pentru că apele au ajuns până la gâtul meu! Mă afund în mâl; și nu mai găsesc loc tare. Intru în adâncimile apei și sunt înghițit de ea. Am obosit strigând. Mi s-a uscat gâtul. Mi se topesc ochii în timp ce mă consum așteptând intervenția Dumnezeului meu. Cei care mă urăsc fără motiv, sunt mai mulți decât firele de păr de pe capul meu. Atât de mulți sunt cei care vor să mă distrugă! Ei îmi sunt dușmani fără (să aibă vreun) motiv. Trebuie să dau înapoi ce nu am furat. Dumnezeule, Tu îmi cunoști imprudența. Păcatele mele nu Îți sunt ascunse. Stăpâne, Doamne, Tu care ești Conducătorul armatelor, îmi doresc ca aceia care speră în Tine, să nu se rușineze din cauza mea! Dumnezeul lui Israel, vreau ca aceia care Te caută, să nu roșească din cauza mea! Tu ai făcut ca desconsiderarea și dezonoarea să îmi acopere fața. Frații mei mă consideră un străin. Sunt privit ca pelerin de către fiii mamei mele; pentru că pasiunea pentru casa Ta mă consumă, iar jignirile celor care Te defăimează, au căzut peste mine! Când plâng și postesc, ei mă ridiculizează. Când îmbrac sacul de jale, ei îmi compromit imaginea între ceilalți oameni. Cei care stau la poarta orașului vorbesc (negativ) despre mine. Aceia care se îmbată, cântă despre mine.
Citește Psalmii 69
Partajează
Atunci voi lăuda prin cântec numele lui Dumnezeu; și îl voi glorifica prin mulțumiri. Acest lucru va fi mai agreat de Iahve decât un bou sau un vițel care are coarne și copite. Cei exploatați vor vedea (ce se întâmplă); și se vor bucura. Să trăiască inima voastră – a celor care căutați pe Dumnezeu; pentru că Iahve ascultă pe oamenii săraci și nu îi desconsideră pe aceia din poporul Lui care au fost luați captivi! Să-L laude cerul și pământul, mările și toate vietățile care se mișcă în ele; pentru că Dumnezeu va salva Sionul și va (re)construi orașele (locuite de urmașii) lui Iuda! Ei vor locui acolo și le vor moșteni. Urmașii sclavilor Săi le vor moșteni (în continuare); și cei care iubesc numele Lui, vor locui acolo.
Compară toate versiunile: Psalmii 69:1-12, 30-36
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri