YouVersion
Pictograma căutare

Proverbe 18

18
1Omul nesociabil și permanent nemulțumit, dorește (să se facă) numai ce îi place lui. El sfidează orice înțelepciune. 2Omului prost nu îi place învățătura; ci doar vrea ca părerea lui să fie cunoscută. 3Desconsiderarea vine odată cu răutatea; și reproșul apare împreună cu rușinea. 4Cuvintele pe care le pronunță gura unui om sunt ca niște ape adânci; iar izvorul înțelepciunii este ca un pârâu (permanent) curgător. 5Nu este bine să susții cauza omului rău, dar nici să nedreptățești pe cel nevinovat în procesul care i-a fost intentat. 6Buzele prostului produc ceartă; și gura lui cere lovituri. 7Gura celui prost îi produce ruina; și buzele îi sunt o capcană pentru sufletul lui. 8Cuvintele defăimătorului sunt (pentru cei care le ascultă) ca niște prăjituri care alunecă până în stomac. 9Omul leneș în lucrul lui este frate cu cel care distruge. 10Numele lui Iahve este un turn tare; iar cel corect fuge în el și este protejat. 11Averea este un oraș fortificat pentru omul bogat; iar el și-o imaginează ca fiind un zid înalt (care îl protejează). 12Înainte de propria lui distrugere, omul devine arogant; dar modestia merge înaintea gloriei. 13Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie și își atrage rușinea. 14Spiritul omului îl încurajează când este bolnav; dar cine poate consola un spirit deprimat? 15Mintea oamenilor care au discernământ, obține cunoaștere; și urechea celor înțelepți caută (să audă) învățătura. 16Un dar deschide uși celui care îl oferă; și îl (con)duce în prezența oamenilor care au autoritate. 17Primul care își susține cauza, pare să aibă dreptate doar până vine altul și îi pune întrebări. 18Tragerea la sorți întrerupe neînțelegerile și decide între oamenii care vor să se impună. 19Un frate nedreptățit este mai greu de câștigat decât un oraș fortificat; și neînțelegerile sunt (greu de depășit) ca porțile închise ale unui oraș. 20Omul se poate sătura din ce produce cu gura lui; și buzele îi oferă posibilitatea să aibă abundență. 21Cuvintele pronunțate cu limba, decid viața și moartea; iar cei care iubesc această practică, îi vor mânca fructele. 22Când un om își ia o soție care îi este plăcută, găsește fericirea; și primește astfel o favoare de la Iahve. 23Săracul vorbește implorând milă; dar bogatul răspunde cu duritate. 24Cine are mulți prieteni, poate ajunge la dezastru; dar există (și) un prieten care te apreciază mai mult decât un frate.

Selectat acum:

Proverbe 18: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate