YouVersion
Pictograma căutare

2 Regi 8

8
1Elisei i-a spus femeii căreia îi înviase fiul: „Pregătește-te și pleacă din țară împreună cu familia ta. Locuiește unde vei putea; pentru că Iahve a decis să facă să vină peste țară o foamete care va dura șapte ani; și aceasta deja a început!” 2Femeia a procedat imediat așa cum îi spusese omul lui Dumnezeu. A plecat împreună cu familia ei și a locuit în Filistia pentru un timp de șapte ani. 3La sfârșitul celor șapte ani, femeia s-a întors din Filistia și a venit la rege ca să îi prezinte o cerere pentru casa și pentru pământul ei. 4Regele tocmai vorbea cu Ghehazi – slujitorul omului lui Dumnezeu – și-i zicea: „Te rog să îmi relatezi toate lucrurile remarcabile făcute de Elisei!” 5Chiar în momentul în care Ghehazi îi povestea regelui cum a înviat Elisei un mort, a intrat acea femeie al cărei fiu fusese înviat de Elisei. Ea venise acolo ca să îi prezinte regelui acea cerere referitoare la casa și la pământul ei. Atunci Ghehazi a zis: „O, rege, stăpânul meu, aceasta este femeia despre care vorbeam; și acela este fiul ei care a fost înviat de Elisei!” 6Regele a întrebat-o pe femeie (despre acest lucru); și ea i-a relatat totul. Apoi regele i-a dat un servitor care să o slujească (pentru rezolvarea problemei ei), zicându-i: „Să i se retrocedeze tot ce a fost al ei, împreună cu tot venitul pământului pe care l-a avut în proprietate – din ziua în care a plecat din țară și până acum!” 7Elisei venise la Damasc. În acest timp, Ben-Hadad – regele Aramului – era bolnav. El a fost anunțat că a venit omul lui Dumnezeu. 8Regele i-a zis lui Hazael: „Ia cu tine un dar, du-te, întâlnește-te cu omul lui Dumnezeu și întreabă-L pe Iahve prin el, spunându-i: «Mă voi vindeca de această boală?»” 9Hazael s-a dus să se întâlnească cu Elisei; și a luat cu el – ca dar – patruzeci de cămile încărcate cu tot ce era mai bun în Damasc. Când a ajuns la Elisei, s-a prezentat în fața lui și i-a zis: „Fiul tău – Ben-Hadad, regele Aramului – m-a trimis la tine să te întreb dacă se va vindeca de boala lui.” 10Elisei i-a răspuns: „Du-te și spune-i: «Cu certitudine, te vei vindeca», deși Iahve mi-a arătat că va muri.” 11Apoi el a privit fix spre Hazael și s-a uitat la el până când acesta s-a jenat. Apoi omul lui Dumnezeu a început să plângă. 12Hazael l-a întrebat: „De ce plângi, stăpâne?” Iar el a răspuns: „Pentru că știu răul pe care îl vei face israelienilor. Vei da foc orașelor lor fortificate, îi vei omorî cu sabia pe tinerii lor, îi vei tăia în bucăți pe copiii lor și le vei rupe uterul femeilor însărcinate!” 13Hazael i-a zis: „Cum ar putea slujitorul tău – un biet câine – să facă un lucru atât de mare?” Elisei i-a răspuns: „Iahve mi-a arătat că vei fi regele Aramului.” 14Apoi Hazael a plecat de la Elisei și s-a întors la stăpânul lui, care l-a întrebat: „Ce ți-a spus Elisei?” El i-a răspuns: „Mi-a zis că în mod cert, te vei vindeca.” 15Dar a doua zi, Hazael a luat o pânză netedă; și după ce a înmuiat-o în apă, a întins-o pe fața regelui care a murit… Apoi, în locul lui a guvernat Hazael. 16În al cincilea an al guvernării lui Ioram – fiul lui Ahab, regele teritoriului numit Israel – în timp ce Iehoșafat era rege în teritoriului numit Iuda, a început să guverneze Iehoram – fiul lui Iehoșafat –, ca rege în „Iuda”. 17El avea vârsta de treizeci și doi de ani când a devenit rege; și a guvernat la Ierusalim un timp de opt ani. 18Iehoram a trăit conform modelului regilor lui Israel; și a făcut ce este rău în relația lui cu Iahve – exact cum procedase familia lui Ahab – pentru că soția lui era chiar o fiică a lui Ahab. 19Totuși Iahve nu a dorit să distrugă total pe cei care locuiau în teritoriul numit Iuda – din cauza lui David – sclavul Său – pentru că îi promisese că va da pentru totdeauna o lumină atât lui cât și urmașilor lui. 20Pe vremea guvernării lui Iehoram, Edom s-a revoltat împotriva dominării israelienilor din teritoriul numit Iuda; și astfel, și-a ales propriul lui rege. 21Atunci Iehoram a traversat în Țair împreună cu toate carele lui. Edomiții îl înconjuraseră – atât pe el, cât și pe conducătorii carelor. Dar Iehoram s-a sculat în mijlocul nopții și a scăpat din încercuire; iar armata lui s-a retras. 22Revolta lui Edom împotriva dominării exercitate de israelienii din teritoriul numit Iuda, continuă de atunci și până astăzi. Tot în acea perioadă s-a revoltat și Libna. 23Celelalte fapte ale lui Iehoram și tot ce a făcut el, oare nu sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor din teritoriul numit Iuda”? 24Iehoram s-a culcat lângă părinții lui și a fost înmormântat lângă ei, în „Orașul lui David”. În locul lui a început să guverneze Ahazia, fiul lui. 25În al doisprezecelea an al guvernării lui Ioram – fiul lui Ahab, regele lui „Israel” – a început să guverneze Ahazia – fiul lui Iehoram – ca rege al celor din „Iuda”. 26Ahazia avea vârsta de douăzeci și doi de ani când a devenit rege; și a guvernat la Ierusalim un an. Numele mamei lui era Atalia – o nepoată a lui Omri, regele lui „Israel”. 27Și Ahazia a trăit asemănător familiei lui Ahab, făcând ce este rău în relația lui cu Iahve. A procedat exact ca familia lui Ahab, pentru că era căsătorit cu cineva din familia lui Ahab. 28El s-a dus cu Ioram – fiul lui Ahab – ca să lupte împotriva lui Hazael – regele Aramului – la Ramot-Ghilad. Dar acolo arameii l-au rănit pe Ioram. 29Regele Ioram s-a întors la Izreel, ca să se vindece de rănile pe care i le cauzaseră arameii la Rama în timpul luptei cu Hazael, regele Aramului. Atunci Ahazia – fiul lui Iehoram, regele lui „Iuda” – s-a dus la Izreel ca să îl vadă pe Ioram – fiul lui Ahab – pentru că era rănit.

Selectat acum:

2 Regi 8: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate