YouVersion
Pictograma căutare

2 Regi 13

13
Domnia lui Iehoahaz peste Israel
1Iehoahaz, fiul lui Iehu, a început să domnească peste Israel în Samaria, în al douăzeci și treilea an al lui Ioaș, fiul lui Ahazia, și a domnit timp de șaptesprezece ani. 2El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, trăind în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, și nu s-a depărtat de ele. 3Domnul S-a mâniat pe Israel și l-a dat pentru multe zile pe mâna lui Hazael, regele Aramului, și pe mâna lui Ben-Hadad, fiul său.
4Iehoahaz a căutat fața Domnului, și Domnul l-a ascultat pentru că a văzut felul în care Israel era asuprit, căci regele Aramului îi asuprea. 5Prin urmare, Domnul i-a dat lui Israel un eliberator și poporul a scăpat din mâna arameilor. Și fiii lui Israel au locuit în corturile lor,#13:5 Expresie ebraică cu sensul de au locuit în siguranță în propriile lor case. ca mai înainte. 6Dar, cu toate acestea, ei nu s-au depărtat de păcatele familiei lui Ieroboam, care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, ci au umblat în ele. De asemenea, stâlpul Așerei a rămas în continuare în picioare în Samaria.
7El nu i-a mai lăsat popor lui Iehoahaz, decât cincizeci de călăreți, zece care și zece mii de pedestrași, căci regele Aramului îi distrusese și îi făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare.
8Celelalte fapte ale lui Iehoahaz, tot ce a făcut el și realizările lui, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 9Iehoahaz a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în Samaria, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoaș#13:9 O variantă a numelui Ioaș..
Domnia lui Iehoaș peste Israel
10În al treizeci și șaptelea an al lui Ioaș, regele lui Iuda, Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, a început să domnească peste Israel, în Samaria, și a domnit timp de șaisprezece ani. 11El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și nu s-a depărtat de niciunul dintre păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. 12Celelalte fapte ale lui Iehoaș, tot ce a făcut el și realizările lui în timpul războiului cu Amația, regele lui Iuda, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 13Iehoaș a adormit alături de strămoșii săi și în locul lui a domnit Ieroboam. Ioaș a fost înmormântat în Samaria, alături de regii lui Israel.
14Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care urma să moară.
Iehoaș, regele lui Israel, s-a dus la el și a plâns înaintea lui, zicând:
‒ Părintele meu! Părintele meu! Carul lui Israel și călăreții lui!
15Elisei i-a zis:
‒ Ia un arc și niște săgeți!
Și el a luat un arc și niște săgeți.
16Apoi i-a zis regelui lui Israel:
‒ Acum încordează arcul cu mâna ta!
După ce a încordat arcul cu mâna lui, Elisei și-a pus mâinile pe mâinile regelui.
17Elisei a zis:
‒ Deschide fereastra dinspre est!
Și el a deschis-o.
Elisei i-a zis:
‒ Trage!
Și el a tras.
Apoi Elisei a zis:
‒ Aceasta este săgeata victoriei Domnului, o săgeată a victoriei împotriva lui Aram, căci tu îi vei lovi pe aramei la Afek până îi vei nimici.
18Apoi i-a zis:
‒ Ia săgețile!
Și el le-a luat.
Apoi i-a zis regelui lui Israel:
‒ Lovește pământul cu ele!
El a lovit pământul de trei ori, și apoi s-a oprit.
19Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el și i-a zis:
‒ Ar fi trebuit să lovești de cinci sau de șase ori, și atunci i-ai fi lovit pe aramei până i-ai fi nimicit. Acum, însă, îi vei învinge doar de trei ori.
20Elisei a murit și a fost înmormântat. În anul următor, niște cete de moabiți au invadat țara. 21Când niște bărbați care îngropau un mort au văzut una dintre aceste cete, s-au grăbit și au aruncat trupul mortului în mormântul lui Elisei.#13:21 Fiind săpat în piatră, mormântul trebuia să se pregătească din timp. Din cauza invaziei moabite însă, trupul a fost pus într-un mormânt deja ocupat; practica era folosită în acea vreme, însă înainte de a așeza un alt trup în mormânt oasele celui ce fusese înmormântat acolo erau scoase și păstrate într-un osuar (niște cufere din lemn sau din piatră), lucru care n-a mai fost posibil în situația aceea. Când trupul mortului a atins oasele lui Elisei, omul a înviat și s-a ridicat în picioare.
22Hazael, regele Aramului, l-a asuprit pe Israel în toate zilele vieții lui Iehoahaz. 23Totuși, Domnul Și-a arătat bunăvoința față de ei, a avut milă de ei și S-a întors spre ei datorită legământului Său cu Avraam, Isaac și Iacov. El n-a dorit să-i distrugă și, până acum, nu i-a alungat din prezența Lui.
24Hazael, regele Aramului, a murit, iar în locul lui a domnit fiul său Ben-Hadad. 25Atunci Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, a luat înapoi din mâna lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetățile pe care le cucerise Hazael de la Iehoahaz, tatăl său. Iehoaș l-a învins de trei ori și, astfel, a luat înapoi cetățile lui Israel.

Selectat acum:

2 Regi 13: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate