Promisiuni pentru fiecare zi

Devoțional

O viață de durată

„El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă.” – Psalmul 23:2

Ai o viață de durată? Poate că te-ai surprins spunând lucruri de genul: „Nu mai pot face asta. Nu pot s-o țin așa la nesfârșit.” Când faci astfel de comentarii, de fapt spui: „Știu că am limite și că le-am ajuns, dar o să le ignor și voi vedea cât de mult mai pot s-o duc așa.”

Corpul nostru ne avertizează atunci când forțăm nota, printr-o durere aici sau o rană acolo. Dar ne gândim că vom fi în regulă și ignorăm avertismentele, până când suntem prea bolnavi să le ignorăm.

Nu sunt mândră de acest lucru, dar în primii 20 de ani de slujire m-am simțit îngrozitor din punct de vedere fizic. Am mers la doctori și am încercat tot felul de pastile și vitamine. Doctorii au încercat să-mi spună că îmi forțam limitele, dar i-am ignorat. M-am forțat mereu să călătoresc peste tot, să îmi respect programările de vorbit, întâlnirile și așa mai departe, pur și simplu, epuizându-mă.

Într-un final, mi-am dat seama că nu puteam ignora sfatul lui Dumnezeu de a ne odihni și să nu plătim un preț pentru asta. Așa că am făcut niște schimbări și acum mă simt mai bine ca niciodată.

Dacă ai o viață nesănătoasă, nu mai amâna schimbările pe care trebuie să le faci. Nu aștepta până se întâmplă ceva, precum o tulburare nervoasă sau o problemă cu inima. Fă schimbări acum, pentru a trăi viața pe care Dumnezeu vrea să o trăiești.

Când trăieși cum vrea Dumnezeu, îți garantez că vei descoperi un nou nivel de pace în viața ta.

Rugăciune

Doamne, arată-mi domeniile deficitare din viața mea. Ți le încredințez. Condu-mă în odihna și pacea Ta astăzi, astfel încât să mă pot bucura de viață și să Te slujesc în anii care vor veni.