Isaia 62
62
Venirea mântuirii
1De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui și izbăvirea lui, ca o făclie care s-aprinde. 2Atunci neamurile vor vedea#Cap. 60:3. mântuirea ta, și toți împărații – slava ta; și-ți#Vers. 4,12 Cap. 65:15 vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului. 3Vei fi o cunună#Zah. 9:16. strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău. 4Nu#Os. 1:10. 1Pet. 2:10. te vor mai numi „Părăsită”#Cap. 49:14; 54:6,7. și nu-ți vor mai numi pământul un pustiu#Cap. 54:1., ci te vor numi „Plăcerea Mea este în ea” și țara ta o vor numi Beula (Măritată), căci Domnul Își pune plăcerea în tine și țara ta se va mărita iarăși. 5Cum se unește un tânăr cu o fecioară, așa se vor uni fiii tăi cu tine și, cum se bucură mirele de mireasa lui, așa#Cap. 65:19. se va bucura Dumnezeul tău de tine. 6Pe zidurile tale, Ierusalime, am#Ezec. 3:17; 33:7. pus niște străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte. Voi, care-I aduceți aminte Domnului de el, nu vă odihniți deloc! 7Și nu-I dați răgaz până nu va așeza din nou Ierusalimul și-l va face o#Cap. 61:11. Țef. 3:20. laudă pe pământ! 8Domnul a jurat pe dreapta Lui și pe brațul Lui cel puternic, zicând: „Nu voi mai da#Deut. 28:31. Ier. 5:17. grâul tău hrană vrăjmașilor tăi și fiii străinului nu vor mai bea vinul tău, pentru care tu te-ai ostenit. 9Ci cei ce vor strânge grâul, aceia îl vor mânca și Îl vor lăuda pe Domnul, și cei ce vor face vinul, aceia îl vor bea în#Deut. 12:12; 14:23,26; 16:11,14. curțile Locașului Meu celui sfânt.” 10Treceți, treceți pe porți! Pregătiți#Cap. 40:3; 57:14; 11:12. o cale poporului! Croiți, croiți drum, dați pietrele laoparte! Ridicați un steag peste popoare! 11Iată ce vestește Domnul până la marginile pământului: „Spuneți-i#Zah. 9:9. Mat. 21:5. Ioan 12:15. fiicei Sionului: «Iată#Cap. 40:10. Apoc. 22:12., Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El și răsplătirile merg înaintea Lui.»” 12Ei vor fi numiți „Popor sfânt, răscumpărați ai Domnului”. Iar pe tine te vor numi „Cetate căutată și nepărăsită”#Vers. 4.
Selectat acum:
Isaia 62: EDC100
Evidențiere
Împărtășește
Copiază

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023
© copyright the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2023
Află mai multe despre Biblia Dumitru Cornilescu 2024