YouVersion
Pictograma căutare

Matei 8

8
Vindecarea unui lepros
1Și după ce s‐a pogorât de pe munte, l‐au urmat gloate multe. 2Și#Mc. 1.40, etc. iată, un lepros s‐a apropiat de el și i s‐a închinat zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești. 3Și Isus a întins mâna și l‐a atins, zicând: Voiesc, fii curățit. Și îndată lepra lui a fost curățită. 4Și Isus îi zice: Vezi#Cap. 9.30. Mc. 5.43. să nu spui la nimeni, ci mergi, arată‐te preotului și adu darul pe care l‐a rânduit#Lev. 14.3, 4, 10. Lc. 4.14. Moise, spre mărturie lor.
Vindecarea robului unui sutaș
5Și când#Lc. 7.1, etc. a intrat în Capernaum, s‐a apropiat de el un sutaș, rugându‐l 6și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă slăbănog, chinuindu‐se cumplit. 7Și îi zice: Voi veni și‐l voi însănătoși. 8Și sutașul a răspuns și a zis: Doamne, nu#Lc. 15.19, etc. sunt vrednic ca să intri sub acoperișul meu, ci zi#Ps. 107.20. numai cu un cuvânt și sluga mea se va tămădui. 9Căci și eu sunt un om sub stăpânire, având sub mine însumi ostași, și zic acestuia: Du‐te. Și se duce. Și altuia: Vino. Și vine. Și robului meu: Fă aceasta. Și face. 10Și când a auzit Isus, s‐a mirat și a zis celor ce‐l urmau: Adevărat vă spun: n‐am găsit nici în Israel atâta credință. 11Dar vă spun că mulți#Gen. 12.3. Is. 2.2, 3; 11.10. Mal. 1.11. Lc. 13.29. Fapte. 10.15; 11.18; 14.27. Rom. 15.9. etc. Ef. 3.6. vor veni de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam și Isaac și Iacov în Împărăția Cerurilor, 12iar#Cap. 21.43. fiii împărăției vor#Cap. 13.42, 50; 22.13; 24.51; 25.30. Lc. 13.28. 2 Pet. 2.17. Juda. 13. fi aruncați în întunericul de afară: acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. 13Și Isus a zis sutașului: Du‐te, fie‐ți cum ai crezut. Și sluga s‐a tămăduit în ceasul acela.
Vindecarea soacrei lui Petru și a mai multor bolnavi
14Și când a venit Isus#Mc. 1.29‐31. Lc. 4.38, 39. în casa lui Petru, a văzut pe soacra#1 Cor. 9.5. acestuia zăcând acolo și prinsă de friguri. 15Și i‐a atins mâna și au lăsat‐o frigurile. Și ea s‐a sculat și‐i slujea. 16Și când s‐a făcut seară#Mc. 1.32, etc. Lc. 4.40, 41., i‐au adus mulți îndrăciți și a scos afară duhurile prin cuvânt și a tămăduit pe toți care erau bolnavi, 17ca să împlinească ce s‐a zis prin Isaia prorocul, care zice: El#Is. 53.4. 1 Pet. 2.24. însușii a luat slăbiciunile noastre și a purtat bolile noastre.
Cum să urmăm pe Isus
18Și când a văzut Isus gloate multe împrejurul său a poruncit să treacă dincolo. 19Și#Lc. 9.57, 58. unul, un cărturar, s‐a apropiat și i‐a zis: Învățătorule, te voi urma oriunde vei merge. 20Și Isus îi zice: Vulpile au vizuini și păsările cerului au locuințe, dar Fiul omului n‐are unde să‐și plece capul. 21Și un#Lc. 9.59, 60. altul dintre ucenici i‐a zis: Doamne, dă‐mi#1 Reg. 19.20. voie mai întâi să mă duc și să îngrop pe tatăl meu. 22Dar Isus îi zice: Urmează‐mă și lasă morții să‐și îngroape pe morții lor.
Potolirea furtunii
23Și când a intrat în corabie, ucenicii lui l‐au urmat. 24Și#Mc. 4.37, etc. Lc. 8.23, etc. iată s‐a făcut o furtună cumplită pe mare, încât corabia se acoperea de valuri: iar el dormea. 25Și s‐au apropiat de el și l‐au deșteptat, zicând: Doamne, scapă‐ne; pierim! 26Și el le zice: De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor? Atunci s‐a sculat#Ps. 65.7; 89.9; 107.29., a certat vânturile și marea și s‐a făcut o liniște mare. 27Și oamenii s‐au mirat zicând: Ce fel de om este acesta, că și vânturile și marea îl ascultă?
Doi îndrăciți sunt tămăduiți
28Și când#Mc. 5.1, etc. Lc. 8.26, etc. a venit el dincolo, în ținutul Gadarenilor, l‐au întâmpinat doi îndrăciți, ieșind din morminte, foarte înfuriați, încât nimeni nu putea trece pe calea aceea. 29Și iată, au strigat zicând: Ce avem noi cu tine, Isuse, Fiu al lui Dumnezeu? Ai venit aici ca să ne chinuiești mai înainte de vreme? 30Și departe de ei era o turmă de porci mulți, păscând. 31Și dracii îl rugau zicând: Dacă ne scoți afară, trimite‐ne în turma de porci. 32Și el le‐a zis: Mergeți. Iar ei au ieșit și s‐au dus în turma de porci. Și iată, toată turma s‐a repezit de pe râpă în mare și a pierit în ape. 33Iar cei ce îi pășteau au fugit și s‐au dus în cetate și au spus toate și cele întâmplate cu îndrăciții. 34Și iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus. Și când l‐au văzut, l‐au#Deut. 5.25. 1 Reg. 17.18. Lc. 5.8. Fapte. 16.39. rugat să treacă din hotarele lor.

Selectat acum:

Matei 8: VDCL

Evidențiere

Copiază

Compară

Împărtășește

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te