Matei 27:1-56

De ziuă, când s-a luminat, Grabnic, s-au strâns, să țină sfat, Bătrânii și marii preoți, Voind să hotărască toți, Pedeapsa Lui Iisus, pe care Să i-o aplice. Să-l omoare, Au hotărât, în al lor sfat. După aceea, L-au legat Și la Pilat din Pont, L-au dus. „El să Îl judece!” – și-au spus. Iuda – cel care L-a vândut – Când, că la moarte, a văzut Că, pe Iisus, L-au osândit, Speriat, amarnic s-a căit, Grăbindu-se să dea, apoi, Arginții – cei treizeci – ‘napoi, Acelora ce l-au plătit. Le-a spus dar: „Am păcătuit, Căci sângele nevinovat, Eu L-am vândut!” Ei s-au uitat, La Iuda, batjocoritor. Râzând, i-au spus zeflemitor: „Ce ne spui nouă? Treaba ta! Pleacă, și-n cale, nu ne sta!” În Templu-arginți-a aruncat Iuda, și-apoi s-a spânzurat. Strângând argintul risipit, Preoți-au zis: „Îngăduit Nu e – argintul ce se strânge, Pentru că este preț de sânge – În visteria Templului, Să-l așezăm.” Cu prețul lui – După ce-ntâi s-au sfătuit – O țarină au dobândit. Ea-i „Țarina olarilor”; Drept cimitir, străinilor, De-atunci, ea este folosită. Doar denumirea-nlocuită – Din „Țarina olarului”, I-au zis „Țarina sângelui” – I-a fost, iar noul nume dat, Până acuma, s-a păstrat. În felu-acesta s-a-mplinit, Ce Ieremia a vestit, Despre ceea ce s-a-ntâmplat: „Treizeci de-arginți, ei au luat, Drept prețul Celui prețuit, Cu care fost-a cântărit, De unii fii din Israel; Au cumpărat, apoi, cu el Un loc – cel al „olarului” – După porunca Domnului.” Iisus a fost înfățișat, Apoi, în fața lui Pilat. Acesta, binevoitor, „Ești Rege al Iudeilor?” – L-a întrebat. „Da, sunt!” – a spus, Privindu-l țintă-n ochi, Iisus. Apoi, tăcu. N-a ripostat, Când preoții L-au acuzat. „Tu n-auzi, oare, ce vorbesc, Și cât de mult Te-nvinuiesc?” – L-a întrebat Pilat. Iisus, Nici un cuvânt, însă, n-a spus, Iar dregătorul s-a mirat, Ne-nțelegând ce s-a-ntâmplat. Când Paștele se prăznuia, Mai marele obișnuia A slobozi, norodului, Un condamnat, pe voia lui. În vremea ‘ceea, s-a-ntâmplat, A fi Baraba-ntemnițat. Atunci, când preoți-au venit, La dregător, el a dorit Să înțeleagă ce voiau: „Vreți, pe Baraba, să vi-l dau?” – I-a întrebat – „ori pe Iisus, Cărui Hristos I s-a mai spus?” Să-L izbăvească-ar fi dorit, Văzând cât e de pizmuit Iisus, de către cărturari, Bătrâni și preoții cei mari; Știa că din astă pricină I-a fost adus, fără vreo vină. Pe scaunul de judecată, Ședea Pilat, iar sala toată, De-acuzatorii lui Iisus, Era ticsită. Un rob, pus De soața lui Pilat, grăbit, Intră în sală și șoptit – După ce la Pilat s-a dus – Aste cuvinte i le-a spus: „Soția ta așa a zis: „Iată că am avut un vis Și foarte mult m-am frământat! Să n-ai, cu-Acel nevinovat, Nimic de-a face, căci mi-e teamă!” Dar preoții cei mai de seamă, Noroadele-au înduplecat, Să ceară-a fi eliberat Baraba, de la închisoare, Iar pe Iisus, să Îl omoare. Pilat luă cuvântu-apoi: „Pe care vreți, din ăștia doi, Să-l slobozesc?” – a întrebat. „Vrem pe Baraba!” – a strigat Norodul, iar Pilat a spus: „Dar cu Hristosul – cu Iisus – Ce vreți să fac? Cum v-ați gândit?” „Iisus să fie răstignit!” – Răspunseră. Din nou, Pilat, „Ce va făcut?” – i-a întrebat. Gloata, mai tare, a răcnit: „Iisus să fie răstignit!” Când a văzut că nu mai poate Să-i liniștească, și că toate Eforturile întreprinse De el, de gloată-au fost respinse, Pilat, apă-ntr-un vas, a pus Și-a spălat mâinile și-a spus: „Acum, eu sunt nevinovat Și n-am să pot fi acuzat, De sângele neprihănit, Al Celui care, răstignit, Cereți să fie. Treaba voastră!” Gloata strigă: „Asupra noastră, Și peste pruncii ce-i avem, Să cadă sângele Lui, vrem!” Astfel, a fost eliberat Baraba, de către Pilat, Iar pe Iisus L-au biciuit, ‘Nainte de-a fi răstignit. Ostașii dregătorului, În curțile pretorului – Din temniță, când L-au adus – Îl așezară pe Iisus. De straie, ei L-au dezbrăcat, Și-apoi L-au pus de-a îmbrăcat O haină stacojie. Când, Sfârșit-au, le-a trecut prin gând, Să-I împletească o cunună, De spini, pe cap ca să I-o pună. O trestie a fost adusă Și-n mâna dreaptă I-a fost pusă. Apoi, s-au închinat pe rând, Cu toți, în fața Lui. Râzând, Soldații Îl batjocoreau Și, rând pe rând, Îi repetau: „Cu plecăciune ne-nchinăm, În fața Ta, și Te-ascultăm, Evlavioși, mare-mpărat, Peste Iudei înscăunat!” Apoi, în față Îl scuipau, Și-n cap, cu trestia-L loveau. Sfârșind sinistra comedie, I-au luat haina stacojie, I-au dat straiele înapoi, L-au îmbrăcat din nou, și-apoi, Când totul a fost pregătit, L-au dus să fie răstignit. Iisus era cu crucea-n spate, Când, la ieșirea din cetate, Pe drum, un om au întâlnit, Pe care-ostașii l-au oprit. Acel om, Simon, se numea Și în Cirene locuia. Iisus, fiind foarte slăbit, Simon a fost, atunci, silit De către ceata de soldați, Să-I ducă crucea, căci aflați Erau pe firul drumului, Ce suie coasta dealului Chemat Golgota – tălmăcit, „Al căpățânii”, e numit. Ostași-ajunși în acel loc, I-au dat – să-și bată, de El, joc – Vinul, cu fiere-amestecat. Iisus, însă, când l-a gustat, Nu a voit să îl mai bea, Deși setea Îl chinuia. Apoi, bătut și huiduit, De cei care L-au însoțit, Iisus porni să urce dealul, Să-și bea până la fund pocalul De umilință și amar, Pășind pe-al Golgotei calvar. Pe culme-a fost crucificat, Iar hainele I le-au luat. Trăgând la sorți, le-au împărțit, Spre-a împlini ce-a fost vestit Printr-un proroc. Vorbind de ele, „Și-au împărțit hainele Mele” – Spusese el – „cămașa Mea, Sorți-au decis cui să se dea.” Sfârșind hainele-I de-mpărțit, Soldați-au stat și L-au păzit. Deasupra crucii lui Iisus, O însemnare, ei au pus, Pe ea fiindu-I scrijelită Vina care I-a fost găsită. Noroadele ce-n deal s-au dus, Puteau citi scrisul: „Iisus, Împărat al Iudeilor”. Pe dealul căpățânilor, Lângă Iisus, au răstignit Și doi tâlhari. I-au potrivit, Pe unu-n dreapta lui Iisus, Iar altu-n stânga Lui l-au pus. Toți trecătorii Îl priveau, Dădeau din cap și îi spuneau, Râzându-I batjocoritor: „Ești Regele Iudeilor! Tu, care-ai spus că Templu-l strici, Dar în trei zile, îl ridici, Acum, ai face foarte bine, Ca să Te mântui și pe Tine! De ești Fiul lui Dumnezeu, Deloc n-are să-Ți fie greu, Ca, de pe cruce, să cobori – Noi credem, iar Tu n-ai să mori!” La fel, și preoții cei mari – Cu-ai lor bătrâni și cărturari – Își băteau joc de El, zicând: „Pe mulți i-ai mântuit, dar când, Chiar El trebuie mântuit, Iată-L, nu poate! Negreșit, De-i Împărat în Israel, Pogoare-Se, și-om crede-n El! În Dumnezeu – cum am văzut – Neîncetat, S-a încrezut. Să-L scape, căci ne-a spus mereu, Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!” Chiar și tâlharii, condamnați Atuncea, și crucificați – Deși, asemeni Lui, răbdau – Doar în batjocură-I vorbeau. De la ceasul al șaselea Și până la al nouălea, O beznă grea s-a pogorât; Sub al ei văl, a zăvorât Țara și toți oamenii ei. În ceasu-al nouălea, acei, Care lângă Iisus erau – Soldați, sau cei care treceau Pe-acolo, doar din întâmplare – Îl auziră strigând tare, Parcă să-nfrunte-ai vremii ani: „O, Eli Lama Sabactani!” Cuvintele care s-au spus, Pe cruce, de către Iisus – În al durerilor ceas greu – Înseamnă: „Dumnezeul Meu, Oare, de ce M-ai părăsit?” Toți cei care L-au auzit, Și-au zis: „Îl strigă pe Ilie.” Din cei ce s-au vădit să fie Acolo, unul a plecat Cu un burete înmuiat Bine-n oțet, pe cari l-a dus Și într-o trestie l-a pus, Să-I dea să bea. Apoi I-a-ntins Bățul acela, dar l-au prins Ortacii săi. Dorind să știe, I-au zis: „Stai! Să vedem, Ilie, De va veni să-L mântuiască!” Continuând ei să vorbească, Iisus, iarăși, a mai strigat, Și-n urmă, Duhul, și L-a dat. Perdeaua-n Templu așezată, În două, fost-a sfâșiată, Pământul s-a cutremurat Și stâncile s-au despicat; Tot cerul fost-a zguduit, Domnul Iisus când a murit. Multe morminte s-au deschis, Și mulți sfinți, din al morții vis, În acel timp, au fost treziți. De mulți, au fost, atunci, zăriți, Căci după ce au înviat, Ei, în cetate, au intrat. Sutașul, cei care-L păzeau Și toți cei care se aflau, Pe deal, în preajma lui Iisus, Cuprinși de-o cruntă groază-au spus: „A fost, precum a zis mereu: A fost Fiul lui Dumnezeu!” Multe femei, pe deal, erau, Mai la o parte, și priveau La cele ce s-au întâmplat. De multă vreme, L-au urmat, Să Îl slujească, pe Iisus – Din Galileea s-au tot dus Pe urma Lui, fără de teamă. Maria – a lui Iacov mamă Și a lui Iose – se afla Acolo-n grupul acela. De-asemenea, printre femei, Era soața lui Zebedei, Și Magdalina – ea avea Încă un nume: Maria.