YouVersion
Pictograma căutare

Proverbe 29

29
1Un om care ignoră și sfidează permanent orice reproș, va fi distrus într-un mod neprevăzut și fără să poată evita dezastrul. 2Când se înmulțesc cei corecți, poporul se bucură; dar când conduce omul rău, poporul oftează. 3Cine iubește înțelepciunea, aduce bucurie tatălui lui; dar cine umblă cu prostituatele, își risipește averea. 4Un rege conferă stabilitate țării acționând conform principiilor justiției; dar acela care îi impune taxe prea mari, o distruge. 5Cine vorbește semenului lui lăudându-l în mod ipocrit, îi pune o plasă sub picioare. 6Omul rău este prins de propriul lui păcat; dar cel corect este victorios și se bucură. 7Omul care trăiește corect, ia în considerare drepturile celui sărac; dar cel rău nu vede niciun motiv să le susțină. 8Cei care râd de semenii lor și care îi ridiculizează, agită un oraș; dar oamenii înțelepți acționează astfel încât mânia încetează. 9Când un înțelept este implicat într-o controversă cu un nebun, chiar dacă nebunul se supără sau râde, nu se poate ajunge la pace între cei doi. 10Oamenii care doresc să vadă curgând sânge, îl urăsc pe cel integru; și ei urmăresc să îl omoare pe cel care trăiește corect. 11Omul nebun este mereu fără autocontrol când se supără; dar cel înțelept îl domină și îl controlează. 12Când un conducător crede minciuni, toți subordonații lui devin niște oameni răi. 13Săracul și cel care îl exploatează, au în comun faptul că Iahve le luminează ochii amândurora. 14Dacă regele îl judecă nepărtinitor pe omul sărac, tronul lui va fi mereu ferit de pericole. 15Nuiaua și reproșul verbal aduc înțelepciune; dar un copil lăsat să trăiască așa cum consideră el că este bine, își face de rușine mama. 16Când se înmulțesc oamenii răi, crește și păcatul; dar cel corect va vedea cum ei vor fi ruinați. 17Pedepsește-ți fiul; și el îți va oferi odihnă; iar sufletul tău va fi satisfăcut. 18Când nu există nicio revelație (divină), poporul nu are nicio regulă; dar cine trăiește respectând legea, este binecuvântat. 19Un slujitor nu poate fi corectat numai prin cuvinte; pentru că, deși înțelege ce i se spune, el nu se conformează (cerințelor). 20Atunci când vezi un om care se grăbește să răspundă, să știi că există mai multă speranță pentru un nebun decât pentru el. 21Slujitorul care este răsfățat din perioada copilăriei lui, ajunge în final să se comporte cu aroganță. 22Un om irascibil declanșează certuri; și cel care se mânie imediat (când este provocat), face multe păcate. 23Mândria omului îi aduce umilire; dar cine are un spirit modest, va obține onoare. 24Cine este complice cu un hoț, își urăște viața; și chiar dacă el aude jurământul, nu recunoaște nimic. 25Frica de oameni este o capcană; dar oricine se încrede în Iahve, este protejat (de pericole). 26Mulți urmăresc să beneficieze de favoarea conducătorului; dar Iahve este Cel care face dreptate fiecăruia. 27Așa cum omul nedrept este ceva oribil pentru cei corecți, cel care trăiește corect este ceva oribil pentru omul rău.

Selectat acum:

Proverbe 29: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate