YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 15:18-27

Ioan 15:18-27 BVA

Dacă veți constata că vă urăște lumea, să știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă ați face parte din această lume, v-ar iubi; pentru că ea iubește pe cei care îi aparțin. Dar vă urăște pentru că Eu v-am selectat din ea. Amintiți-vă că v-am spus: «Sclavul nu este superior stăpânului lui.» Deci dacă M-au persecutat pe Mine, și pe voi vă vor persecuta. Dacă au respectat cuvintele Mele, le vor respecta și pe ale voastre. Dar se vor comporta astfel din cauza numelui Meu și pentru că ei nu Îl cunosc pe cel care M-a trimis. Dacă nu aș fi venit să le vorbesc, nu li s-ar putea reproșa păcatul; dar acum nu au nicio scuză pentru păcatul lor! Cine Mă urăște pe Mine, Îl urăște și pe Tatăl Meu. Dacă nu aș fi făcut între ei lucrări pe care nimeni nu le-a mai făcut, nu li s-ar putea reproșa păcatul; dar acum, deși le-au văzut, M-au urât și L-au urât și pe Tatăl Meu. Și acest lucru s-a întâmplat ca să se confirme practic următoarele cuvinte scrise în legea lor: «M-au urât fără motiv.» Când va veni «Ajutorul» pe care Îl voi trimite de la Tatăl, adică Spiritul adevărului care vine de la Tatăl, El va vorbi despre Mine. Și voi la rândul vostru, veți vorbi despre Mine, pentru că noi am fost împreună de la început.

Citește Ioan 15