YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 31

31
Vai de cei ce se încred în Egipt!
1Vai de cei ce coboară în Egipt pentru ajutor,
bazându-se pe cai!
Se încred în mulțimea carelor
și în marea putere a călăreților,
dar nu privesc spre Sfântul lui Israel
și nu-L caută pe Domnul!
2Dar și El este înțelept și poate aduce dezastrul.
El nu-Și retrage cuvintele,
ci Se va ridica împotriva casei răufăcătorilor
și împotriva celor ce-i ajută pe cei ce comit nelegiuirea.
3Egiptenii sunt doar oameni, nu Dumnezeu!
Caii lor sunt doar carne, nu duh!
Când Domnul Își întinde mâna,
cel ce ajută se va împiedica, iar cel ajutat va cădea
și amândoi vor pieri împreună.
4Căci Domnul mi-a vorbit astfel:
„Ca un leu,
ca un leu tânăr care mârâie asupra prăzii,
– iar când este chemată o ceată de păstori împotriva lui,
nu se înspăimântă de strigătul lor
și nu-i pasă de zgomotul făcut de ei –
așa va coborî Domnul Oștirilor
să lupte pe muntele Sion și pe dealul lui.
5Cum își întind păsările aripile,
așa va proteja Domnul Oștirilor Ierusalimul.
Îl va proteja și-l va salva;
va trece pe lângă el și-l va elibera“.
6Întoarceți-vă la Cel față de Care ei s-au adâncit în răzvrătire, fii ai lui Israel! 7Căci, în ziua aceea, fiecare își va arunca idolii de argint și idolii de aur, pe care vi i-au făcut mâinile voastre păcătoase.
8„Asiria va pieri printr-o sabie care nu este a unui om;
o sabie care nu este a unui muritor o va nimici!
Vor fugi de sabie,
iar tinerii lor vor fi puși la muncă silnică.
9Fortăreața sa va cădea din cauza terorii
și, la vederea steagului, conducătorii ei se vor înspăimânta“,
zice Domnul,
al Cărui foc se află în Sion,
și al Cărui cuptor se află în Ierusalim.

Selectat acum:

Isaia 31: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate