YouVersion
Pictograma căutare

2 Regi 15

15
Domnia lui Azaria peste Iuda
(2 Cron. 26:3-4, 21-23)
1Azaria, fiul lui Amația, regele lui Iuda, a început să domnească în al douăzeci și șaptelea an al lui Ieroboam, regele lui Israel. 2Azaria era în vârstă de șaisprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de cincizeci și doi de ani. Mama lui se numea Iecolia și era din Ierusalim. 3El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse tatăl său Amația. 4Totuși, înălțimile n-au fost îndepărtate, iar poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi.
5 Domnul l-a lovit pe rege cu lepră și a rămas lepros până în ziua morții lui. El a locuit într-o casă izolată. Cel care supraveghea palatul și judeca poporul țării era Iotam, fiul regelui.
6Celelalte fapte ale lui Azaria, tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 7Azaria a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Iotam.
Domnia lui Zaharia peste Israel
8Zaharia, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al treizeci și optulea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit timp de șase luni. 9El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, la fel cum au făcut părinții săi. El nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. 10Șalum, fiul lui Iabeș, a conspirat împotriva lui, l-a lovit înaintea poporului și l-a omorât; apoi a domnit în locul lui.
11Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“. 12Așa s-a împlinit Cuvântul Domnului cu privire la Iehu, care zicea: „Urmașii tăi vor domni peste Israel până la a patra generație“.
Domnia lui Șalum peste Israel
13Șalum, fiul lui Iabeș, a început să domnească în al treizeci și nouălea an al lui Uzia, regele lui Iuda. El a domnit la Samaria timp de o lună. 14Atunci Menahem, fiul lui Gadi, a plecat din Tirța și a venit în Samaria. El l-a ucis pe Șalum, fiul lui Iabeș, în Samaria, și a domnit în locul lui. 15Celelalte fapte ale lui Șalum și conspirația pe care el a pus-o la cale, iată că sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
16Menahem a nimicit atunci Tifsah și tot ce era în ea, precum și teritoriile ei dinspre Tirța, fiindcă nu și-a deschis porțile. El a nimicit-o și le-a spintecat pe toate femeile însărcinate.
Domnia lui Menahem peste Israel
17Menahem, fiul lui Gadi, a început să domnească peste Israel în al treizeci și nouălea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit la Samaria timp de zece ani. 18Toată viața el a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.
19Când Pul, împăratul Asiriei, a invadat țara, Menahem i-a dat o mie de talanți de argint pentru ca acesta să-l ajute să-și întărească stăpânirea. 20Menahem a cerut argintul acesta de la toți oamenii înstăriți din Israel, fiecare dându-i împăratului Asiriei câte cincizeci de șecheli de argint. Prin urmare, împăratul Asiriei s-a întors și nu s-a mai oprit în țară.
21Celelalte fapte ale lui Menahem și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 22Menahem a adormit alături de strămoșii săi și în locul lui a domnit fiul său Pekahia.
Domnia lui Pekahia peste Israel
23Pekahia, fiul lui Menahem, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al cincizecilea an al lui Azaria, regele lui Iuda. El a domnit timp de doi ani. 24El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. 25Unul dintre ofițerii lui Pekahia, și anume Pekah, fiul lui Remalia, a conspirat împotriva lui și, împreună cu cincizeci de ghiladiți, l-a omorât pe rege, precum și pe Argob și pe Arieh, în Samaria, în fortăreața palatului regelui. Așadar, Pekahia a fost ucis de Pekah, care a domnit apoi în locul acestuia. 26Celelalte fapte ale lui Pekahia și tot ce a făcut el sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
Domnia lui Pekah peste Israel
27Pekah, fiul lui Remalia, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al cincizeci și doilea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit timp de douăzeci de ani. 28El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului și nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. 29În timpul domniei lui Pekah, regele lui Israel, Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, a capturat cetățile: Iyon, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Kedeș, Hațor, Ghilad și Galileea, precum și toată țara lui Neftali și i-a dus pe locuitorii lor în captivitate în Asiria.
30Apoi Osea, fiul lui Ela, a conspirat împotriva lui Pekah, fiul lui Remalia, și l-a omorât. Osea a început să domnească în locul lui în al douăzecilea an al lui Iotam, fiul lui Uzia. 31Celelalte fapte ale lui Pekah și tot ce a făcut el sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
Domnia lui Iotam peste Iuda
(2 Cron. 27:1-9)
32Iotam, fiul lui Uzia, a început să domnească peste Iuda în al doilea an al lui Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel. 33El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. Mama lui se numea Ierușa și era fata lui Țadok. 34El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, tot așa cum făcuse și tatăl său Uzia. 35Totuși, înălțimile n-au fost îndepărtate, iar poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. El a construit Poarta de Sus a Casei Domnului.
36Celelalte fapte ale lui Iotam, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 37În acele zile, Domnul a început să-i trimită împotriva lui Iuda pe Rețin, regele Aramului, și pe Pekah, fiul lui Remalia. 38Iotam a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în cetatea tatălui său, David. Și în locul lui a domnit fiul său Ahaz.

Selectat acum:

2 Regi 15: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate