În paralel
16
Domnia lui Ahaz peste Iuda
(2 Cron. 28:5-8, 16-27)
1Ahaz, fiul lui Iotam, regele lui Iuda, a devenit rege în al șaptesprezecelea an al lui Pekah, fiul lui Remalia. 2Ahaz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. El nu a făcut ce este drept în ochii Domnului, Dumnezeul lui, precum făcuse tatăl său David, 3ci a umblat pe calea regilor lui Israel. El și‑a trecut fiul prin foc#3 Sau: l‑a sacrificat în foc; [peste tot în carte]., potrivit urâciunilor neamurilor pe care Domnul le alungase dinaintea fiilor lui Israel. 4De asemenea, a adus jertfe și tămâie pe înălțimi, pe dealuri și sub orice copac verde.
5Atunci Rețin, regele Aramului, și Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, s‑au suit să lupte împotriva Ierusalimului. L‑au asediat pe Ahaz, dar nu l‑au putut învinge. 6În vremea aceea, Rețin, regele Aramului, a readus Elatul sub stăpânirea Aramului, izgonindu‑i pe iudei. Astfel edomiții s‑au întors la Elat și au locuit acolo până în ziua aceasta.
7Ahaz a trimis niște mesageri la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, ca să‑i spună: „Eu sunt robul tău și fiul tău! Suie‑te și izbăvește‑mă din mâna regelui Aramului și din mâna regelui lui Israel, care s‑au ridicat împotriva mea.“ 8Ahaz a luat argintul și aurul care se aflau în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui și le‑a trimis ca dar împăratului Asiriei. 9Împăratul Asiriei l‑a ascultat. Și astfel împăratul Asiriei s‑a suit împotriva Damascului și l‑a capturat. Apoi i‑a dus pe locuitori în captivitate la Chir și l‑a omorât pe Rețin.
10Regele Ahaz a plecat la Damasc pentru a‑l întâlni pe Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Când a văzut altarul care era în Damasc, regele Ahaz a trimis preotului Urie modelul altarului și schița lui, cu fiecare detaliu. 11Preotul Urie a zidit un altar potrivit cu toate detaliile trimise din Damasc de regele Ahaz. Preotul Urie l‑a terminat înainte de întoarcerea regelui din Damasc. 12Când s‑a întors regele din Damasc și a văzut altarul, s‑a apropiat de el și a adus jertfe pe el.#12 Sau: s‑a suit la el. 13A adus pe altar arderile‑de‑tot și darurile de mâncare, a turnat darurile de băutură și a vărsat sângele jertfelor pentru pace#13 Adesea tradus prin jertfă de comuniune sau jertfă de mulțumire, deoarece poartă și aceste sensuri.. 14A îndepărtat dinaintea Casei altarul de bronz care era înaintea Domnului, pentru a nu fi între noul altar și Casa Domnului și l‑a așezat la nord de noul altar.
15Regele Ahaz i‑a poruncit preotului Urie, zicând: „Să aduci pe altarul cel mare arderea‑de‑tot de dimineață și darul de mâncare de seară, arderea‑de‑tot a regelui și darul lui de mâncare, arderea‑de‑tot a întregului popor din țară, darul lor de mâncare și darurile lor de băutură; să torni pe el tot sângele arderilor‑de‑tot și tot sângele jertfelor. Iar altarul de bronz îl voi folosi pentru a căuta călăuzire!“ 16Și preotul Urie a făcut totul așa cum i‑a poruncit regele Ahaz.
17Regele Ahaz a sfărâmat panelele piedestalelor și a îndepărtat bazinele de pe ele. A dat jos și „marea“ de pe boii de bronz care erau sub ea și a așezat‑o pe o pardoseală de piatră. 18La dorința împăratului Asiriei a îndepărtat din Casa Domnului atât arcada Sabatului#18 Sensul expresiei este nesigur. LXX: platforma tronului., care fusese construită în interiorul Casei#18 Sau: palatului., cât și intrarea de afară a regelui#18 Fiind acum vasal al împăratului Asiriei, regele lui Iuda este obligat să renunțe la simbolurile suveranității sale: arcada Sabatului (vezi nota precedentă) și intrarea de afară a regelui; este posibil ca Ahaz să fi făcut aceste modificări pentru a trimite din materiale ca tribut împăratului Asiriei..
19Celelalte fapte pe care le‑a făcut Ahaz, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 20Ahaz a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Ezechia.