YouVersion Logo
Search Icon

Matei 1

1
Cartea genealogiei lui Isus Cristos
(Lc. 3:23-38)
1Cartea genealogiei#1:1 Numele din această genealogie urmează ortografierea ebraică și nu transliterarea în greacă, aceasta din urmă deosebindu-se, în anumite cazuri, de prima. lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2Lui Avraam i s-a născut Isaac,
lui Isaac i s-a născut Iacov,
lui Iacov i s-au născut Iuda și frații acestuia,
3lui Iuda, i s-au născut Pereț și Zerah, din Tamar,
lui Pereț i s-a născut Hețron,
lui Hețron i s-a născut Ram,
4lui Ram i s-a născut Aminadab,
lui Aminadab i s-a născut Nahșon,
lui Nahșon i s-a născut Salmon,
5lui Salmon, i s-a născut Boaz, din Rahab,
lui Boaz, i s-a născut Obed, din Rut,
lui Obed i s-a născut Ișai,
6iar lui Ișai i s-a născut regele David.
Lui David i s-a născut Solomon, din fosta soție a lui Urie,
7lui Solomon i s-a născut Roboam,
lui Roboam i s-a născut Abia,
lui Abia i s-a născut Asa,
8lui Asa i s-a născut Iehoșafat,
lui Iehoșafat i s-a născut Ioram,
lui Ioram i s-a născut Uzia,
9lui Uzia i s-a născut Iotam,
lui Iotam i s-a născut Ahaz,
lui Ahaz i s-a născut Ezechia,
10lui Ezechia i s-a născut Manase,
lui Manase i s-a născut Amon,
lui Amon i s-a născut Iosia,
11iar lui Iosia i s-au născut Iehonia și frații acestuia, pe vremea exilului în Babilon.
12După exilul în Babilon,
lui Iehonia i s-a născut Șealtiel,
lui Șealtiel i s-a născut Zerub-Babel,
13lui Zerub-Babel i s-a născut Abiud,
lui Abiud i s-a născut Eliachim,
lui Eliachim i s-a născut Azor,
14lui Azor i s-a născut Țadok,
lui Țadok i s-a născut Achim,
lui Achim i s-a născut Eliud,
15lui Eliud i s-a născut Elazar,
lui Elazar i s-a născut Matan,
lui Matan i s-a născut Iacov,
16iar lui Iacov i s-a născut Iosif, soțul Mariei, din care S-a născut Isus, Cel Care este numit Cristos.#1:16 Atât Christos (în greacă), cât și Mașiah (în ebraică și aramaică) înseamnă Cel Care este uns.
17Așadar, toate generațiile de la Avraam până la David sunt în număr de paisprezece, de la David până la exilul în Babilon sunt paisprezece generații, iar de la exilul în Babilon până la Cristos sunt paisprezece generații.#1:17 În genealogiile biblice, unele nume, care nu sunt atât de importante, sunt omise din două motive: (1) fie pentru a face legătura în mod direct între un anumit individ și un strămoș important; (2) fie pentru a obține numărul dorit, care de multe ori este un multiplu de șapte, așa cum este în acest text.
Nașterea lui Isus Cristos
(Lc. 1:26–2:20)
18Iar nașterea lui Isus Cristos a fost astfel: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. 19Însă Iosif, soțul ei, era un om drept și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii. De aceea a vrut s-o părăsească pe ascuns.#1:19 În contextul iudaic, logodna era un angajament mult mai puternic decât în zilele noastre și nu putea fi ruptă decât printr-un act de divorț. În Deut. 22:24 femeia logodită este numită soție, iar în acest verset Iosif este numit soțul Mariei, chiar dacă erau doar logodiți.
20Dar, în timp ce se gândea el la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i s-a arătat în vis și i-a zis: „Iosif, fiu al lui David, nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soția ta, căci ce a luat naștere în ea este de la Duhul Sfânt. 21Ea va naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus,#1:21 Gr.: Iesous – transcrierea în greacă a termenului ebraic și aramaic Ieșua (care înseamnă Domnul mântuie sau Domnul este mântuire), o formă prescurtată a lui Ioșua sau Iehoșua (transliterat în limba română ca Iosua). În LXX și în pasajele din F.A. 7:45 și Evr. 4:8 în NT grecesc, numele lui Iosua apare transcris ca Isus. pentru că El Își va mântui poporul de păcatele lui“.
22Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul care zice:
23„Iată, fecioara va rămâne însărcinată,
va naște un Fiu
și Îi vor pune numele Emanuel“#1:23 Vezi Is. 7:14.,
care, tradus, înseamnă „Dumnezeu este cu noi“.
24Când s-a trezit din somn, Iosif a făcut așa cum i-a poruncit îngerul Domnului. A luat-o pe Maria de soție, 25dar nu s-a culcat cu ea până când ea nu a dat naștere unui Fiu. Iar el I-a pus numele Isus.

Currently Selected:

Matei 1: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy