YouVersion Logo
Search Icon

Ioan 20

20
Învierea lui Isus
(Mt. 28:1-10; Mc. 16:1-8; Lc. 24:1-12)
1Dar, în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, când încă era întuneric, și a văzut că piatra fusese îndepărtată de la intrarea mormântului. 2A alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic, cel pe care-l iubea Isus, și le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus!“. 3Atunci Petru și celălalt ucenic au ieșit și s-au dus la mormânt. 4Cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. 5Când s-a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâșiile de pânză întinse pe jos, dar n-a intrat. 6Simon Petru, care îl urma, a ajuns și el. A intrat în mormânt și a văzut fâșiile de pânză întinse pe jos, 7dar ștergarul care fusese pe capul lui Isus nu era pus împreună cu fâșiile de pânză, ci era împăturit și așezat într-un loc separat. 8Atunci celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt, a intrat și el, a văzut și a crezut. 9(Căci încă nu înțeleseseră Scriptura, potrivit căreia El trebuia să învie dintre cei morți)#20:9 Vezi Ps. 16:9-11; Is. 53:10-11; compară Iona 1:17 cu Mt. 12:40.. 10Apoi ucenicii s-au întors acasă.
Isus i Se arată Mariei Magdalena
(Mt. 28:9-10; Mc. 16:9-11)
11Maria însă, stătea afară, lângă mormânt, și plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat să se uite în mormânt 12și a văzut doi îngeri îmbrăcați în alb, șezând unul la cap și unul la picioare în locul unde fusese așezat trupul lui Isus.
13Ei au întrebat-o:
‒ Femeie, de ce plângi?
Ea le-a răspuns:
‒ Pentru că L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus!
14După ce a spus acestea, s-a întors și L-a văzut pe Isus stând acolo, dar nu știa că este Isus.
15Isus a întrebat-o:
‒ Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?
Crezând că este grădinarul, ea I-a zis:
‒ Domnule, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, și eu Îl voi lua!
16Isus i-a zis:
‒ Maria!
Ea s-a întors și I-a zis în ebraică:
‒ Rabuni! (care înseamnă: „Învățătorule!“)
17Isus i-a zis:
‒ Nu Mă ține, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl! Du-te însă la frații Mei și spune-le: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru“.
18Maria Magdalena s-a dus și i-a anunțat pe ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“. Și le-a spus cuvintele pe care i le-a zis Isus.
Isus Se arată ucenicilor
(Mt. 28:16-20; Mc. 16:14-18; Lc. 24:36-49)
19În seara acelei zile, cea dintâi a săptămânii, în timp ce, acolo unde se aflau ucenicii, ușile erau încuiate de frica iudeilor, Isus a venit, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!“. 20Și zicând aceasta, le-a arătat mâinile Sale și coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul. 21Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Așa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi!“. 22Și spunând aceasta, a suflat peste ei și le-a zis: „Luați Duh Sfânt! 23Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate, iar celor ce le veți ține, vor fi ținute“.
Necredința lui Toma
24Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Didymos“, nu era cu ei când a venit Isus.
25Ceilalți ucenici i-au zis:
‒ L-am văzut pe Domnul!
Dar el le-a zis:
‒ Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor și dacă nu pun mâna mea în coasta Lui, nicidecum nu voi crede!
Isus i Se arată lui Toma
26După opt zile, ucenicii erau din nou înăuntru, iar Toma era cu ei. Pe când ușile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!“.
27Apoi i-a zis lui Toma:
‒ Adu-ți degetul aici și privește-Mi mâinile! Adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea! Și nu fi necredincios, ci credincios!
28Toma a răspuns și I-a zis:
‒ Domnul meu și Dumnezeul meu!
29Isus i-a zis:
‒ Ai crezut pentru că M-ai văzut? Fericiți sunt cei ce n-au văzut și au crezut!
Scopul scrierii acestei cărți
30Isus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, semne care nu sunt scrise în această carte. 31Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeți să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viață în Numele Lui.

Currently Selected:

Ioan 20: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy