YouVersion Logo
Search Icon

Habacuc 1

1
1Rostirea care i-a fost descoperită profetului Habacuc.
Prima plângere a profetului
2‒ Până când, Doamne, voi striga după ajutor
și Tu nu vei asculta?
Până când voi striga către Tine: „Violență!“
și Tu nu vei salva?
3De ce mă faci să privesc nelegiuirea
și Te uiți la necaz?
Distrugerea și violența sunt înaintea mea;
peste tot sunt dezbinări și se stârnesc certuri.
4De aceea Legea este fără putere
și dreptatea nu se arată niciodată.
Căci cel rău îl învinge pe cel drept
și, astfel, dreptatea este pervertită.
Răspunsul Domnului
5‒ Uitați-vă printre națiuni și priviți!
Mirați-vă! Uimiți-vă!
Căci în zilele voastre fac o lucrare
pe care n-ați crede-o
dacă v-ar povesti-o cineva!
6Iată, îi voi ridica pe caldeeni,
acel neam crud și năvalnic,
care străbate întinderile pământului
pentru a lua în stăpânire locuințe
care nu sunt ale lui!
7El este îngrozitor și de temut;
își are propria lege
și nu recunoaște nicio altă autoritate!
8Caii lui sunt mai rapizi decât leoparzii
și mai sprinteni decât lupii în amurg.
Călăreții lui se avântă,
călăreții lui vin de departe.
Zboară ca un vultur care se repede să devoreze;
9toți vin pentru violență.
Privirile lui sunt ațintite tot înainte
și adună captivi ca nisipul de mulți.
10Își bate joc de regi
și-i ia în derâdere pe conducători.
Râde de orice fortificație,
căci face o rampă de pământ#1:10 Tehnică militară folosită de către asediatori. lângă ea
și o cucerește.
11Apoi trece ca vântul și merge mai departe.
El se face astfel vinovat,
puterea sa fiind dumnezeul lui.
A doua plângere a profetului
12‒ Oare nu ești Tu din veșnicie, Doamne?
Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu vom muri!
Doamne, Tu ai stabilit ca el să aducă judecata!
Stânca mea, Tu ai decis
ca el să pedepsească!
13Ochii Tăi sunt prea curați ca să se uite la rău;
Tu nu poți să privești asuprirea!
De ce Te uiți la cei necredincioși
și taci când cel rău îl înghite
pe cel mai drept decât el?
14L-ai făcut pe om asemenea peștilor mării,
asemenea vietății din mare care nu are stăpân.
15El îi scoate pe toți cu undița,
îi adună cu mreaja lui,
îi strânge în năvodul lui
și de aceea se bucură și se veselește.
16De aceea aduce el jertfe mrejei sale
și arde tămâie năvodului său!
Datorită lor, partea lui este bogată
și mâncarea lui este din abundență!
17Va continua el oare să-și golească mreaja
și să ucidă națiuni fără să cruțe nimic?

Currently Selected:

Habacuc 1: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy