YouVersion Logo
Search Icon

2 Cronici 28

28
Ahaz împăratul lui Iuda
1Ahaz era de douăzeci de ani#2 Reg. 16.2. când a început să domnească și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim. Și n‐a făcut ce era drept în ochii Domnului, ca David, tatăl său, 2ci a umblat pe căile împăraților lui Israel și chiar a făcut chipuri#Ex. 34.17. Lev. 19.4. turnate#Jud. 2.11. Baalilor; 3și a ars tămâie în valea#2 Reg. 23.10. Lev. 18.21. fiului lui Hinom și a trecut pe copiii#2 Reg. 16.3. Cap. 33.6. săi prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 4Și a jertfit și a ars tămâie pe înălțimi și pe dealuri și sub orice copac verde. 5De aceea Domnul#Is. 7.1. Dumnezeul său l‐a dat în mâna împăratului Siriei; și l‐au#2 Reg. 16.5, 6. lovit și au luat de la ei mulți prinși și i‐au dus la Damasc. Ba a fost dat și în mâna împăratului lui Israel și el l‐a lovit cu mare lovire. 6Căci Pecah#2 Reg. 15.27., fiul lui Remalia, a ucis în Iuda o sută douăzeci de mii într‐o zi, toți bărbați viteji, fiindcă părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinților lor. 7Și Zicri, un viteaz din Efraim, a omorât pe Maaseia, fiul împăratului, și pe Azricam, mai marele casei, și pe Elcana, al doilea după împărat. 8Și copiii lui Israel au luat prinși de la frații#Cap. 11.4. lor două sute de mii de femei, fii și fete, și au luat mare pradă de la ei și au adus prada la Samaria. 9Dar era acolo un proroc al Domnului, al cărui nume era Oded. Și el a ieșit înaintea oastei care venea la Samaria și le‐a zis: Iată, fiindcă Domnul Dumnezeul părinților voștri s‐a mâniat#Ps. 69.26. Is. 10.5; 47.6. Ezec. 25.12, 15; 26.2. Obad. 10, etc. Zah. 1.15. pe Iuda, i‐a dat în mâna voastră, și voi i‐ați ucis cu o furie care ajunge până la#Ezra 9.6. Ap. 18.5. ceruri, 10și acum socotiți să vă supuneți pe copiii lui Iuda și ai Ierusalimului ca robi și roabe#Lev. 25.39, 42, 43, 46.? Oare nu sunt cu voi, chiar cu voi, vini ale voastre înșivă împotriva Domnului Dumnezeului vostru? 11Și acum ascultați‐mă și trimiteți înapoi pe prinșii pe care i‐ați prins de la frații voștri, căci mânia cea mare#Iac. 2.13. a Domnului este asupra voastră. 12Și câțiva bărbați dintre capii copiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meșilemot, și Ezechia, fiul lui Șalum, și Amasa, fiul lui Hadlai, s‐au sculat împotriva celor ce veneau din luptă 13și le‐au zis: Să nu aduceți aici pe prinși: căci la vina noastră împotriva Domnului voi vă gândiți să mai adăugați la păcatele noastre și la vinile noastre: căci vina noastră este mare și mânie mare este asupra lui Israel. 14Și ostașii au lăsat pe cei prinși și prada înaintea mai marilor și întregii obști. 15Și bărbații, care au fost numiți pe nume, s‐au sculat#Vers. 12. și au luat pe cei prinși, și pe toți care erau goi i‐au îmbrăcat din pradă și i‐au îmbrăcat și i‐au încălțat și le‐au dat de mâncat#2 Reg. 6.22. Prov. 25.21, 22. Lc. 6.27. Rom. 12.20. și de băut și i‐au uns, și au dus pe toți care erau slabi pe măgari și i‐au dus la Ierihon, cetatea finicilor#Deut. 34.3. Jud. 1.16., la frații lor. Și s‐au întors la Samaria.
Pedepsele asupra lui Ahaz
16În vremea#2 Reg. 16.7. aceea împăratul Ahaz a trimis la împărații Siriei ca să‐l ajute. 17Și edomiții iarăși au venit și au bătut pe Iuda și au luat prinși. 18Și filistenii#Ezec. 16.27, 57. au năvălit asupra cetăților din șes și de la miazăzi ale lui Iuda, și au luat Bet‐Șemeșul și Aialonul și Ghederotul și Socoul și cetățile sale și Timna și cetățile sale și Ghimzoul și cetățile sale: și au locuit acolo. 19Și Domnul a smerit pe Iuda, pentru Ahaz, împăratul lui Israel#Cap. 21.2., căci a făcut curvie#Ex. 32.25. în Iuda și a păcătuit foarte mult împotriva Domnului. 20Și Tilgat‐Pilneser#2 Reg. 15.29; 16.7, 8, 9., împăratul Asiriei, a venit la el și l‐a strâmtorat și nu l‐a ajutat. 21Căci Ahaz a jăfuit casa Domnului și casa împăratului și mai marilor, și a dat jaful împăratului Asiriei, dar el nu l‐a ajutat. 22Și în vremea strâmtorării sale a păcătuit și mai mult împotriva Domnului, acest împărat Ahaz! 23Căci a jertfit#Cap. 25.14. dumnezeilor din Damasc care‐l bătuseră și a zis: Fiindcă dumnezeii împăraților Siriei îi ajută, le voi jertfi și mă vor#Ier. 44.17, 18. ajuta. Dar ei au fost căderea lui și a întregului Israel. 24Și Ahaz a strâns uneltele casei lui Dumnezeu, a tăiat în bucăți uneltele casei lui Dumnezeu și a închis#Cap. 29.3, 7. ușile casei Domnului și și‐a făcut altare în fiecare colț al Ierusalimului. 25Și în fiecare cetate a lui Iuda a făcut înălțimi ca să ardă tămâie altor dumnezei și a întărâtat mânia Domnului Dumnezeul părinților săi. 26Și celelalte#2 Reg. 16.19, 20. fapte ale lui și toate căile sale, cele dintâi și cele de pe urmă, iată sunt scrise în cartea împăraților lui Iuda și Israel. 27Și Ahaz a adormit cu părinții săi și l‐au înmormântat în cetate, în Ierusalim; dar nu l‐au adus în mormintele împăraților lui Israel. Și Ezechia, fiul său, a domnit în locul său.

Currently Selected:

2 Cronici 28: VDCL

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy