Exodul 7:17-22

Exodul 7:17-22 VDC

Acum, așa vorbește Domnul: «Iată cum vei cunoaște că Eu sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea, și ele se vor preface în sânge. Peștii din râu vor pieri, râul se va împuţi, așa că le va fi greaţă egiptenilor să bea din apa râului.»’” Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Ia-ţi toiagul și întinde-ţi mâna peste apele egiptenilor, peste râurile lor, peste pâraiele lor, peste iazurile lor și peste toate bălţile lor. Ele se vor preface în sânge și va fi sânge în toată ţara Egiptului, atât în vasele de lemn, cât și în vasele de piatră.’” Moise și Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat toiagul și a lovit apele râului sub ochii lui Faraon și sub ochii slujitorilor lui, și toate apele râului s-au prefăcut în sânge. Peștii din râu au pierit, râul s-a împuţit, așa că egiptenii nu mai puteau să bea apa râului și a fost sânge în toată ţara Egiptului. Dar vrăjitorii Egiptului au făcut și ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s-a împietrit și n-a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul.
VDC: Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu
Share